sâmbătă, 31 octombrie 2009

Good and better

Vestea buna este ca nu am salmoneloza. Stiu, fiindca am mai avut placerea asta in 2002 si atunci starea de rau (diaree, voma, dureri de cap, ameteli) pe care am avut-o acum timp de 2 zile a durat cam 2 saptamani!! Deci de data asta am avut noroc, a fost doar o toxiinfectie alimentara, am scapat ieftin.

Vestea si mai buna este ca de 5 zile practicam co-sleeping 100%, adica dormim toti trei in patul familial, iar noptile sunt din ce in ce mai bune!! David adoarme mai repede, nu se mai frichineste pe toate partile, doarme mult mai linistit si nu se mai trezeste decat de 2, max. 3 ori, iar asta doar ca sa caraie scurt si sa se intoarca pe partea cealalta. Azi noapte de pilda nu s-a trezit decat o singura data!

Si vestea proasta? Nu am nici una.

Ceea ce va doresc si voua.

joi, 29 octombrie 2009

Unde nu-i cap, vai de kur

Am salmoneloza.

Ieri am facut magistrala tampenie de a merge la macelarie inainte de a ajunge cu David la doctor si de a-mi cumpara o portie de salata de carne (Fleischsalat, cu maioneza, yuk!). Punga cu achizitia a stat in carutul lui David, pe holul cabinetului, la 15-16° [emoticon care-si trage cu bata de baseball in cap]. Pana am ajuns acasa, au trecut deci 2 ore. Abia apoi am pus rahatul la frigider si l-am mancat pe la ora 15:45, dupa ce Daviducul adormise cu chiu cu vai (parca voia sa ma tina langa el ca sa ma protejeze). Of, Doamne!

Aseara am uitat sa mananc, in plus m-a pocnit si raceala pe care am tot crezut ca am reusit s-o evit in ultima saptamana, iar azi dimineata s-au desfundat tevile posterioare, nenica, de nu vreti sa stiti! Am avut mai intai o cadere de tensiune, ma luase o ameteala de zile mari... M-am intins in pat. Bogdan mi-a facut o chifla cu unt si miere, am molfait putin 2-3 inghitituri si apoi am scuipat painea ramasa fada... L-am rugat pe Bogdan sa ramana acasa, ca mi-era deja rau si de la cap, ma dureau si gatul, umerii, bratele, ma simteam de parca aveam 15 seringi in diverse vene prin care mi se extragea sangele...

Acum, seara, sunt la fel de ametita, in plus am si frisoane si imi sunt ochii impaienjeniti. Ma spal pe maini la fiecare sfert de ora, am mancat pana acum numai sticks-uri sarate si miere si am baut multa, multa apa.

Nu-mi mai trebuie Fleischsalat cat oi trai!

miercuri, 28 octombrie 2009

In love, in fear, in hate, in tears


De ieri sunt intr-o stare cam jalnica. Dovada: azi m-a pocnit si pe mine raceala, dupa ce reusisem s-o fentez mai bine de o saptamana. Dar daca am deschis bresa si am schimbat starea de stana de piatra pe starea de carpa, au navalit toate. Acum ma simt stoarsa, am frisoane si mi se inchid ochii. La pranz am asteptat peste o ora si jumatate intinsa in pat ca sa adoarma David, nu putea mititelul nici el sa respire si tot scancea, se tot rasucea pe toate partile, pana mi s-a infundat si mie nasul si mi s-a facut frig.

Fusesem la pediatra cu el si era in sala de asteptare o caldura ca in sauna, parca simteam cum se inmultesc acolo microbii ca intr-un cuptor special... Dupa peste o ora de asteptare am intrat, l-a controlat in urechi, gat si la plamani (iar el a urlat din prima clipa in care ea s-a apropiat de el!!) si apoi a spus ca e totul ok, sa-i dau in continuare Sambucus Nigra si eventual un sirop de tuse pe baza de plante daca se inrautateste tusea (tuseste cam de 3-4 ori pe noapte).

A adormit cu chiu cu vai dupa ce l-am leganat in brate cu capul pe umarul meu 20 de minute, s-a trezit in urlete dupa 35 de minute, m-am dus sa-l iau din nou in brate si a adormit din nou pentru inca o ora dupa ce l-am mai leganat vreo 20 de minute. M-am bucurat de momentele de tandrete, ca nu-l mai tinusem demult asa minute in sir in brate, dar acum coloana mi-e in pioneze... Of...

* * * * *

Cand ne-am intors luni de la grupa de activitati, la jumatatea drumului s-a urcat in autobuz o mami cu pustiuletul ei cam de varsta lui David si a asezat caruciorul langa cel in care era David. Ce vedeti mai jos este o scena care s-a petrecut la fix un minut dupa aceea.



Oare n-ar fi frumos daca si adultii si-ar putea intinde o mana doar asa, fara un motiv anume?

* * * * *

Ca tot vorbisem acum cateva zile de empatie si compasiune, de simpatie si prietenie, de afectiune in general, numai bine am primit ieri un mail cu un video care mi-a mangaiat sufletul cazut.

Uitati-va neaparat la ambele versiuni (o sa vedeti singuri de ce!) si cititi textul, va doresc sa va miste si voua putin inima:



I'll sing myself to sleep
A song from the darkest hour
Secrets I can't keep
Inside of the day
Swing from high to deep
Extremes of sweet and sour
Hope that God exists
I hope, I pray

Drawn by the undertow
My life is out of control
I believe this wave
will bear my weight
So let it flow

Oh sit down
Oh sit down
Oh sit down
Sit down next to me
Sit down, sit down,
down, down, down
In sympathy

Now I'm relieved to hear
That you've been to
some far out places
It's hard to carry on
When you feel all alone
Now I've swung back down again
It's worse than it was before
If I hadn't seen such riches
I could live with being poor

Those who feel the breath of sadness
Sit down next to me
Those who find they're touched by madness
Sit down next to me
Those who find themselves ridiculous
Sit down next to me
In love, in fear, in hate, in tears

Down
Down

Oh sit down
Sit down next to me
Sit down, down, down, down, down
In sympathy

Oh sit down
Sit down next to me
Sit down, down, down, down, down
In sympathy

marți, 27 octombrie 2009

Dorinta si durere


Ieri am profitat de ocazie ca a iesit Bogdan in parculet cu David si mi-am sunat terapeuta. Am facut o sedinta prelungita si, Doamne, cata nevoie aveam de asta...

I-am povestit despre corespondenta dintre tata si cumnata mea si cum m-a rascolit iar toata povestea asta.

De fapt, totul a inceput cu altceva si ea m-a ajutat sa recunosc asta. Totul a inceput cand am primit de la cumnata mea invitatia la botezul copilului ei. Primele straturi emotionale care s-au manifestat la mine au fost batjocura, ironia, cinismul, dorinta de a ma distanta si mai tare de aceasta persoana otravitoare, toate acestea acopereau furia, care la randul ei, ca intotdeauna, acoperea durerea (o durere care nu e legata de cumnata mea, dar a fost declansata in mod foarte subtil de ea). Terapeuta mi-a atras atentia asupra unor cuvinte din invitatie care si-au facut loc pe nesimtite inca de atunci in sufletul meu si au inceput sa faca ravagii: "La botez va veni toata familia, cele doua bunici, nasii X si Y si evident mami si tati si vom petrece si ne vom veseli cu totii."

Acolo s-a deschis pentru mine o rana. De aceea am simtit nevoia cateva saptamani mai tarziu sa citesc mailurile lui tata. De parca intuiam ca e ceva acolo de care am nevoie. Terapeuta m-a intrebat de ce cred eu ca simt nevoia din cand in cand sa citesc acele mailuri. Eu am glumit spunand ca e masochism ;-) I-am spus ca simt nevoia din cand in cand sa-mi mai confirm in felul asta ca am actionat corect si sanatos pentru mine rupand relatiile cu aceste persoane otravitoare care mi-au distrus destul din viata si carora nu vreau sa le permit sa-mi mai distruga nici o singura zi. Ea mi-a spus: "Eu va ofer o alta solutie, prin care veti ajunge la acelasi rezultat dureros, dar fara sa mai simtiti nevoia pe viitor sa va cautati confirmarea la ei".

Si am ajuns la buba bubelor: dorinta de a avea parinti iubitori. Indiferent cat as fugi sau cat as nega, aceasta dorinta este o lege a naturii si deci va fi mereu prezenta in mine, cat voi trai. Orice om pe lumea asta isi doreste parinti care sa-l iubeasca, isi doreste o familie iubitoare. De aceea ne doare tot ce constatam a fi altfel, de aceea am simtit un cutit in inima citind in invitatia cumnatei despre cum va fi prezenta toata familia ("vom petrece si ne vom veseli cu totii")... Chiar daca stiu (cu ratiunea adultului) ca relatia ei cu mama ei este o minciuna si nu se bazeaza pe iubire, chiar daca stiu ca relatia mea cu parintii mei ar fi una la fel de otravitoare si de falsa si de vatamatoare pentru mine, DORINTA unei familii iubitoare este o durere prezenta mereu in inima mea, indiferent cat as incerca eu s-o ignor sau s-o neg, de teama suferintei.

Si in ce-l priveste pe David exista o durere asemanatoare: indiferent cat de frumos s-ar purta Mutti cu el si cat de fericit ar fi el in prezenta ei, ea nu este totusi bunica lui. Ma doare cu atat mai mult cu cat constat mereu ca Mutti este o bunica de milioane de ori mai buna si mai iubitoare cu David decat ar fi fost bunicile lui reale.

Cumnata mea are un dar aparte de a rani oamenii exact acolo unde-i doare mai tare, intuieste punctele vulnerabile si loveste cu o precizie demonica, fara greseala, pentru ca o face instinctiv, nu are nevoie sa calculeze ceva. Asa si cu sublinierea ca la botez va fi prezenta toata familia, cele doua bunici, plus imaginea creata de ea, cum ca la ea (spre deosebire de noi) se va petrece si se va veseli lumea pana la lesin si vai, ce fericiti vor fi cu totii... Indraznesc sa formulez si ipoteza ca ea in realitate nici nu ne voia prezenti la botez, a vrut doar sa ne anunte mandra ca, vai, draga, uite ca acum are si ea in sfarsit multdoritul cuibusor de familie, cu sot si copil, dupa care a tot suspinat o viata intreaga... Constientul si ratiunea mea stiu ca toata povestea asta cu botezul si cu veselia e o mare pacaleala, dar copilul din mine inca tanjeste dupa o familie, simt asta la fiecare sarbatoare, la fiecare ocazie unde imi inchipui cum altii petrec timp frumos in familie, simt asta de fiecare data cand citesc la Jesper Juul despre cum trebuie sa fie o familie iubitoare...

Citind mailurile dintre cumnata si tata si vazand cat de transparente sunt din perspectiva faptului ca ei sunt constienti ca eu am acces la acele mailuri (in realitate ei ni se adreseaza numai mie si lui Bogdan, fiindca ei unul altuia nu au de fapt ceva autentic si personal sa-si spuna), am realizat inca o data perfidia extrema a cumnatei mele, modul insinuant cum se pricepe sa picure otrava in inimile tuturor. La prima vedere, pare sa o intereseze o alianta cu tata si cu mama (careia ii transmite salutari, ha!), ca doar "suntem toti persona non grata in ochii familiei Popescu si trebuie sa fim alaturi pentru a contracara efectul nefast al situatiei" (cuvintele lui tata). Dar apoi cumnata face greseala strategica (si de atunci tata nu i-a mai raspuns!!) sa ma acuze pe mine de schimbarea si "incetosarea mintii" lui Bogdan, ceea ce nu se potriveste deloc cu postura de regizor de vendeta familiala in care vrea tata sa-l vada pe Bogdan. Nu putem fi amandoi in acelasi timp ori regizori, ori marionete, deci pana si ei au realizat ca ceva e putred rau de tot in scenariul lor...

Tata ardea de curiozitate sa stie de ce a rupt-o Bogdan cu ea si ii scrie "nu inteleg nici acum de ce v-ati despartit, la frati e altfel decit la copil si parinti." Poftim???? Da, iata inca o confirmare ca in ochii lui relatia copil-parinti nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Asta daca mai era nevoie. Cumnata la randul ei isi mai demonstreaza odata cabotinismul desavarsit si nu uita sa mai faca o incercare de a-i crea lui Bogdan mustrari de constiinta, mentionandu-l pe tatal lor, care "se rasuceste in mormant cand vede ca eu si Bogdan nu mai vorbim unul cu celalalt", ea joaca toate registrele melodramei pe care le stapaneste la perfectie. Si totusi, pe Bogdan totul l-a lasat rece. El cand incheie un capitol, e incheiat pe viata. Good for him! Imi amintesc de ultima vizita in Romania, cand cumnata ii reprosa in ultima zi a sederii noastre "Vai, odata n-ai fost si tu la cimitir la tata", iar Bogdan i-a raspuns calm: "Eu il am pe tata in inima, nu am nevoie sa ma duc la cimitir"...

Terapeuta mi-a deschis ochii asupra inca unui aspect la care eu nu ma gandisem. Asa cum parintii mei traiesc intr-o lume virtuala (dupa motto-ul "Bucuresti-Ploiesti, pe chat ne intelegem de minune dar sa nu ne vedem mai mult de o zi la 3 luni, ca ne-am sparge capetele"), acum prin corespondenta cu cumnata mea, care si ea e la distanta si deci nu sunt nevoiti sa se intalneasca, au primit ocazia nesperata de a-si halucina o fiica-surogat si (bonus!) un nepot-surogat, acum se uita la fotografiile cu copilul cumnatei si in mintile lor bolnave gata, au un "nepot" mai palpabil decat cel real, asta le diminueaza putin presiunea patologica si le mai da putin combustibil narcisist (e apa chioara si "motorul" nu porneste cu el, dar tot e mai bine decat nimic, in ochii lor)!

Vorbind apoi de furie, i-am spus terapeutei ca la mine furia inca persista din mai multe motive, unul din ele fiind acela ca refuz sa am intelegere sau mila pentru incapacitatea acestor oameni de a ma iubi, pentru incapacitatea lor de a darui ceva din sufletul lor, pentru incapacitatea lor de a ma respecta, dar si pentru lipsa lor de bunavointa in a INCERCA sa priceapa, in a INCERCA sa-si deschida putin orizontul, sa evolueze putin mai sus decat gaura lor de soareci existentiali care nu au decat bucata de "branza" in fata ochilor.

Elfriede mi-a facut o radiografie psihologica rapida: mama m-a vrut bebelus etern (by the way, exact asta va trai si cumnata mea, cu gaura neagra de neumplut din ea, si VAI de copilul ei cand ea va depasi faza de ingrijire biologica devotata si va simti ca cererile si nevoile copilului sunt mult mai mari si mai insistente decat ale ei , atunci va incepe, ca si la mama, actiunea de nimicire a sufletului copilului!!); in ciuda blocajului si franelor puse de mama, eu am crescut si m-am dezvoltat avand permisiunea indirecta de la tata (ca lui nu-i trebuia un bebelus); ei, dar tata m-a vrut adolescenta eterna, pentru el nu am mai avut voie sa evoluez dupa aceea, nu am mai avut voie sa depasesc stadiul de uitat la meciuri de fotbal impreuna, stadiul de facut politica de doi lei si de discutat numai despre chestii impersonale, de speculat despre tragerile la sorti la campionatele mondiale de fotbal sau de fredonat melodii country si copiat topurile din Billboard pe caiete cu patratele...

Ori eu m-am schimbat enorm, eu am facut progrese personale, odata cu aparitia lui Bogdan in viata mea am prins si gustul iubirii adevarate si atunci mascarada lor a luat sfarsit, nu au mai avut cum sa ma pacaleasca dandu-mi otrava si manipulandu-ma sa cred ca e dragoste parinteasca. Eu am evoluat apoi enorm si atunci cand, in ciuda educatiei inoculate de ai mei ca sa ma faca dependenta emotional de toti ceilalti, am indraznit sa-mi ascult sentimentele si m-am rupt rand pe rand de toti impostorii din viata mea, am renuntat rand pe rand la toti cei care au refuzat sa mearga pe acelasi drum pe care-l gasisem eu, al descoperirii adevarului personal. Daca nu ma schimbam radical, eram si acum "preferata lu' tata".

I-am spus lui Elfriede ca m-am luptat prea mult cu parintii mei ca sa le deschid ochii, sa-i fac sa ma VADA, sa ma inteleaga si sa ma respecte si ma infurie foarte tare sa vad ca am esuat, ma infurie sa vad atata ignoranta, atata orbire, atata egoism, atata incapatanare si incremenire in proiect. De aceea nu am inca distanta si detasarea de care poate as avea nevoie ca sa-mi gasesc linistea sufleteasca. Varul meu mi-a scris ca am un suflet mai sensibil decat al altora si crede ca toata stradania si zbaterea mea isi trag seva de la aceasta. Elfriede mi-a explicat mai altfel: in ce priveste evolutia in viata, eu sunt acum la facultate, iar tata abia invata sa scrie literele de tipar. Deci ce pretentii sa am? Ei, de la distanta as putea avea si eu o astfel de atitudine zen, sau daca ar fi vorba de parintii altcuiva as da si eu sfaturi (ha!) gen "Dar nu poti sa-i intelegi si tu pe ei, ca atata ii duce capul?" - ehe, daca ar fi atat de simplu...

Sa revin la DORINTA de a avea parinti iubitori. Cand am spus cu voce tare de mai multe ori ca da, dorinta e acolo, in inima mea, cand realitatea interioara s-a cristalizat si s-a intins cu toate tentaculele in sufletul meu, am izbucnit in plans la telefon. Si am tot plans... Era ca si cum mi-as fi imbratisat inima pe dinauntru, ca si cum o parte din mine ar fi reinviat dupa ani de zile de coma, ca si cum o caldura fierbinte m-ar fi cuprins in tot corpul, am simtit durerea cum ma patrunde, am simtit cum ma copleseste imensa suferinta care ma va insoti toata viata din cauza faptului ca nu am avut si nu voi avea niciodata parinti care sa ma iubeasca. Pare atat de simplu cand e pus in cuvinte, dar oamenii fug o viata intreaga de admiterea si simtirea unei astfel de dureri. E nimicitoare. Simti cum te sfasie, cum te arde pur si simplu ceva in zona pieptului, simti cum parca ti se pulverizeaza inima in milioane de bucatele...

Ii spuneam Elfriedei dupa aceea ca m-am tot temut sa accept chestia asta fiindca aveam impresia ca daca accept ca dorinta exista, asta i-ar mai exonera pe ai mei de pacate sau cel putin i-ar face sa apara intr-o lumina mai blanda si nu voiam asta, nu voiam sa risc sa ma cuprinda vreo slabiciune la adresa lor (stiu cum e, dorinta si iluziile copilului din noi abia asteapta orice ocazie ca sa se manifeste si sa duca la o noua dezamagire - am trecut prin asta in vara la vizita neanuntata a lui tata). Elfriede mi-a explicat apoi ca, daca permit durerii sa ma cuprinda, daca accept aceasta dorinta ca fiind o parte vitala din mine, nu voi mai avea nevoie de furie in acest aspect, ca sa ma apar. Si cata dreptate a avut. In plus, mi-a spus ca, permitand dorintei sa existe in mine si luand contact cu ea uneori, nu o sa mai am nevoie de confirmari prin furie ca am actionat bine cand am rupt relatiile cu niste parinti abuzivi si incapabili de iubire, voi ramane ferma pe pozitie si fara a mai simti nevoia din cand in cand de confirmari prin lectura mailurilor lui tata, voi pastra in continuare siguranta ca am actionat cum trebuia si am avut dreptate sa rup legaturile otravitoare cu parintii.

Realitatea lipsita de iubire pe care o ofera parintii nu are nici o legatura cu dorinta oricarui copil de a avea parinti care sa-l iubeasca, dorinta e intotdeauna acolo, independent de realitate si de experientele copilului sau de cat tare incearca el sa reprime si sa se minta ca are controlul total asupra propriei vieti interioare, dorinta e intotdeauna acolo si ne va macina toata viata, iar cu cat o putem accepta si integra in fiinta noastra mai repede (asa neimplinita cum este!), cu atat mai bine.

luni, 26 octombrie 2009

Replierea leprelor, profilul teroristului emotional

Atentie, postare contraindicata stomacelor prea sensibile!

Pe 6 octombrie a fost ziua matusii mele, unde de obicei tata se mai intalneste cu fosta mea prietena Ingrid, care la randul ei are contact cu "multiubita" mea cumnatica. Ei, m-a pus dracu' (sau intuitia) sa ma mai uit de curand prin mailurile lui tata. Ca deh, de 2 ori pe an are voie oricine sa fie masochist, nu?

Dumnealui a inceput sa corespondeze cu Doamna Sperietoare, aka_cumnatica mea. Sa vedeti politeturi, exprimari elegante si finute, schimbari de informatii despre vremea prin satucurile din fosta RDG, de parca nici nu se dusmanisera catusi de putin cu niste ani in urma... Mda, leprele sunt alea care 1) ling unde au scuipat si 2) se repliaza mereu in aceeasi echipa... In final multumiri "din suflet" de la ea catre tata pentru filmul artistic "David si parintii sai"...

Informatii suplimentare: dl. Sticla a copiat in secret DVD-ul cu slide-show-ul cu David pe care i-l daruisem eu de Craciun lui Mutti si i l-a trimis lui tata, iar acum cateva saptamani tata i l-a transmis prin nu stiu ce server si Doamnei Sperietoare, care (atentie!) s-a declarat "foarte tulburata" dupa vizionare si foarte credincioasa in vointa Domnului de a ne reuni pe toti "inainte de a pune mainile pe piept" (ca asa e ea, merge la biserica inainte de a minti si de a escroca si de a intriga). Dar nu uita sa se minuneze penetrant: "nu inteleg de unde are copilul ochi albastri daca ei au amandoi ochi caprui" ;-))

Sfaturi versus empatie

Am o prietena care nu suporta oamenii care solicita empatie sau compasiune (direct sau indirect). Ea e foarte dura pe tema asta, considerand ca o vorba calda spusa la greu nu ajuta la nimic. Eu sustin contrariul, dupa ce pana acum cativa ani am gandit exact la fel ca ea.

Dar hai sa facem o diferenta. Si eu am oroare de oamenii care solicita compatimire fara sa faca ceva pentru a iesi dintr-o situatie de rahat. Oho, si cati oameni din astia am tot intalnit, nici nu vreau sa ma mai gandesc, ca eram (sau inca sunt) un adevarat magnet pentru ei. Sa fim bine intelesi: (auto)compatimirea aia sterila este intr-adevar daunatoare, atunci cand persoana respectiva nu face decat sa se autocompatimeasca la nesfarsit si sa ramana vesnic in postura victimei neajutorate (asta in aparenta, fiindca in esenta ea ii suge de energie si vlaga pe cei din jurul ei, fara mila!). In aceste cazuri, cel mai mare ajutor poate fi un sut in fund si o aducere la realitate in termeni duri. Desi din experienta stiu ca nici asta nu ajuta. Dar macar e bine de constientizat ca la unii oameni, care sunt dependenti de baile zilnice in mlastina autovictimizarii, nimic nu ajuta :-(

Dar ce se intampla cu oamenii puternici, care isi rezolva constant problemele, dar care uneori au nevoie sa mai planga si ei pe umarul cuiva (umarul unui prieten)? Ar fi oare o povara atat de imensa? Da, probabil ca oamenii slabi nu au nevoie de compasiunea aia care-i tine inlantuiti in postura de victima eterna, dar nu cred ca oamenii puternici ar "consuma" vreodata degeaba empatia altora...

Citeam mai demult ca una din deosebirile notabile dintre barbati si femei este aceea ca barbatii sunt pragmatici si in orice situatie tind sa dea sfaturi practice, concrete, rationale, in timp ce femeile sunt mai emotionale si ofera (pentru ca si ele isi doresc) empatie, intelegere, ascultare. Dupa aceasta clasificare, eu am fost de cand ma stiu ceva mai barbata, nu faceam nici o diferenta intre situatiile cand mi se solicita un sfat si cele in care ar fi trebuit doar sa ascult cu intelegere. Eu dadeam sfaturi pe banda rulanta, iar cand sfaturile nu erau ascultate deveneam agresiva si nervoasa si de multe ori incercam sa-mi impun parerile fara a lua in considerare datele personale si capacitatile intelectuale/emotionale ale celuilalt. Culmea e ca solutiile mele erau de cele mai multe ori bune, dar cati oameni sunt capabili sa-si gestioneze perfect viata? Sa reactioneze perfect si nezgomotos la orice problema, ca nu cumva sa deranjeze pe cel lipsit de empatie? Sa-si schimbe macazul vietii cand se afla intr-o cumpana serioasa si, brusc, s-o ia pe drumul bun dupa ce ani de zile a mers pe cel gresit? Eu nu am intalnit pe nimeni capabil de toate astea pana acum.

Cand spuneam ca terapia m-a schimbat si am devenit mai empatica, ma refeream in primul rand la empatia pe care mi-am dezvoltat-o pentru suferinta copiilor (pe care o vad si o simt la atatia copii cu parinti ignoranti sau morti pe dinauntru), dar si la empatia fata de adulti, acolo unde simt ca e necesara. Si acum mai dau sfaturi, dar de cand mi-am deschis canalele sufletului si nu mai traiesc in bezna negarii si a reprimarii, incerc totodata sa ma pun si emotional in postura celuilalt, incerc mai mult ca inainte sa inteleg si punctul lui de vedere, nu numai cu intelectul.

Un exemplu: prietena mea, Tini, mama lui Felix, venise saptamana trecuta foarte indignata de un prieten de familie care, fiind acum la al doilea copil, a "indraznit" sa se planga cu voce tare in prezenta lor ca e tare greu, ca o iubeste si pe cea mica, dar daca ar fi stiut ce vremuri cumplite ii asteapta, s-ar fi gandit mai bine inainte sa se decida pentru al doilea copil... Lui Tini deja ii tremura vocea povestind, adaugand ca "vai, pai daca sotul meu ar fi spus asa ceva, i-as fi aratat eu lui"... In paranteza fie spus, sotul ei acum 8 ani ii dadea flit prin SMS, apoi s-a impacat cu el dupa cativa ani doar ca sa-l prinda cu alta in casa, apoi s-a impacat din nou cu el peste cativa ani si s-a maritat cu el atunci cand s-a lamurit EL ca alta mai fraiera nu mai prinde, sotul ei cu care planuieste si ea al doilea copil, desi el este in mod clar o persoana foarte labila psihic si emotional... dar in fine, astea trebuie sa le (mai) descopere ea odata pe propria piele... Eu am sfatuit-o (!!) sa se calmeze si i-am spus: "Mai, dar omul a spus adevarul, a spus ce simte! Daca-i sunteti prieteni, de ce nu ai incercat sa-i intelegi si punctul lui de vedere? De ce nu ai dezvoltat putin discutia, in loc sa treci la pusul la zid? De ce nu l-ai intrebat ce anume ii face atatea probleme, unde vede el cele mai mari greutati, ce ajutor ar avea nevoie, sau pur si simplu de ce nu i-ati aratat intelegere? Voi credeti ca daca voi ati avut noroc de un copil care doarme noptile si aveti ajutor constant de la bunici si matusi, asta e valabil pentru toata lumea? Sau daca sotul tau vine seara acasa, la ora 18:30, cand copilul deja doarme, si e calm fiindca are toata seara pentru el (oricine ar fi calm in asemenea situatii), e un tata mai bun decat altul care e nervos din cauza ca-si petrece tot timpul cu familia si nu are nici un minut doar pentru sufletul lui?"...

Si totusi, de unde concurenta asta cu nota de excludere: ori sfaturi/solutii, ori empatie/compasiune? Concluzia la care am ajuns din propria mea experienta (din ambele tabere) este ca raspunsul e simplu: sfaturile costa mult mai putin decat empatia. Si daca sfaturile nu dau roade, incepem sa condamnam. A da sfaturi (de multe ori nesolicitate!) vine de multe ori mecanic, din creier, uneori sunt doar vorbe goale, aruncate asa ca sa-l facem pe celalalt sa taca (multe din ele fiind oricum imposibil de aplicat, deoarece realitatea sfatuitorului nu se suprapune realitatii sfatuitului), "solutiile" pe care le oferim in cazurile cand ni se cere de fapt empatie si compasiune sunt mai mult niste solutii pentru noi insine, pentru a nu ne mai bate capul cu durerea celuilalt. Daca empatia ar fi usor de daruit, mai usor decat sfaturile, ar face-o toata lumea. Dar stim cu totii ca nu e asa, empatia costa! Ne costa implicare emotionala, ne costa o excursie in propriul nostru univers de emotii, ne costa simpatie, afectiune umana... si atunci e mai usor sa refuzam si sa blocam. Sau sa dam sfaturi.

Ce simplu e sa dai sfaturi: "Pai fa asa sau spune-i aia si ailalta!". Mesajul dincolo de cuvinte este "... numai nu te mai plange la mine". Pe cand un strop de empatie este marfa rara, costisitoare, multa lume se simte enervata cand i se solicita asa ceva. Si este atat de simplu: de fapt majoritatea oamenilor nici nu au nevoie de sfaturi sau solutii (pe astea trebuie sa le gaseasca singuri!), ci doar de empatie si intelegere. Cel putin de la prieteni. Altfel vom sfarsi prin a fi si mai singuri decat suntem deja pe lumea asta.

Si ca sa inchei intr-o nota optimista, scriind aceste randuri de mai sus am realizat ca prietena mea cea mai buna este exact genul de om care mai intai ofera empatie si intelegere si apoi (daca i se solicita) ar da sfaturi. Multumesc ca existi in viata mea, Anto!

sâmbătă, 24 octombrie 2009

O noapte mai buna


Cred ca am luat si noi un virusel mic-mititel, la Bogdan se manifesta cel mai tare pana acum. Daviducul are doar putin nasul infundat noaptea si o tuse usoara, nesemnificativa. Ii pun seara Rhinomer in nasuc pentru umidificare si ii dau d'alea homeopatice (Sambucus Nigra), ca asa fac mamele iresponsabile ;-))

In plus, de cand am auzit (cu mai multi ani in urma) de la mai multi doctori ORL-isti pe aici ca, in ciuda vechilor traditii si prejudecati, trasul nasului este mai sanatos si mai inofensiv decat suflatul (da, da!!), il invat pe Daviduc sa-si traga nasul ca sa poata respira mai bine, Deocamdata nu are muci din aia grei, verzi sau care curg permanent, are putini, iar aia se duc frumusel in jos spre stomac, unde sunt distrusi perfect. Explicatia pe care am retinut-o suna cam asa: Cand iti sufli nasul, exerciti o presiune foarte mare (de 10 ori mai mare decat la un stranut, de pilda) si o parte din secretii ajunge in cavitatile nazale colaterale sau in sinusul frontal, ceea ce poate duce la sinuzite cronice cu dureri de cap. Cand iti tragi nasul, nu ai acest efect neplacut. Pentru cine prefera totusi suflatul, e bine sa se sufle fiecare nara pe rand si cu cat mai putina presiune, ceea ce nu da totusi rezultate asa bune la eliberarea nasului...

Am gasit acum niste informatii suplimentare (datand din 2002, deci de atunci a inceput sa se stie!). Cica la un mare congres medical, ORL-istul Jack M. Gwaltney de la Universitatea din Virginia a tinut o dizertatie prin care explica de ce este mai sanatos sa-ti tragi nasul decat sa-l sufli. Un medic consternat din audienta l-a intrebat: "Deci va sfatuiti pacientii sa-si traga nasul si sa inghita secretiile?"... Gwaltney si colegii lui masurasera intr-un studiu clinic presiunea interioara a nasului atunci cand se sufla nasul, afland ca aceasta presiune este de 10 ori mai mare decat la stranut si este suficienta pentru "azvarlirea" bacteriilor si virusilor in sinusuri, unde poate aparea un focar de infectie foarte periculos. Rezultatul a fost confirmat si de alte cercetari cu tomografii.

Eu si Bogdan bem la greu lamaie fierbinte si supa de pui. Deocamdata mie imi este ok. Pe bebe il scoatem in continuare de 2 ori pe afara, aerul proaspat e esential in asemenea situatii. Si nici nu-l infofolesc, ca avem 11° afara si nu e cazul inca de scurta de iarna adevarata... Ii pun un body grosut, o bluza, o camasuta de blugi si pe deasupra o scurta grosuta din fleece, care tine foarte bine cald. Pe sub pantaloni ii pun un dres mai grosut si pantofii Geoxx si gata... Deocamdata vad ca e ok, nu are nimic grav, e vesel cintezoi si activ si inca mananca bine.

Nu stiu cum si de ce, dar azi-noapte mi-a venit o idee buna, dupa ce m-am intors de la toaleta unde ma dusesem cu David agatat de mine (ca altfel nu se poate). Amortisem rau iar pe partea stanga, asa ca de data asta, in loc sa ma intorc cu spatele la el (lung prilej de tipete si palme peste urechi), m-am mutat cu tot cu patura si perna pe salteaua lui, iar pe el l-am pus langa mine, cam la jumatatea patului, am stat cu fata la el si de data asta a dormit frumusel fara sa mai fiu nevoita sa-l iau pe bratul meu (care-mi amorteste intotdeauna dupa 20'). Am dormit asa amandoi foarte profund, eu am mai dormit si pe spate si am visat la greu... Ne-am trezit ca boierii, la ora 10! Se vede treaba ca aveam mare nevoie de somnul asta...

Sanatate la toata lumea!

vineri, 23 octombrie 2009

Ciorapii veseli si "de-a Lady Di"


Asa arata ciorapii veseli, care mai nou stau agatati in baie, intre fereastra si comoda de infasat. Am descoperit ca balanganind ciorapii, cupilu' rade si uita sa se mai agite la schimbarea pampersilor. Si uite asa radem si noi si redevenim pentru cateva minute copii.

Al doilea joc pe care-l practic cu David in fiecare dupa-amiaza si in fiecare seara inainte de culcare (joc initiat 100% de el!) este urmatorul: punem amandoi barbia in piept, ne privim pe sub gene cu subinteles (de jos in sus, privirea celebra à la Lady Di) si apoi explodam amandoi de ras. Intoarcem capul si apoi reluam totul de 10-20 de ori... Nu incetez sa ma tot minunez de expresivitatea acestui copil, de privirea lui atat de semnificativa si inteligenta...

joi, 22 octombrie 2009

miercuri, 21 octombrie 2009

Somn sau tortura

Avem o mare problema. David se trezeste din nou din ora in ora. Frig nu-i mai este. Or fi caninii, nu stiu. Si am obosit sa caut solutii care nu functioneaza. Azi am constientizat din nou mai acut cat sunt de stoarsa, de epuizata, m-a prins o zi proasta in care sunt cu nervii la pamant, imi tremura mainile si gatul...

In seara asta a venit Mutti sa-si ia ramas bun (pleaca pentru o luna in Austria) si ne-am inflamat toti din nou pe tema "vai, de ce copilul lui X doarme noaptea fara probleme?". Eu le spun ca Tini mi-a relatat despre un nou articol al revistei Eltern in care este vorba de "programul de somn" al celebrului Ferber, ala care sustine ca poti sa stai cu ochii pe ceas si sa-ti lasi copilul sa planga cate 10-20-30-50 de minute ca sa invete sa adoarma singur. Si avocata cu fetita de un an a aplicat metoda asta si mi-a raportat multumita ca - "dupa 3 nopti in care fetita a plans amarnic" (?!?) - s-a "obisnuit" sa adoarma si sa doarma singura... In articolul cu pricina este mentionat exact punctul meu de vedere: un copil care e lasat sa planga si sa adoarma/doarma singur, nu inceteaza sa planga fiindca intelege problema sau fiindca brusc nu mai are problema din cauza careia se trezea des, ci pentru ca se resemneaza, pentru ca isi pierde o parte din increderea in iubirea parintilor lui in clipa cand realizeaza ca acestia nu sunt prezenti pentru el la greu.

Mutti se apucase iar sa-mi povesteasca despre copilul lui Maite, care doarme fara probleme, si imi sugera sa-l pun pe David in patutul lui (ala de vacanta, caci pe celalalt l-a demontat Bogdan demult), iar daca plange sa intind mana si sa-l linistesc (prin plasa??!!!!) sau "eventual sa-l lasi sa planga putin" (???). I-am explicat ca atunci as apuca sa dorm si mai putin si mai prost, deci ce solutie e asta? Apoi i-am explicat cum am esuat incercand sa-l culcam mai devreme (3 zile am incercat, ieseam din camera sa ma uit si eu la un serial si dupa 45 de minute el se trezea si plangea amarnic, deci am priceput ca mai bine il pun mai tarziu la culcare si adorm si eu cu el, asa macar doarme 2 ore pana la prima trezire). I-am spus ca nici nu vreau solutii, dar am si eu dreptul sa ma plang, sa cer un pic de compatimire, mi-ar ajunge un simplu "of, saracuta de tine" - mai mult nu doresc si nu cer la nimeni.

Cand am ramas doar eu si Bogdan, el iar s-a enervat ca eu nu vreau alta solutie (CARE SOLUTIE??????) si uite-asa ne-am certat din nou urat de tot.

Oameni buni, dati-mi voi o solutie!

luni, 19 octombrie 2009

Pandemrix - var secundar cu Asterix

Mai, se trezesc nemtii la realitate de cand cu circul asta de pandemie. Pediatrii se revolta si ei. Ginecologii previn gravidele sa nu cumva sa se vaccineze, ca vaccinurile nu au fost (inca?!?!) testate pe gravide. Toata lumea pe care o auzi spune ca e convinsa de inselatoria care ni se vinde, toti stiu ca prea e cu ochi si cu sprancene. Cred ca e la moda sa afirmi ca i-ai demascat pe nenorocitii care vor doar sa faca profit de pe urma noastra... Pai, fratilor, nu a fost asa la TOATE vaccinurile? TOATE au fost inselaciuni, propaganda mincinoasa, raspandirea panicii, coruptie, statistici falsificate... Numai ca pe atunci nu exista internetul si lumea nu se prea informa, ca toti aveau incredere oarba in medici si in farmacisti.

Conform revistei Spiegel, Wolf-Dieter Ludwig, seful oncologiei din clinica Helios din Berlin, se exprima precaut: "Suntem foarte nefericiti cu aceasta campanie de vaccinare. Exista mult prea multe probleme, iar eficacitatea e total sub semnul intrebarii." Si asta, vai, tocmai in perioada cand prietenii nostri de la GlaxoSmithKline inunda piata cu 50 de milioane de doze de vaccin cu numele extraordinar de ingenios Pandemrix (o fi var cu Asterix, dar ce folos daca nu canta la harpa). 600 milioane euro din buzunarul statului si al asigurarilor medicale costa toata distractia asta!! Vorba neamtului, lasa suma asta sa ti se topeasca pe limba...

In plus, scandal mare pe aici pe la teutoni pe motiv ca _cancelareasa, demnitarii de varf si Bundeswehr-ul urmeaza sa primeasca (impotriva fictivei gripe porcine, nota mea) vaccinuri fara aditivi! Cum, va veti intreba, nu le convine o lingurita de mercur in portia de vaccin? Angela Spelsberg de la initiativa anti-coruptie Transparency International e indignata: "Treaba asta pute urat de tot." Purtatorul de cuvant al guvernului, Ulrich Wilhelm, a pus punctul pe i negand ca guvernul ar fi comandat pentru membrii sai vaccinuri "mai bune" decat pentru restul populatiei. Citat: "Nu exista vaccinuri mai bune sau mai rele".

Are dreptate dumnealui! Din moment ce oricum totul e o farsa, ce mai conteaza daca cineva isi injecteaza si o portioara de mercur in plus fata de celelalte componente "efective" ale vaccinurilor: proteine de pui crescute pe rinichi de maimuta si resturi de fetus uman (uite ce bine mare fac omenirii femeile care avorteaza, contribuie la productia de vaccinuri ;-((), formaldehida, hidroxid de aluminiu, fosfate de aluminiu, sulfat de amoniu, phenoxyethanol (narcoza pentru pesti), ser fetal bovin, sorbitol, formalina, gelatina, glutamat de sodiu, tesuturi animale cum ar fi creierul de iepure si embrionul de rata, monofosfate si difosfate de potasiu si muuulte alte substante cu Y si X si TH prin ele. Cum, nici acum nu v-ati suflecat maneca?

Am sa revin cu un articol tradus pe aceasta tema, de indata ce voi avea mai mult timp la dispozitie. Daca macar o singura mamica se trezeste la realitate si nu-si mai supune copilul experimentelor in masa si fraudei pe care o reprezinta vaccinarea, inseamna ca merita efortul.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Cuplu si parinti

De cand citesc Jesper Juul am mai luat o gura de oxigen serioasa. Desi stiu si eu intuitiv toate astea (vorba aia, genial e scriitorul care te face mereu sa spui "Da, bai, exact asa e!"), imi mangaie sufletul si ma linisteste sa vad ca in conceptia acestui psiholog de exceptie eu si Bogdan ne incadram in categoria unor parinti de calitate in ciuda sau poate tocmai datorita crizei in care suntem: suntem autentici, ne asumam raspunderea pentru ceea ce facem, acceptam ca e normal sa existe conflicte intr-o casnicie cu copil, facem tot posibilul ca sa rezolvam conflictele si nu sa le ingropam sub covor, invatam sa ne relaxam si sa acceptam ca e normal sa facem greseli, suntem genul de oameni care vor permanent sa evolueze si asta ne ajuta enorm si in interactiunea cu David, din care avem enorm de multe de invatat, suntem obisnuiti si dornici sa comunicam intens si deschis, iubim adevarul chiar cand acesta doare pana la maduva, nu fugim de durere si de provocarile care ne cer sa dam masura adevaratei noastre valori ca oameni...

Ideea de baza a lui Juul, asa cum am inteles-o eu din cele 2 carti citite pana acum, este ca "educatia" nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Esenta dezvoltarii pozitive a unui copil este data de calitatea vietii pe care o traiesc cei doi adulti de referinta din viata lui. Nota bene!

Capt'n Sharky toamna ;-)

Baiatul meu, pregatit pentru prima iarna pe propriile picioare ;-)

joi, 15 octombrie 2009

A venit iarna?

Mda, am sarit din vara tarzie in iarna. Zero grade noaptea, vant taios si tot tacamul... Deocamdata am refuzat sa-l imbrac pe David ca pentru iarna adevarata (are o scurta groasa in care probabil nici nu se va putea misca), deocamdata ii pun body cu maneca lunga, o bluza la fel, o camasa de blugi si o scurta flausata care sa-i tina de cald. O sa trebuiasca sa-i iau pantaloni de iarna si eventual inca vreo 2 perechi de incaltari pe care sa le poarte cu sosete groase, ca astea actuale in marimea 21 ii vin cu sosete normale...

Azi am fost si am luat pulovere la cupil si deoarece cupilu' urla din carut (ca era incotosmanat si ii era cald), netoata de ma-sa a insfacat si un set de caciulita+manusi, despre care acasa a constatat ca_caciulita e cam stramta si manusile (cu degete, haha) cam mari. Dar caciulita are motiv, dom'le, cu Cars, poza lucioasa cu Lightning McQueen, pai te joci cu te-ncurci... Asta e, caciulita o poarta acum, manusile peste 2 ani.

Apropo de marimi la cupii, eu si Bogdan ii cumparasem cupilului in timpul sarcinii (au fost primele noastre cumparaturi, nu mai radeti!) 2 body-uri in marimea 86-92 (asa ni s-a parut noua ca o sa fie flacaul nostru la nastere), despre care prietena mea Marion a zis ca le va purta la fix un an (si asa a fost) si o pereche de pantofiori marimea 23 (pe care le va purta probabil la primavara, adica la 2 ani). Asta asa, despre cat de priceputi sunt viitorii parinti. Ei, buna intentie conteaza, nu?

Marti trebuia sa ne mai uitam la un apartament (intr-o cladire de 4 etaje), dar am renuntat dupa ce am aflat de la cadastru ca pe terenul din fata cladirii e prevazut sa se poata construi alta cladire cu 4 etaje. M-am saturat din Romanika sa stau la bloc, aici nu vreau asa ceva. Si pentru ca tot o rugasem pe Mutti sa stea ea 2 ore cu David cat mergeam noi sa vizionam apartamentul, am lasat-o si am dat o fuga la restaurantul romanesc din Offenbach, sa mai luam si noi o gura de aer in doi. Bogdan a mancat mititei, eu o ciorbita de burta, dar de papanasii obisnuiti ca desert n-am mai avut chef, ca ne ardeau degetele sa ne intoarcem la piticel, nici nu ne-a priit iesirea asa cum credeam. Dealtfel, e ca si cu toate chestiile pe care ti le doresti fiindca nu le ai: cand le obtii constati ca nu era big deal si ca ai fi putut si sa renunti...

In alta ordine de idei, nopti mai bune nu avem, ca v-am da. Suntem la fel de agitat, nelinistit, des trezicios si degraba de lacrimi varsatoriu pana ne ia mami la pieptul ei, pe umarul ei, pe bratele ei, unde noi framantam cu capul in stanga si in dreapta muschii bratului lui mami ca pe aluatul de paine, mami doarme intr-o dunga, pe diagonala, sub forma de S, nici ea nu mai stie, de se trezeste saraca dimineata in niste senzatii de parca ar fi batut-o cu bata o echipa furioasa de baseball...

Ieri i-am servit lui David suc de portocale proaspat cu lingura. Ar fi trebuit sa-l filmez pentru a imortaliza expresia bestiala pe care a avut-o dupa ce a inghitit, cand a venit gustul acrisor final... Ei, chiar asa rau n-a fost, a luat in total 5 linguri... Vreau sa-l imunizez bine pentru iarna asta, sper sa-mi reuseasca. Vad ca deocamdata (toi toi toi, cum zice neamtul) suntem singurii din toata grupa noastra de pitici cu care ne intalnim fie bilunar, fie saptamanal, care inca nu au fost raciti deloc anul asta. Si are contact cupilu' cu destui alti copii, vreo 7-8 in fiecare luni si joi, plus cu unii mai mari in parculet (Adile si fratele ei, Malik). Adile il ia pe David in brate, il pupa, il smotoceste, David scormone prin nisip, ridica tot felul de frunze, hartii de pe jos, in principiu il las sa puna mana cam pe toate. Organismul lui face cunostinta cu bacteriile si celelalte fiinte microscopice care ne inconjoara si sper sa se impace bine, fara conflicte prea mari.

In ce ma priveste pe mine, am observat o schimbare imbucuratoare: de cand nu mai cred in medicamente, m-am imbolnavit mult mai rar. Si il mai am exemplu si pe Bogdan, care raceste cam o data la 3 ani si nu ia nici un fel de medicament.

In rest, sa auzim numai de bine.

luni, 12 octombrie 2009

Gorgeous quotes

Many who expect to be saved in the eleventh hour die at ten-thirty.

Friends help you move. Best friends help you move bodies.

Surprise your friends. Burn their houses down.

A Smith & Wesson beats four aces.

I say no to drugs, they just don't listen.

Right now I'm having amnesia and déjà vu at the same time. I think I have forgotten this before...

If you love something, set it free, if it doesn't come back, hunt it down and kill it.

By the time you can make the ends meet, they move the ends.

Never wrestle with a pig. You'll both get dirty and the pig likes it.

Assumption is the mother of all screw-ups.

Politicians, like diapers, have to be changed frequently, and for the same reasons.

Women and cats will do as they please, and men and dogs should relax and get used to the idea.

The hardest think about skating is the ice.

If two wrongs don't make a right, try three.

Due to financial constraints, the light at the end of the tunnel has been extinguished.

Never put off to tomorrow what you can avoid altogether.

Make it idiotproof and someone will make a better idiot.

Relax, nobody will get ahead of you as long as they are kicking you in the seat of the pants.

I'm not into working out. My philosophy: No pain, no pain.

I don't have the solution, but I admire the problem.

Going to church doesn't make you a Christian any more than standing in a garage makes you a car.

Good generally conquers evil. Unless, of course, good is stupid.

Getting what they deserve doesn't satisfy too many people.

We are born naked, wet and hungry. Then things get worse.

The easiest person to deceive is yourself.

Give some people an inch and they'll think they are rulers.

Where there's a will, I want to be in it.

You're never too old to learn something stupid.

Everyone has a photographic memory. Some just don't have film.

Even if you win the rat race, you're still a rat.

Statistics show every two minutes a statistic is created.

Men talk about killing time while time quietly kills them.

You live and learn. Or you don't live long enough.

Pain is inevitable. Suffering is optional.

Smile! It makes people wonder what you are thinking.

Character is what you are. Reputation is what people think you are.

Life is like a bird; when you least expect it, it craps in your face.

Natural laws have no pity.

Push to test... Release to detonate.

Never tell the truth to those unworthy of it. -Mark Twain

Children are natural mimics who act like their parents despite all efforts to teach them good manners.

If you choose not to decide, you still have made a choice!

Men are from earth. Women are from earth. Deal with it.

Three rings of marriage: the engagement ring, the wedding ring and the suffering.

If at first you don't succeed, failure may be your style.

If you cannot change your mind, are you sure you've got one?

Smile! It's the second best thing you can do with your lips.

Great minds discuss ideas. Average minds discuss events. Small minds discuss people.

Be who you are and say what you feel, because those who mind don't matter and those who matter don't mind.

People who think they're perfect are very annoying to those of us who really are.

If you love something, set it free. If it comes back, set it on fire.

The trouble with life is you're half way through it before you realize it's a do it yourself thing.

Art is a lie which makes you realize the truth. -Picasso

Judge a man by his questions rather than by his answers. -Voltaire

Scientists say 1 out of 4 people is crazy. Check 3 friends, if they are ok, you're it.

Sometimes the best helping hand you can give is a good firm push.

Efficiency is intelligent laziness.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Sac sac sac


De 2 nopti s-a reluat cosmarul trezirilor chinuite, cu plans si oftat si rupere de inimi... Se pare ca sacul de dormit nu era decat un aspect secundar, daca David nu s-a linistit inca. Azi-noapte l-am preluat de la Bogdan, care ajunsese iar la capatul puterilor. Bietul Daviduc mi-a oftat pe umar vreun sfert de ora in timp ce eu ii cantam dragul nostru Lullaby din "Pan's Labyrinth", apoi a mai scancit putin cand l-am pus pe pat, i-am dat mana mea in manuta lui si asa a adormit scancind si oftand. Dupa aceea s-a mai trezit o data, l-am luat pe bratul meu, si-a executat numarul de azvarlituri din cap stanga-dreapta si a dormit apoi mai binisor pana dimineata. Of, Doamne, cand or trece noptile astea? As vrea si eu sa mai dorm ca lumea, sa nu ma mai simt ziua de parca as avea budinca in loc de creier... Oare cum o fi?

vineri, 9 octombrie 2009

Tragedie porcina

Wow, am citit prin niste stiri (cica mai vechi deja) ca ar fi murit si primul pacient de gripa porcina in Germania. Si cica n-ar fi murit de gripa porcina, ci doar s-ar fi gasit - prin multimea de virusi si bacterii constatati la autopsie - o urma vaga de H1N1 sau o combinatie. Si cica n-ar fi fost pacient, ci pacienta. Si cica n-ar fi fost sanatoasa, ci bolnava de toate alea, intrucat era fumatoare la greu si cantarea 180 de kile. Nu e o gluma. Sau poate totusi este. Una macabra de tot.

Asa ca suflecati manecile, va rog!

luni, 5 octombrie 2009

Experiente de mamica


David a facut azi primii pasi singur-singurel!!


Eram in bucatarie, pregateam un mango pentru gustarea de dupa-amiaza, cand baiatul s-a ridicat sprijinindu-se de dulap, apoi a facut 7 pasi hotarati pana la usa de la balcon!! Mi-au dat lacrimile instantaneu!

Am dezlegat "misterul" trezirii copilului din ora in ora noaptea: ii era frig!! Sa ma invat minte si sa nu ma mai iau dupa David (care la inceput a refuzat cu indarjire sa-si reia locul in sacul de dormit) si sa-l ascult pe Bogdan, care imi spusese de nu stiu cand ca nu maselele sunt buba, ci copilului ii este frig, in ciuda sosetelor pe care i le puneam sub pijama si a paturii cu care incercam eu sa-l invelesc (si de sub care el iesea in permanenta). De aceea era si saracul copil atat de traumatizat de nu mai voia sa doarma decat lipit de mine, el cauta caldura... Of, ce idioata mai sunt uneori! De 2 nopti am reusit sa-l reimprietenim cu sacul de dormit si doarme copilul, nenica, de n-are treaba! Doamne-ajuta!

Azi am fost la o alta grupa de activitati la un centru catolic, unde se plateste (biserica valona-olandeza nu cere nici un ban si iti ofera acolo si cafea+apa - uite cine se respecta). Am cunoscut alti 4 copii cu 3 mamici si o bunica. Bunica m-a amuzat teribil, cum statea permanent la 30cm de fundul copilului, care mergea deja si parea sa se descurce binisor cu toate... Vorbind de cazaturi etc., eu am spus ca m-am lamurit ca David e un copil atent, precaut, care face lucrurile numai atunci cand e sigur ca ii ies 100% (dovada cu mersul) si deci eu il las liber sa incerce mai orice, m-am relaxat si am incredere in el. Bunica era cam sceptica, se vedea cum tremura tot timpul si nu se dezlipea de ala mic ca nu cumva sa-i cada odorul pe jos, dar nu s-a incumetat sa comenteze ce am zis eu... Cand au plecat, imi venea sa rad de una singura: afara era senin si doar usor frigulet, eu il imbracasem pe David cu body, bluza cu maneca lunga si o geaca de toamna mai grosuta cu maneci tricotate, iar bietul copil lasat pe mana bunicii avea scurta de iarna, caciula de lana si tocmai il baga in carutul care avea deja montat sacul de picioare de iarna! Pai la zero grade ce i-o mai face, il baga in 2 costume de schi unul peste altul...

* * * * *

Am urmarit si eu cum au facut turul mapamondului vorbitor de limba romana perlele de pe CoolGirl (citez doar doua: "bah ce draq se baga toate neexperimentatele ,proaste sh virgine in vb kre habarn-am ce-i ala sex?????????????bah fraierelor knd o sa avetzi p*la bagata in voi nu o sa mai comm atata sh o sa va plak yo am fkt sex d la 14 ani sh aqm am 18 sh d 4 ani am fkto dkt q 1 baiat q cre am sh planuri d nunta sh snt f happy!!!!!!!!!aja k f*tatzi-va knd simtiti nevoia sh mucoasele alea sa nu-si mai dea ele q parerea!!!!!!!!!!!" sau "vreau sa vad zic k sunt d acord cu fetele kre si-au inceput viatza sexuala devreme ………si eu mi-am f**ut la 10 ani si am avut si primu orgasm si atunci am supt hi p*la:X:X….crek aqm sunt expeta in sex si daca avetzi intrebat sa l postatzi si eu o sa va raspud……..sa nu credetzi k sunt o c*rva ci sunt doar o persoana mai curioasa si mia plaqt sa ma f*t d mik si sa sug p*la …..nu uitatzi sa ma intrebatzi c vretzi sa aflatzi…11").

Si pentru ca tocmai ma plangeam la Mutti ca am inceput sa gasesc tot felul de mucuri de tigari prin parculetul unde ma duc cu David la joaca, intr-o zi catre pranz am descoperit si cine ne lasa cadou toate acele mucuri de tigari. Nu, nu erau betivi, nu erau tigani, nu erau Ausländeri de nici un fel si nu erau nici barbati.

Erau... iaca... fetele astea de mai jos, care fumau langa si pe leagane, vorbeau tare la modul cel mai vulgar cu putinta si se manifestau cam asa cum imi imaginez ca se manifesta si fetitele romance care-si petrec veacul pe CoolGirl sau alte site-uri asemanatoare...




vineri, 2 octombrie 2009

Intepatura sau teapa??

Iata ca nici americanii, despre care se tot spune ca ar fi un popor tare naiv, nu sunt prosti.

Personalul medical din New York a iesit la demonstratii fiindca nu vrea sa fie folosit pe post de cobai pentru vaccinurile impotriva gripei porcine:

Demonstratii in Albany impotriva vaccinarii obligatorii

Se pare ca unii inca isi mai aduc aminte ca multi dintre cei care au murit in 1976 au murit de fapt datorita vaccinurilor si nu din cauza lui big bad wolf... pardon, big bad virus.

Si pentru ca circul asta sa devina si mai amuzant, iata ca primele doze de "vaccin" aparute pe piata sunt cele cu denumirea de "ceata nazala" (nasal mist). Ce ma amuza ca Mist in germana inseamna balega, rahat... Se potriveste perfect!!!

Fraieri din toata lumea, ridicati manecile!