joi, 19 august 2010

A fi mama: goana dupa fericire si echilibrul interior

Am citit un articol foarte interesant, pe care vi-l recomand calduros:
Sa spicuiesc cateva idei.
Este foarte adevarat ca parintii aleg sa uite sau sa nege momentele negative din viata lor de zi cu zi ca parinti.
Faptul de a avea copii nu contribuie absolut deloc la fericirea parintilor, ba dimpotriva: starea de fericire cea mai accentuata este traita in ultimele 6 luni dinainte de nasterea copilului, iar parintii par fericiti si in primul an dupa nastere, dar dupa aceea ... the only way is downhill! Sa clarificam pentru cei care se pregatesc sa urle "Ba nu e asa" - din cate inteleg eu, aici e vorba doar de rolul direct al copiilor asupra starii de fericire a parintilor! Adica, daca pana implineste piticul un an parintele (adultul!) nu si-a recuperat capacitatea de a fi fericit cu sine si prin sine insusi, el se va prabusi si mai adanc in depresie (sau whatever), caci prezenta copilului in viata lui in nici un caz nu-i va ridica standardul de fericire.
Un studiu efectuat de sociologul american Robin Simon, care a intervievat pentru asta 13.000 de americani, arata ca nici un grup de parinti nu a experimentat vreo bunastare emotionala semnificativa de la aparitia copiilor in viata lor.
Foarte adesea, a constatat si psiholoaga Jacqui Marson, femeile cu o cariera profesionala de invidiat sunt cele mai dezamagite de mamicie, ele abordand chestiunea cu aceeasi fermitate ca si meeting-urile lor de succes si realizand ca un bebelus este singurul lucru pe care nu-l pot controla. Psiholoaga este de parere ca a fi parinte in ziua de azi este un aspect al vietii moderne care a fost simplificat, reimpachetat si este vandut acum ca un fel de mers la cumparaturi in magazinul fericirii - lucru care accentueaza nefericirea parintilor (si in mod special a mamelor) cand realitatea se face simtita.
Psihologul Daniel Gilbert sustine ca oamenii nu vor sa admita ca a fi parinte cauzeaza foarte mult stres si nefericire, deoarece se tem sa nu se interpreteze ca nu-si iubesc indeajuns copiii. Vicky, mama unui baietel de 4 ani, pune punctul pe i: "Il iubesc pe James din tot sufletul. Nu despre asta e vorba. Fericirea mea nu e responsabilitatea lui James - fericirea lui este responsabilitatea mea. De aceea imi este atat de greu."
De asemenea, a fi parinte in ziua de azi nu mai inseamna doar a creste copii sanatosi si echilibrati, inseamna proiecte de perfectionare: sa fie produsi copii atat de reusiti incat sa fie justificata decizia (si sacrificiul!) de a-i avea.
In final vine si nota care ne consoleaza: da, eliminam din memorie durerile nasterii, stresul cumplit al noptilor nedormite, micutele crize de nervi care ne pun creierii pe moate. Fericirea noastra, a parintilor, este si-asa foarte fragila, fiindca ea este legata pentru totdeauna de fericirea copiilor nostri... Dar asta e pretul iubirii.
"Parintii nu au dreptul la fericire", afirma Jacqui Marson. "Nu exista o astfel de stare, exista doar momente trecatoare de bucurie pe care trebuie sa stim sau sa invatam sa le recunoastem". Albumele noastre de poze sunt pline de astfel de momente.
* * * * *
Acu', ce am constatat eu la mult prea multe femei (si nu neaparat la alea de cariera) este ca ele se avanta in mamicie cu niste sperante total absurde (evident, fara a fi constiente de asta!!), ele sunt convinse ca un copil le va asigura un abonament pe viata la fericire si apoi raman siderate cand constata ca totul a fost o iluzie. De aceea de multe ori vine bb2 si bb3 si bb4, in cazurile cand ele tot nu vor sa accepte ca un copil nu este o scurtatura spre fericire. Ma uit la celebritatile gen Madonna, Angelina Jolie, care tot nasc si adopta juma' de planeta in speranta de a obtine in sfarsit o bucatica de fericire. Numai ca fericirea aia nu vine asa.
Imi aduc aminte si de ardoarea cu care m-a dorit mama pe mine. Aceeasi obsesie naiva de a-si obtine propria portie de fericire pe care nu o avusese niciodata. Aceeasi iluzie nascatoare de tragedii... caci sa te fereasca Dumnezeu de furia dezlantuita a unei asemenea femei cu asteptarile inselate...
Da, cert este ca femeile care nu au in ele insele capacitatea de a fi fericite, care nu pot gasi in ele insele rezervele necesare pentru a-si umple rezervorul afectiv si fara un copil, femeile care spera si asteapta (si ulterior pretind!) combustibil afectiv nelimitat de la copii, aceste femei sunt cele mai distructive mame. Trist, dar adevarat...

marți, 17 august 2010

Thriller pe strada porcilor

- tradus si adaptat din revista Spiegel -

Pana de curand Mechelen era un orasel de provincie curat din zona flamanda a Belgiei. Pe 24 iunie 2010, ziua conferintei episcopale belgiene, la usa arhiepiscopului Leonard a sunat un judecator care venise cu 20 de anchetatori. In ordinea de zi a conferintei unul din puncte se referea la o tema foarte delicata: unde sa fie arhivate toate documentele si dosarele despre preotii belgieni care au abuzat de copii.

Exact aceste dosare ii interesau si pe anchetatorii belgieni. Informatia o primisera de la un preot pensionat, care de ani de zile le tot trimisese superiorilor lui dosare secrete ca marturie despre abuzurile practicate de preotii belgieni asupra copiilor care le erau incredintati in grija. Anchetatorii au confiscat celulare, agende si 55 de computere, apoi i-au interogat pe preoti pana seara tarziu. Razzia inca nu se terminase cand, cateva sute de metri mai departe, pe strada Varkenstraat 6 (strada porcilor, un nume foarte potrivit), alti anchetatori au intrat in biroul cardinalului Godfried Danneels, „pastorul“-sef al oitelor belgiene pana in ianuarie 2010. Si acesta a fost nevoit sa deschida dulapurile cu documente si sa predea laptop-ul si computerul si sa ii lase pe anchetatori sa intre in catedrala. Conform altor informatii, se pare ca in timpul renovarii catedralei anumite morminte au fost transformate in arhive secrete. Anchetatorii au gaurit sarcofagele a doi arhiepiscopi, au introdus camere video minuscule prin gaurile respective, insa nu au gasit nimic.

joi, 12 august 2010

De cand se traduce "Apara-te" prin "Loveste si tu"???

La grupa noastra de joaca, am mai povestit, il avem pe dulcelul de Kilian care nu reuseste sa se impace cu faptul ca mamica lui se ocupa mai mult de bebe Colin si ca atare se manifesta usor agresiv fata de ceilalti copii, dupa care se tavaleste pe jos ca sa apara tot el ca victima, chestii din astea menite sa atraga atentia mamei, care intr-un sfarsit il cheama in brate (moment cand el se linisteste ca prin minune, evident).
Am obiectat (cu mult tact) la strategiile mamicilor, care dupa ce tipa la bietul Kilian de-l zapacesc de cap, isi tot sfatuiesc copiii sa se "apere", indemnandu-i asa: "Da-i si tu una!" si "Dar loveste-l si tu!". Am incercat sa explic ca metoda asta "stralucita" nu duce decat la escaladarea conflictelor, la o spirala de violenta tot mai grava, intrucat nu numai ca ceilalti copii vor incepe sa-l loveasca si ei pe Kilian (lucru pe care altfel nu l-ar fi facut), DAR si Kilian va crede ca este OK ce face el, din moment ce ceilalti sunt indemnati sa faca acelasi lucru. Mie mi se pare atat de logic si usor de inteles. De ce celelalte mamici sunt oarbe?
Azi a venit in vizita amica Tini (for the 2nd time graviduta) impreuna cu baietelul ei, Felix. In cealalta grupa a noastra (a colegelor de servici), Felix este cam ca si Kilian: bruscheaza copiii care ii stau in drum (!), se infige sa le smulga toate jucariile, este agresiv etc. O mica paranteza haioasa (pentru mine): l-am pus pe David sa zica Felix si a iesit "ekelic" (in germana Ekel inseamna scarba ;-)))).
 
Ce sa va spun... Felix lua permanent cate 5-6 masinute ale lui David si le buncarea pe canapea, iar cand venea si David sa se joace cu ele sau sa-si ia una din ele primea frumos un cot in stomac, la un moment dat Felix chiar l-a impins si David a cazut (dar nu i-a trecut prin cap sa impinga si el, sunt mandra de el pentru asta), dar eu am reusit sa-i distrag atentia spunandu-i sa-i lase masinutele lui Felix si sa se joace cu bobbycar-ul...
Nu mai spun ca special l-am indemnat pe David de vreo 3-4 ori sa-i dea si lui Felix motocicleta sau tractorul sau diferite masinute, iar David de fiecare data s-a dus frumos si i le-a intins prietenos... Tini l-a indemnat si ea pe Felix o data sa-i dea ceva lui David, iar David a spus "danke" (nu mai e nevoie sa traduc, da?).
Ei, povestindu-i lui Tini despre cum vad eu situatia de la grupa cu Kilian si agresivitatea asta perpetuata, ma trezesc cu un raspuns: "Ei, ba eu zic la fel, ca daca vine unul si-l loveste, trebuie sa riposteze!". "Ce-i aia sa riposteze? Sa loveasca la randul lui?? Pai bine, Tini, dar nu obtinem decat si mai multa violenta!". "Nu, ca la varsta asta copiii nu inteleg cand le spui sa se apere verbal, sa zica NU celui care-i loveste etc.". "Pai bine, nu inteleg o data, nu inteleg de 3 ori, dar a 100-a oara vor intelege - asa cum au inteles pana acum orice li s-a explicat de mai multe ori!! - si atunci se va aplana un conflict in loc de a se pune gaz peste foc".
I-am dat-o de exemplu pe Noemi, o fetita din grupa noastra, care - invatata de mamica ei sa se "apere" lovind si ea - a facut-o lata acum o saptamana si l-a muscat pe alt baietel (deci nu pe Kilian) de umar pana cand aceluia i-a dat sangele si i se facuse o vanataie cat nuca si a urlat de durere 10 minute!! Dar deh, fetita s-a "aparat" - si asta chiar cand nu era cazul, eram toti la acel baietel acasa si el a vrut doar sa-si reia in posesie masinuta... I-am spus si eu mamei baietelului (mai in soapta, ce-i drept): "Uite, Ulla, asta e una din consecintele de care vorbeam daca-i indemnam sa se ''apere''...

Apoi Tini a sarit la afirmatii tot mai cretinoide (sorry!) de genul "Dar mie nu mi se pare normal sa vina tot timpul cineva sa-i ia jucariile si el sa cedeze mereu!!" (v-am spus ca Felix este cel care le ia MEREU si TUTUROR jucariile si e cel mai agresiv si cel mai egoist dintre toti???) sau "Pai el trebuie sa invete sa se afirme" (smulgand altora jucariile din mana si impingandu-i pana cad jos!!??) sau "Las' ca e bine pentru mai tarziu, sa nu fie un papa-lapte, ca in viata trebuie sa te afirmi"...
Mi se urcase sangele la cap auzind astfel de ineptii. N-am putut decat s-o intrerup din cand in cand din tirada si i-am atras atentia ca aici vorbim despre OBIECTE, fratioare, si ca a construi increderea in sine a unui copil inseamna exact contrariul, adica a nu-l face dependent de obiecte, i-am spus ca a tine la obiectele proprii ca la sfintele moaste sau a smulge jucariile altor copii din mana nu inseamna in nici un caz a se afirma si a-si intari increderea in sine (ba chiar dimpotriva!).
Si acum stau ca proasta si ma intreb: de unde, frate, obsesia asta sa nu cumva sa ramana plodul zece minute fara jucarii? Sa nu imparta nimic, sa nu rateze nimic, sa nu fie cumva pe locul doi cu o jucarie mai putin dorita, sa nu suporte un miligram de frustrare ca vai, uite cum mai tarziu plodul-minune va rata postul de managerul sulii (ma scuzati, sunt furioasa!)... Cum poate contribui treaba asta la dezvoltarea unui adult care sa traiasca in armonie cu el insusi si care sa nu fie sclavul societatii materialiste din ziua de azi?
Tini imi tot povestea ca Felix are ursuletul de plus preferat fara de care nu doarme si nu pleaca nicaieri, are masinutele preferate fara de care nu iese din casa etc. Ei bine, David nu are nici un "obiect preferat", se vede treaba ca nu simte nevoia sa se lege afectiv de obiecte. Poate de aceea eu nu inteleg mentalitatea asta posesiva... mai ales ca si eu in copilarie eram darnica si nu ma deranja sa impart cu altii ce aveam eu (in scoala generala furam bani de la tata si imi invitam colegele la cofetarie, nu cumparam nimic pentru mine!!). Ia te uita, un copil singur la parinti care era generos si darnic, asa mai spargem niste clisee ;-)
In final, dupa ce Tini imi povestise cum Felix o incaseaza si el de la altii si vezi Doamne de-aia loveste si el (de parca eu nu-l cunosc de cand venea mereu cu el si nu stiu ca EL era singurul agresiv din toata grupa noastra de 5 copii, el era singurul care lovea si imbrancea!!), i-am spus si eu: "Pai atunci in locul tau m-as mai gandi daca atitudinea mea e corecta, pentru ca uite, de cand tot merg in tot felul de grupe si cunoastem tot felul de copii, David nu a lovit si nu a fost lovit NICIODATA de nimeni!".
Raspunsul ei este incheierea perfecta pentru aceasta postare: "Ei, unii copii sunt asa si altii sunt altfel". Deci e o chestie genetica, ptiu, bat-o vina!

vineri, 6 august 2010

Fuseram si la noua pediatra

Am fost ieri la pediatra din Obertshausen, sa facem controlul de 2 ani la baiat.
O tipa baietoasa, directa, cam prea vorbareata (ma tot intrerupea!), insa in principiu relativ ok. Asistenta ma intrebase diverse chestii in timp ce eu il dezbracam pe David pentru masuratori (11,7 kile, 89cm inaltime, 48cm capsorul) si tot scria in fisa electronica. Uitase monitorul deschis si cand am ramas singuri m-am uitat sa vad ce scrisese: date concrete, "bla-bla-bla, neurodermita in primul an de viata, mama foarte multumita", iar pe ultimul rand: "mama nu doreste nici un fel de vaccin!!!!!" (cu 5 semne de exclamare). Ei, i-am sters si eu 2 semne de exclamare, sa-i mai piara mirarea ;-)
Dupa aia m-a luat (finesco) si doamna dottore, mai intai m-a pus sa-i semnez ca nu doresc vaccin pentru David, i-am spus ca m-am informat 9 luni de zile in timpul sarcinii, am citit mii de linkuri cu informatii, am fost pe enspe forumuri, am citit zeci de carti (inclusiv despre biografia lui Pasteur si inselaciunile lui) si am luat o decizie dupa ce am cercetat subiectul pe toate partile, o decizie cu care pot foarte bine sa traiesc... i-am spus ca nu exista nici un fel de studii de lunga durata care sa dovedeasca efectivitatea vaccinurilor, ca riscurile efectelor secundare imi sunt prea mari, ca nu am chef sa i se injecteze copilului meu tot felul de chimicale in corp de genul hidroxid de aluminiu, mercur, formaldehida, sulfati, fosfati, plus proteine straine crescute pe embrion de pui, pe celule fetale umane sau pe rinichi de maimuta etc. etc. etc. I-am recitat scurt si concis ceea ce stiu despre vaccinuri...
La un moment dat crede ea ca ma pune la punct: "Da, trebuie sa-mi semnati ca va asumati riscurile si ca nu este din cauza ca nu v-am informat eu indeajuns... ca stiti, eu sunt medicul, dvs. nu sunteti medic..." - iar eu am intrerupt-o cu zambetul pe buze si i-am spus: "Mda, dar intre timp sunt zeci de mii de medici care se declara impotriva vaccinurilor, asa ca..."
La plecare, in timp ce ea mai completa ceva in fisa ei si eu il imbracam pe David, statea cu spatele la mine (!) si imi mai arunca o bombonica: "Stiti, tocmai am avut un pacient baietel care a murit de pojar"... Hahaha! Oare imi arata fisa medicala daca i-o ceream? Sau macar un articol din ziar? Ca nu ar pierde astia ocazia sa faca propaganda daca intr-adevar ar muri vreodata un copil de la pojar!

Am oftat ca la vizionarea reluarii unui film de proasta calitate (cunosc mult prea bine poezioarele astea, fosta pediatra cunostea ea pe cineva care murise de la HiB) si i-am spus calma: "Unu la mana, nu puteti sti sigur ca a murit de pojar. Poate a murit in urma pojarului tocmai din cauza ca vaccinurile anterioare ii distrusesera in asa hal organismul incat, poate si pe fondul unei alte imbolnaviri, corpul nu a mai fost capabil sa faca fata unei boli relativ simple cum este pojarul. Doi la mana, exista si cazuri de copii decedati direct dupa vaccinuri. Asa ca intotdeauna medalia are doua fete, credeti-ma ca nu ma mai sperie de mult bau-baul asta"... Apoi am adaugat ca - din toti copiii pe care-i cunosc - David este cel mai sanatos, a fost cel mai rar bolnav, cand eu sau Bogdan am fost 2 saptamani cu gripa/raceala, David n-a mai avut nimic dupa 4 zile, n-a avut niciodata puroi in nas sau gat, nici o infectie, n-a avut niciodata nevoie de antibiotice, e sanatos tun.  

Q E D
A tacut putin si apoi a simtit nevoia sa ma "avertizeze" ca in Hessen s-au inasprit putin conditiile de acceptare la gradinita si risc sa-l excluda pe David... Hahaha, i-am spus direct ca sunt informata, cunosc legea si nu exista nici un paragraf care sa permita asa ceva. Mi-a dat ea 2 foi de brosurica sa citesc, despre controalele obligatorii (asta e altceva) si despre legea pentru protectia fata de infectii (§34), care prevede de exemplu ca al meu copil sa fie trimis acasa in caz ca alt copil se imbolnaveste de o boala infectioasa impotriva careia copilul meu nu e vaccinat. Pai asta e altceva si e vorba numai de niste cazuri specifice si concrete. Ok, e alegerea dumnealor sa-l trimita acasa in caz de vreo epidemie, plus ca oricum in cazul izbucnirii unei boli infectioase TOTI copiii sunt trimisi acasa - inca o dovada ca nici ei nu cred in efectivitatea vaccinurilor!, deci care e problema?? Ca de acceptat la inceput sunt OBLIGATI sa mi-l accepte, nu exista nici o lege care sa ma oblige pe mine sa-mi vaccinez copilul. Iar daca vin cu discriminari pe baza carnetului de vaccinuri (depinde peste ce minte ingusta dau), ii amenint ca-i dau in judecata. Sa indrazneasca sa-mi faca probleme!
La pediatra oricum am sa ma duc doar pentru controalele obligatorii, ca pentru restul mergem eventual la urgenta, oricum noua ni se intampla toate alea in weekend ;-) Apropo, v-am zis ca dintisorul lui Daviduc si-a revenit aproape complet? Manca-l-ar mama pe el de frumusel!
P.S. Ieri si azi a simtit ca mama pleaca si ea la servici. Ieri dimineata a fost mai innebunit dupa atentie ca oricand, pentru prima oara mi-a daramat ghivecele si a imprastiat pamantul de la flori pe jos prin sufragerie, a aruncat cu masinutele de geam, apoi a stat mai mult lipit de mine, ma pupa pe brate si se ghemuia in bratele mele... Azi la pranz s-a trezit dupa o ora in urlete (el care doarme intotdeauna aproape 3 ore!!), se vede treaba ca a inregistrat ca si mama mai pleaca acum cateva dupa-amieze pe saptamana si azi n-a vrut sa ma rateze... Of, of, of, saracutul de el, dar si de mine, ca azi am plecat cu lacrimile in gat cand Bogdan il tinea pe David in brate pe balcon si David scancea "Mama... mama..."
Maine merg cu el la Frankfurt, la Opera au loc niste serbari haioase pentru copii, au montat leagane, jucarii, fantanele, caluti, trambuline etc. si vreau sa ne petrecem cateva ore acolo doar noi doi... Dupa aceea mancam de pranz niste sandwichuri si apoi ma intalnesc cu Elfriede in parcul Operei la o sedinta de terapie, timp in care sper ca David - epuizat de joaca ;-)) - va dormi ca un prunc.
Va tin la curent. Weekend placut tuturor!

Back to work

Hehe... Marti a fost prima mea zi de lucru dupa 2 ani si 4 luni de pauza...

Ieri am lucrat si azi ma duc iar...

Ce impresii am? Sa le scriu repede pana nu le reprim iar ;-)

Marti am plecat acasa cu nasul si cu gatul complet uscate - efectul dragului de aer conditionat. Acum imi dau seama de diferenta, dupa o absenta asa indelungata.

Aseara am constatat ca mi se umflase burta si aveam umerii tari ca piatra si uitasem sa beau suficienta apa... Simptomul asta il aveam inainte, cand la servici functionam numai cu creierul si imi neglijam complet corpul... Sper sa nu revina in totalitate. Incerc sa raman calma.

De lucru n-am avut nimic, culmea, e perioada de vacanta si mai toti avocatii sunt plecati. Stam 4 colege acolo si frecam menta. Adica eu n-o frec, ca mi-am postat layout-urile de scrapping pe toate 19 galeriile pe care le am (deh, e solicitant sa fii Creative Team member).

Intre timp am absolvit cursul de apprenticeship la Digiridoo Scraps si sunt Full Designer!! Yay!!