luni, 29 decembrie 2014

Anticorpii si testele de anticorpi - Cum functioneaza frauda

~~ Autori: Dr. Stefan Lanka, Veronika Widmer ~~
Intrebare gresita: Ce sunt anticorpii?
Intrebare corecta: Ce se masoara la testele de anticorpi?

Conform dictionarului medical Pschyrembel, anticorpii sunt "o posibila reactie a sistemului imunitar. Anticorpii nu apar in mod natural." Oare aceasta formulare a fost aleasa din cauza ca se stie prea bine ca oamenii cu un "titru de anticorpi" mare se pot imbolnavi, iar oamenii fara "titru" pot ramane complet sanatosi? Medicina alopata moderna diferentiaza intre crearea de anticorpi straini (bacterii patogene, toxine virale etc.) si anticorpi endogeni (celulele tumorale). In vreme ce noua ni se povesteste ca dupa un vaccin organismul ar fi protejat prin formarea de anticorpi, medicina alopata descrie si cazuri cand prezenta anticorpilor indica repercusiuni negative asupra organismului. Aici sunt enumerate alergiile, SIDA, reactiile de respingere ale organelor transplantate, precum si bolile autoimune.

Institutul Robert Koch explica astfel: O concentratie marita de imunoglobuline in ser indica in majoritatea cazurilor o imbolnavire de tip alergic. Valori marite pot aparea insa, de exemplu, si la o infectie cu paraziti sau la prezenta asa-numitelor tumori maligne. La alergiile prin inhalare, valorile IgE sunt crescute moderat pana la foarte mult, in functie de simptomatica si de numarul de "alergeni". Un IgE normal nu exclude prezenta unei alergii. Daca dupa un vaccin se constata prezenta unor "anticorpi", medicina alopata ne spune ca omul respectiv ar fi protejat. Ceea ce se trece sub tacere este ca oamenii se imbolnavesc in ciuda prezentei anticorpilor, iar foarte multi oameni fara anticorpi raman sanatosi. Anticorpii HIV, constatati prin teste, aduc oamenilor diagnosticul de "bolnav grav" sau pronosticul de "boala fatala". Anticorpii de rujeola, constatati prin teste, aduc oamenilor diagnosticul de "protejat". Mai paradoxal si ilogic nici ca se poate.

"Anti"corpii nu au fost niciodata demonstrati stiintific. In schimb a fost demonstrata prezenta unor "corpi", adica a unor (imuno)globuline, care au un rol important in coagularea si in interconectarea proteinelor. Prefixul "anti" presupune ca o (imuno)globulina se poate lega exclusiv la anumite proteine specifice. Toate experimentele practice au infirmat insa aceasta ipoteza. Daca globulinele se leaga la proteine sau nu, acest proces depinde de starea proteinelor si de mediul in care ele se afla: daca este un mediu acid sau bazic, adica puternic oxidat sau nu. Orice cercetator care a facut asemenea experimente in laborator stie aceste lucruri si nu le poate nega.    


Testele de anticorpi: Ce se intampla in laborator?

Inainte de toate, este separat sangele de celulele sale si de proteinele mai mari, ceea ce se intampla cu ajutorul unei centrifuge. 99% din teste se fac cu serul sanguin al pacientului, adica lichidul din sange care ramane dupa centrifugare. Laborantului i se spune ce urmeaza sa fie testat prin testul de anticorpi. In asa-numitul "lichid supranatant" (supernatant) se toarna substantele continute de testul farmaceutic (substante secrete, patentate, care nu au voie sa fie divulgate!). Daca se obtine o reactie masurabila, testul este considerat "pozitiv".

Pana nu demult se sustinea ca prezenta anticorpilor ar insemna imunitate. Cantitatea de "anticorpi", constatata doar indirect si niciodata cantitativ, este denumita "titru". De cand cu frauda HIV avem insa brusc, in mod paradoxal, un verdict de condamnare la moarte legat de prezenta anticorpilor, caci in contextul SIDA se sustine ca "anticorpii" ar reprezenta dovada existentei si prezentei virusului care ar declansa SIDA.

In aceste conditii, nu este de mirare ca nu exista niciun standard stiintific pentru "titrul" de anticorpi, iar masuratorile nu sunt niciodata comparabile intre ele. Si mai putin ne mira ca nu exista niciun fel de criterii stiintifice despre ce "valoare" trebuie sa aiba un titru ca sa putem vorbi de o "protectie" etc. Insusi Institutul Robert Koch din Germania admite ca "titrul de anticorpi nu spune nimic despre gradul de protectie". Laborantului i se spune ca acel kit de testare contine o proteina sau mai multe, care ar corespunde exact cu forma microbului. Daca laborantul si-ar pune putin creierul la contributie, ar constientiza ca in acele conditii forma proteinelor nu are cum sa corespunda cu "microbul", deoarece proteinele respective nu se mai gasesc in mediul lor natural si si-au modificat demult structura. Este vorba aici de denaturarea proteinelor.

Conform aceleiasi logici fortate si complet paralele cu realitatea, acele proteine secrete sunt denumite "antigene" si impotriva lor sunt cautati anticorpii. In kitul de testare mai exista de exemplu coloranti si substante menite sa accentueze un semnal "pozitiv". Aparatul in care se efectueaza testarea este calibrat ("standardizat") tot cu aceleasi substante secrete si patentate, a caror compozitie nu o cunoaste decat firma producatoare!!

Faptul ca in intreaga populatie exista in proportie de 5% oameni al caror sange -in conditii de laborator- nu prezinta aproape deloc sau chiar deloc (imuno)globuline, nu se discuta si nu se cerceteaza. Acesti oameni sunt etichetati rapid ca "non-responder" dupa vaccinare si, conform aceleiasi logici descreierate, sunt otraviti cu si mai multe vaccinuri. Pentru acesti 5% a fost inventata grupa sanguina AB, plus -aceeasi logica fortata- grupa A si B, alaturi de grupa 0 (40% din populatie), la care in conditii tipice de laborator nu se gasesc aproape deloc sau se gasesc doar f. putine proteine care sa se aglutineze in eprubeta. Contradictiile si paradoxurile rezultate din dogma grupelor de sange au fost "anulate" mai intai prin introducerea conceptului de "factor rhesus" si ulterior prin introducerea continua a unor mii de "subgrupe sanguine".


~~ Autor: Dr. Stefan Lanka ~~
Fapte care contrazic afirmatiile despre "anticorpi" 
si un asa-zis sistem imunitar specific

1.Afirmatie: Exista asa-zise boli autoimune si alergii care se dezvolta f. rapid. In psihoneuroimunologie acest fenomen poarta denumirea de facilitare (facilitation).
Comentariu: Biologic este imposibil ca asa-zisii anticorpi "specifici" sa reactioneze la proteine "straine" si apoi brusc sa reactioneze la fel si la proteinele "proprii".

2. Afirmatie: Bacteriile intestinale "straine" variabile co-exista alaturi de celulele imunitare, care sunt menite sa execute o aparare specifica.
Comentariu: Daca ar exista anticorpi specifici, flora intestinala nu ar avea voie sa se modifice.

3. Afirmatie: Oamenii, mamiferele, pestii cartilaginosi si rechinii exista si ei produc imunoglobuline.
Comentariu: Daca ar exista anticorpi specifici, progeniturile tuturor acestor specii ar fi distruse, iar laptele de mama ar fi toxic.

4. Afirmatie: In evolutia si dezvoltarea oamenilor si animalelor, in momentele de stare de soc precum si odata cu varsta, apar proteine noi.
Comentariu: Conform ipotezei false a "imunitatii", asa-zisele proteine "straine" si proteinele "proprii" ar fi identificate inca din copilarie in timus, iar "anticorpii", respectiv celulele imunitare care ar aparea impotriva proteinelor "proprii" ar fi eliminate, dar asta ar presupune ca proteinele formate ulterior -cum ar fi de exemplu hormonii la pubertate- sa duca automat la dezvoltarea de alergii, boli autoimune, distrugere si moarte celulara; ceea ce nu este cazul.

Nu au cum sa existe "anti"corpi impotriva unor virusuri inexistente. "Imuno"globulinele care se leaga la diverse proteine exista, dar ele sunt doar "corpi", nu si "anti". Sunt pur si simplu globuline care se formeaza complet mai intai in mediu oxidat (adica acid), prin intermediul unor grupe reduse de S-H, care in stare oxidata se leaga la grupe de disulfit (-S-S) si conecteaza apoi intregi lanturi proteice, care astfel alcatuiesc "imuno"globulina completa. Aceste globuline devin capabile apoi sa lege intre ele proteinele, care au rol de transport, modificare sau reinnoire la nivel celular.

Comentariu Karl Krafeld: Nu se poate afirma existenta unui "anticorp" daca nu a fost demonstrata mai intai existenta "corpului" respectiv. Ceea ce se afirma prin intermediul testelor frauduloase este existenta unor anticorpi, fara ca inainte sa fi fost dovedita stiintific existenta virusurilor respective. Reprezentantii medicinei ortodoxe stiu prea bine ca teoriile lor sunt complet false. De exemplu: "Anticorpii sunt creati de organism ca aparare fata de bolile infectioase, iar prezenta anticorpilor este dovada protectiei fata de acele boli". Conform acestei ipoteze, oamenii testati pozitiv la testul HIV sunt cei mai protejati de SIDA, nu-i asa?
Fiecare test masoara ceea ce masoara, numai ca nimeni nu stie exact CE ANUME se masoara printr-un anumit test. Testele reactioneaza nespecific la proteine, cam dupa principiul ghicitului in cafea: ia sa vedem, care cafea e mai buna pentru ghicit, Eduscho sau Tschibo? In orice caz, un lucru e sigur: niciun test din lume nu poate demonstra existenta unor "anticorpi" atata timp cat asa-zisul "corp" nu a fost demonstrat vreodata.
  

________________________________
Literatura:
* Großgebauer: O scurta istorie a microbilor (Eine kurze Geschichte der Mikroben), Ed. pt. Stiinta Aplicata (Verlag für angewandte Wissenschaft)
* Martin Dinge, Thomas Schlich: Drumuri noi in istoria epidemiilor (Neue Wege der Seuchengeschichte),
Ed. Franz Steiner, Stuttgart
* Erwin Chargaff: Impotriva betiei genetice (Wider den Genrausch), Druckhaus Bayreuth, Publikum-Forum Verlagsgesellschaft ISBN 3-88095-101-2
* Erwin Chargaff: Focul lui Heraclit (Das Feuer des Heraklit), Klett-Cotta; 
* Willis Harman: Constientul in transformare (Bewusst-Sein im Wandel), Ed. Hermann Bauer, Freiburg 
* Hermann Speiser: Drumul lung al homeopatiei in Germania (Der lange Weg der Homöopathie in Deutschland), Ed. Burgdorf (In aceasta carte este vorba mai putin despre homeopatie, cat despre radacinile istorice ale medicinei alopate!)
* Dr. Stefan Lanka + Karl Krafeld: Vaccinarea - Genocid in mileniul trei? (IMPFEN – Völkermord im Dritten Jahrtausend?), Ed. Pirol

joi, 11 decembrie 2014

Hepatita B: vaccinul si testele de anticorpi - escrocherie patentata

Motto: "Implicarea mea in domeniul vaccinarii a inceput in 1979, cand am descoperit ca demielinizarea sistemului nervos central (scleroza multipla) fusese cauzata la mai multi oameni de vaccinul impotriva gripei porcine ["epidemia" fictiva din 1976 - n.m.]. M-am implicat si mai mult cand am aflat ca acelasi lucru se intampla si dupa vaccinarea antihepatica. Aceste concluzii au fost confirmate de multi alti specialisti si au fost chiar extinse, incluzand si alte reactii grave la vaccinul antihepatic B, reactii care includ bolile autoimune precum artrita reumatoida, nevrita optica, encefalomielita postvaccinala si chiar si diabetul juvenil” 
1999 - marturie in fata congresului depusa de dr. Burton A. Waisbren, Sr., MD
 
* * * * *

Unul din vaccinurile "cruciale" din schemele recomandate pe intreg mapamondul este vaccinul anti hepatita B.

Diagnosticul de asa-zisa "hepatita B" este de fapt descrierea simptomelor: hepatitis = inflamarea ficatului. Ca atare, hepatita B nu are cum sa fie o boala, ci este o descriere de simptome care indica o afectiune grava a ficatului si care nu este cauzata de niciun virus, deoarece nu exista in intreaga literatura medicala vreo sursa care sa demonstreze faptul ca vreun virus ar cauza hepatita B.

marți, 9 decembrie 2014

Boli infectioase cauzate de microbi - un basm modern

Boli infectioase cauzate de microbi - un basm modern

Autor: Prof. Dr. med. Dr. Dr. Karl J. Probst




Motto:
Nimeni nu este mai sclav decat cel care se considera liber fara a fi liber.
(Goethe: Maxime si Reflexii)
„Atunci am vazut ca pentru cei mai multi stiinta este doar ceva din care traiesc,
si aceia vor idealizeaza si erorile daca isi pot duce existenta pe baza lor“.
(Eckermann: Conversatii cu Goethe) 
  
   Exista in istorie evenimente care modifica intreaga evolutie a omenirii. O astfel de data este 23 martie 1883. In acea zi a inceput declinul artei medicale. In acea zi, Robert Koch a tinut celebrul lui discurs in fata Societatii de Fiziologie din Berlin, unde a prezentat "agentul patogen al tuberculozei". Cu acest discurs, Koch a cimentat "teoria bolilor infectioase cauzate de microbi", postulata de Louis Pasteur. Chiar daca Pasteur in acea perioada avea deja indoieli cu privire la propria lui teorie a germenilor, experimentele lui Koch au cimentat conceptia aparitiei bolilor printr-un atac din exterior al bacteriilor. Industria chimica a identificat imediat potentialul fantastic oferit de aceasta conceptie despre aparitia bolilor, caci daca un microb exterior ar fi fost cauza bolilor, atunci in mod logic ar fi fost posibil sa se combata boala printr-un medicament care sa atace acel "agent patogen". Incepuse era industriei farmaceutice.

Patologie umorala si patologie celulara

   
Pentru a intelege cu adevarat ce s-a intamplat in acel martie al anului 1883, trebuie sa recapitulam istoria medicinei. Deja in Evul Mediu se conturasera doua teorii diametral opuse in ce priveste aparitia bolilor: pe de o parte reprezentantii teoriei umorilor, care sustineau ca boala apare din cauza unui mediu interior vatamat (patologia umorala); pe de alta parte, reprezentantii teoriei care afirma ca boala ar aparea datorita unor "demoni" sau in orice caz a unor influente exterioare (patologia celulara). Discursul memorabil al lui Robert Koch a cimentat schimbarea de macaz in favoarea patologiei celulare.

   Cu toate acestea, insusi Pasteur si, dupa el, nenumarati alti cercetatori au descoperit ca microbii sunt entitati in continua schimbare. Realitatea transformarii microbilor, denumita si pleomorfism, reduce ad absurdum teoria germenilor formulata de Pasteur. Chiar si Pasteur, care inainte afirmase ca omul ar fi un "teren aseptic" si complet lipsit de microbi (!), nu a mai putut nega ca observase cum microbii sunt absolut linistiti in mediul lor, pana cand in organism intervin anumite modificari care ii silesc sa actioneze si sa devina "virulenti" (respectiv sa-si activele functiile metabolice). Intre timp se stie deja ca nu exista nicio forma de bacterie statica, ci ca bacteriile (ca si celulele corpului nostru) se modifica permanent, in functie de mediul inconjurator. Epigenetica este stiinta care a demonstrat deja aceasta realitate ce nu mai poate fi negata. Prin modificari ale mediului, se poate modifica in conditii de laborator gradul de "virulenta" bacteriilor [cand bacteriile primesc hrana, adica celule vatamate, si se afla in mediu anaerob (lipsit de oxigen), ele se inmultesc pentru a reusi sa digere tesuturile moarte - n.m.]. Toate aceste observatii ale stiintei contrazic in mod clar teoria "invaziei" prin germeni sustinuta de Pasteur si Koch.

Pleomorfismul

   
Intre timp, o multime de ramuri ale asa-zisei "medicine alternative" se bazeaza pe aceasta perspectiva diferita asupra sanatatii si bolii, care rezulta din pleomorfismul microbilor. Evident, de cealalta parte se afla industria chimica si miliardele ei, care face profituri uriase cu o perspectiva gresita asupra sanatatii si bolii, astfel incat pana in ziua de astazi se reprima si se trece sub tacere adevarul despre aparitia bolilor si despre mentinerea sanatatii. In plus, oamenilor le-a fost dintotdeauna neplacut sa-si asume raspunderea pentru propria viata si sanatate. De aceea au preferat sa acuze "demoni", "spirite rele" sau alte influente magice pentru aparitia bolilor. Odata cu Pasteur si Koch, gandirea magica sub forma existentei bacteriilor si-a gasit o suprafata de proiectie pentru a externaliza cauzele bolilor si a le pune eticheta unui atac din exterior.   

Decaderea medicinei

   
Prin descoperirile lui Koch se furnizase in sfarsit dovada "stiintifica" a ideii ca nu omul ar fi raspunzator de boala sa, ci un destin sau un ghinion. Cu alte cuvinte, nu faptul ca zilnic incalcam legile naturii ne-ar imbolnavi, ci niste "germeni patogeni". Ei, iar daca individul nu are nicio treaba cu boala care-l loveste, atunci se putea avea o constiinta curata cand se pasa raspunderea unor "specialisti" care pretindeau ca stiu cum se combate boala. Oamenii reusisera sa paseze in sfarsit raspunderea pentru propria viata in mana unor experti, care astfel ii gestioneaza si pana la urma ii si violeaza. Abia pe baza acestei conceptii gresite a unor asa-zise cauze din exterior ale bolilor s-a putut dezvolta industria bolii, care ulterior a proliferat ea insasi ca un cancer. Acest cancer a devenit intre timp mai mare decat industria armamentului si a automobilelor. Doctorii au devenit medici. Arta vindecarii a devenit tehnica medicala.

Mituri moderne

   
Aceasta dogma a cauzelor exterioare ale bolilor, proiectata in creierele oamenilor de catre fortele cu interese comerciale puternice, a avut si alte consecinte dezastruoase: 

1. Conceptia gresita de "contagiozitate" (teoria infectiei) 

   Pe aceasta baza complet gresita a aparut un adevarat cult al igienei, care intre timp a inceput sa se prabuseasca in sine insusi, avand in vedere ca tot mai multe studii au demonstrat ca dispozitia la boli devine mai puternica tocmai printr-o igiena exagerata, deoarece astfel ne paralizam sau ne canalizam gresit propriul microbiom care ne tine in viata. Prin antibioticele administrate permanent in ziua de azi, microbii sunt supusi unei presiune enorme de a se adapta, astfel incat intre timp multi microbi au devenit adevarati artisti ai supravietuirii, dezvoltand rezistenta la toate antibioticele si siretlicurile chimice ale medicinei si astfel riscand sa devina o reala amenintare pentru pacientii cu o sanatate subreda si un sistem limfatic perturbat.

2. Conceptia gresita a "vindecarii" din exterior

   Este vorba de conceptia complet gresita ca ar exista vreo actiune exterioara sau vreo substanta exterioara care ar putea activa vreo vindecare in interiorul organismului. In mod special credinta absurda in medicamente este deja bine fixata in creierul majoritatii oamenilor - mai precis ea este programata inca din frageda copilarie in mintea oamenilor de catre partile interesate. Ei bine, si aceasta halucinatie incepe sa-si arate consecintele. Cele mai recente studii demonstreaza fara putinta de tagada ca pe locul patru in lista de cauze ale mortalitatii se afla efectele adverse ale medicamentelor. Se aplica tot mai mult zicala: "Operatia reusita - pacientul mort".

3. Paranoia vaccinarii

   Iluzia protectiei prin vaccinuri este tot o consecinta a conceptiei eronate despre bolile care vin sa ne atace din afara. In realitate, bacteriile, ciupercile si "virusurile" (daca exista) sunt consecintele si nu cauza bolilor. Microbii au sarcini importante in procesul vindecarii, ele dezintegreaza tesuturile vatamate din cauza unui mod de viata si de alimentare gresit, astfel contribuind la eliberarea organismului de toxine.

   Castelul de carti numit vaccinare, care a adus industriei farmaceutice si medicilor castiguri incredibile, ameninta si el sa se prabuseasca. In SUA exista in prezent tot mai multi copii si adulti schiloditi pe viata de vaccinuri, asa a luat nastere fondul de compensare a vatamarilor postvaccinale. Guvernul american are si el castiguri enorme de pe urma vaccinurilor. Au fost acumulati deja 3,5 miliarde de dolari din impozitele pe vaccinuri, suma care este "parcata" in fondul de compensare a vatamarilor postvaccinale.  Acest fond a fost creat in 1988, iar banii care sunt varsati in acel fond vin de la un impozit indirect in valoare de $0,75 care a fost recomandat de CDC. Cu alte cuvinte, tot consumatorii platesc in acest fond, nu producatorii de vaccinuri!!

Ce este boala?

   Cea mai importanta mostenire a marilor doctori ai trecutului este efortul lor de a explica neobosit ca omul este singurul raspunzator pentru propria lui sanatate; prin modul de viata si de alimentare, omul singur decide cum functioneaza propriul lui organism la nivel celular. Prin cercetarile profesorului Béchamp, ale lui Claude Bernard, ale profesorului Enderlein etc. stim acum ca microbul e nimic si terenul e totul. Microbii sunt prezenti in permanenta, noi traim intr-un organism alcatuit din mai multi microbi decat celule proprii. Cand se ajunge la o dizlocare a normalitatii si a terenului care ne tine sanatosi, organismul isi incepe eforturile de a restabili starea de sanatate. Aceste eforturi de refacere a normalitatii pot fi mai mult sau mai putin puternice si evident sunt inregistrate ca si simptome care deranjeaza. Adesea, aceste incercari ale organismului de a restabili echilibrul vital pot fi atat de neplacute incat sunt interpretate ca si boala. 

   Cu cat o societate este mai focusata pe competitie si pe rezultate rapide, cu atat mai mult eforturile de autovindecare ale organismului vor fi etichetate drept boala. La extrema cealalta, avem un numar de studii epidemiologice interculturale care arata ca de ex. sarcina, nasterea, lehuzia, menopauza, bolile copilariei, bolile batranetii, precum si alte "boli" de acelasi gen decurg complet natural si banal la popoarele care traiesc simplu, in mijlocul naturii, astfel in vocabularul lor nu exista nici macar vreo denumire pentru acele stari, desi simptomele sunt aceleasi cu ceea ce noi numim "boli". Este evident ca acele popoare si-au pastrat capacitatea de a trai in armonie cu propriile lor mecanisme biologice interioare.

   Microbii sunt peste tot, fie sub forma de bacterii, ciuperci sau asa-zise virusuri. Microbii sunt absolut inofensivi atata vreme cat "terenul" (corpul nostru) este sanatos si in echilibru. Daca mediul o ia razna la un moment dat, microbii isi modifica metabolismul (pentru a supravietui in mediul viciat, lipsit de oxigen!) si incep sa ajute organismul in procesul de autovindecare. Actiunea microbilor este consecinta, nu si cauza bolilor. Microbii accelereaza autovindecarea si au o semnificatie deosebita. [In acest context, am citit de curand un articol f. bun al unui profesor roman de biologie, vi-l recomand calduros: Microbiomul - arma secreta a medicinei moderne! - n.m.] Enzimele microbilor ajuta in mod activ la dezintoxicarea terenului celular perturbat. Microbii se hranesc digerand material tisular mort. Tesuturile intoxicate, otravite, lipsite de oxigen sunt eliminate mai repede cu ajutorul microbilor, acestia fiind catalizatorii proceselor vitale din organism. Astfel se reduce toxemia din organism.

   De indata ce microbii si-au incheiat munca de curatenie, numarul lor se reduce si ei dispar din simptomatica (dar raman prezenti in organism in acelasi numar in care au fost prezenti si inainte de declansarea simptomelor). Astfel, microbii sunt un barometru al proceselor numite boala, fara a fi cauza acestora, la fel cum gazele de esapament arata o ardere, dar nu sunt si cauza acesteia. Microbii traiesc doar din tesuturi moarte din punct de vedere organic, din tesuturi necrozate. Cand bacteriile se inmultesc, aceasta este doar un semn ca in organism s-au acumulat prea multe tesuturi necrozate care trebuiesc eliminate, nu ca vezi Doamne microbii ar deveni "brusc" si din senin virulenti, adica peste noapte devin malefici si ne ataca. Toate expresiile tipic darwiniste gen "atac", "invazie" a germenilor sunt menite sa induca in eroare. Microbii nu sunt dusmanii, ci prietenii nostri. Daca ei "ataca" ceva, acest ceva este reprezentat doar de substantele toxice care ne distrug tesuturile celulare. Niciodata microbii nu ataca un tesut vital, care functioneaza. 

   Mediul din corpul nostru -coordonat de creier- este cel care decide ce fel de microbi vor fi activati pentru a ne efectua curatenia celulara. In functie de principiile ontogenezei si de rolul stabilit prin evolutia foitelor embrionare, aceste microorganisme preiau apoi sarcina curateniei. In functie de localizarea si tipul de toxemie celulara, bacteriile sau microorganismele tipice pentru acel tip de tesut vor fi activate si se vor inmulti. Desi in realitate simptomele asociate cu microbi sunt intotdeauna date pe fond de toxemie si legate de eliminarea de tesuturi moarte, toata lumea cade pe spate cand aude liste intregi de denumiri clinice si diagnostice care de care mai savante, din greaca sau latina, care umplu intregi dictionare medicale si de asemenea si conturile la banca ale profesionistilor medicali.

Exorcism medical

   
Ziua de 23 martie 1883 este o zi de doliu pentru intreaga omenire, caci in acea zi patologia celulara a castigat "razboiul" cu patologia umorala. De atunci, intreaga omenire este captiva intr-o inchisoare babiloniana. Cuvantul ebraic babylon inseamna confuzie, talmes-balmes. Echivalentul grecesc este diabolo si este arhetipul cultural al notiunii de "diavol". Stim cu totii care este semnificatia diavolului si dincolo de nota religioasa. Se pare ca, intr-adevar, comisionarii iadului trag sforile din culise si nu se dau inapoi de la nimic pentru ca marea majoritate a oamenilor sa nu mai poata recunoaste simplele legi ale naturii din cauza propagandei de incetosare. Datorita lor, sanatatea a incetat sa mai fie raspundere individuala si a devenit dependenta de un destin intunecat si a fost delegata in mainile "expertilor" medicali. Farmacia si tehnica medicala celebreaza un exorcism modern. 

   In realitate lucrurile stau altfel: singurul atac impotriva organismului uman este comis de noi insine, mai ales prin faptul ca ne indopam cu otrava la fiecare masa. In special consumand mancare gatita, alimente moarte, ne intoxicam corpul si ne distrugem metabolismul cu substante moarte care duc la lipsuri nutritive grave si pe termen lung nu fac decat sa otraveasca organismul, declansand foarte multe din simptomele asa-ziselor boli ale civilizatiei moderne. In realitate, in ce priveste nutritia, singura boala grava este toxemia, otravirea lenta a corpului pe care o practicam zi de zi. De aceea, in asemenea cazuri, nu au cum sa existe mai multe terapii, singurul drum spre vindecare este dezintoxicarea corpului, eliminarea toxinelor, schimbarea modului de viata si respectarea legilor naturii.
 
Perspectiva holistica asupra sanatatii

   
Stiinta din batrani este continuata doar de perspectiva holistica si naturala asupra sanatatii. Ceea ce ne cauzeaza simptomele pe care le numim in mod gresit "boala" nu sunt germenii din exterior, ci otravirea interioara care se manifesta prin toxemie si scorificarea terenului celular. De aceea, niciun tratament din afara nu poate ajuta la vindecarea simptomelor cauzate de grave lipsuri nutritive, singura metoda este imbunatatirea metabolismului. In cazuri grave, singura metoda efectiva pentru sustinerea corpului in procesul vindecarii este postul. Doar corpul singur se poate vindeca, nu medicamentele, injectiile, regimurile, masajele, fizioterapia sau alte masuri exterioare. Din pacate, sunt putini cei care reusesc sa vada intreg puzzle-ul prin panza de ceata a propagandei inselatoare. In centrele de sanatate si energie pe care le-am condus zeci de ani in Germania si Bolivia, oamenii au fost tratati pe principiile de mai sus si, fara exceptie, practica mi-a confirmat ca asta e singurul drum: autovindecarea.

   In cazuri individuale extrem de grave, autovindecarea poate decurge dramatic, uneori chiar sub amenintarea mortii, abia atunci e necesara sustinerea medicala. Tocmai la bolnavii cronici si la cei aflati intr-o stare de sanatate deplorabila, cu crize de vindecare decalate datorita medicamentatiei excesive de exemplu, rabdarea si competenta terapeutului sunt puse la incercari grele, mai ales cu politica de criminalizare a adevaratilor terapeuti de catre acei "medici" si "experti" care nu sunt decat negustori de medicamente. Din experienta mea cu mii de bolnavi, dupa fiecare criza de vindecare (epicriza) omul respectiv a ajuns la un nivel de sanatate mult superior. In acest proces minunat de autovindecare, terapeutul este moasa si martor, este o experienta fascinanta. Aceasta autovindecare -oh, ce miracol!- este posibila la orice varsta. Niciodata nu e prea tarziu. Este ca atunci cand trebuie sa ne platim datoriile: e dureros, dar candva tot trebuie sa incepem. De ce nu astazi?     

luni, 1 decembrie 2014

SIDA, HIV si frauda virala - Interviu cu Stefan Lanka (Partea a II-a)


-- Dialog cu dr. rer. nat. Stefan Lanka si Karl Krafeld --

Prima parte a interviului o puteti citi aici


Monika Berger-Lenz: Stefan, tu ai avut contact si cu specialista australiana in chimie moleculara, Eleni Papadopulos-Eleopulos, care a facut cariera in cercetare pe tema AIDS. Cum s-a intamplat asta?

Dr. Stefan Lanka: Am cunoscut-o in 1992 in Amsterdam. Mi-a povestit de articolele ei, care au aparut intr-un final in 1993 si in care spunea clar ca toate testele HIV nu au absolut niciun fel de valoare stiintifica, deoarece nu erau standardizate, intrucat virusul nu fusese izolat complet. Tot ea mi-a povestit ca Peter Duesberg si mentorul lui au impiedicat publicarea articolului ei original, in care ea explica in mod clar ca de fapt HIV nu fusese niciodata izolat.

Eleni mi-a spus atunci ca articolul ei fusese castrat, iar ea nu mai putea si nici nu mai voia sa faca presiuni, altfel ar fi zburat din spitalul unde-si facea munca de cercetare. Pe langa ea, ar fi zburat de acolo si colegii ei. A zis ca e ok sa ies eu in fata cu adevarul, iar ea ar fi urmat sa contribuie cu diverse publicatii in caz ca eu as fi fost atacat, spunea ca va obtine rapid acele publicatii.

In 1997 insa, deja nu a mai venit personal la o conferinta in Columbia, ci a trimis un medic columbian s-o reprezinte, care insa nu stapanea materia suficient de bine si nu era suficient de convingator.

Esecul definitiv s-a intamplat insa cand Eleni a fost invitata de presedintele sud-african Thabo Mbeki. Trebuia sa-i raspunda acestuia la intrebarile care il framantau, mai presus de toate prima intrebare: exista HIV? Apoi a doua intrebare: Este valabil testul?

Eleni nu s-a dus la prima intalnire, desi ii fusesera platite biletul de avion si cazarea. S-a dus abia la a doua intalnire. Audienta a durat o ora, dar presupun ca l-a ametit cu atatea expresii tehnice incat bietul om nu a mai inteles nimic.

Iar in final, la aceeasi intalnire cu presedintele Mbeki, Eleni a tacut malc in momentul cand Peter Duesberg a spus ca HIV ar exista si ca testul ar fi valabil. Conform protocolului, la afirmatiile lui Duesberg nu au fost inregistrate niciun fel de obiectii. Cand Mbeki a tinut prelegerea de deschidere a conferintei despre SIDA, a afirmat si ca intrebarea referitoare la izolarea HIV este inca deschisa si ca cercetatorii din domeniul SIDA vor clarifica lucrurile in decursul acelui an.

Prin tacerea ei, Eleni a contribuit la cimentarea minciunii, fiindca nu a spus ca HIV nu exista si ca, pt. cineva care cunoaste biologia, nici nu are cum sa existe, nu a spus ca nu exista niciun retrovirus si niciun virus patogen. Desi stia toate astea, nu le-a articulat niciodata in mod clar si fara echivoc.

Karl Krafeld: Presedintele Mbeki cautase inainte in internet si gasise informatii despre faptul ca medicamentul AZT, care era extrem de controversat, s-ar fi putut sa nu fie chiar atat de „folositor“ cum se sustinea.

Mbeki devenise sceptic cu privire la AZT si a vrut sa se lamureasca, de aceea convocase acel colocviu, rugandu-i pe specialistii critici fata de SIDA sa-i adune pe toti cercetatorii care analizasera deja chestiunea si care facusera afirmatii argumentate pe acest subiect. 

Bill Clinton s-a angajat atunci f. intens ca guvernul american sa fie reprezentat la acea conferinta in mod oficial. Helen Gale a fost reprezentanta lor. Iar intrebarea de baza este: din moment ce Stefan era singurul din lume care punea sub semnul intrebarii atat de intens existenta virusului cu argumente extrem de solide, cum se face ca el nu a fost invitat?

Dr. Stefan Lanka: Asta s-a intamplat fiindca Duesberg daduse deja ordine prin relatiile lui sus-puse ca Lanka nu are ce cauta acolo. Asa se face ca toti criticii fraudei cu SIDA, pana si asa-zisi prieteni ai mei, care ani de zile ma invitasera sa tin prelegeri in Germania sau in Anglia, toti s-au dus acolo. Eu insa am avut interzis. Clar. Fiindca in prezenta mea Duesberg nu si-ar mai fi putut face jocul. 

Christopher Ray: Ce joc?

Dr. Stefan Lanka: Critica superficiala, o mascarada. 

Monika Berger-Lenz: Bine, bine, dar el ce avantaje are la chestia asta?  

Dr. Stefan Lanka: El este parintele ideii de retrovirus si parintele ideii unei „gene a cancerului“. Ah, mai tarziu a relativizat totul, dar la conferinta lui Mbeki el a spus ca HIV ar exista, dar ca ar fi inofensiv. A spus ca ar fi un virus extrem de greu transmisibil, dar ca testele ar arata prezenta lui si deci testele ar fi valabile. Teoria lui Duesberg era ca doar cine a avut mult sex ar iesi pozitiv la testele HIV. Sexul in exces ar fi dupa Duesberg periculos, ca prin asta vezi Doamne ne-am confrunta cu prea multe proteine samd, iar cei afectati de asta si-ar fi ruinat sistemul imunitar. Dupa Duesberg, acest virus extrem de greu transmisibil ar fi un fel de marker.

Duesberg cimenteaza astfel constructul SIDA ca „slabiciune imunitara“, relativizeaza HIV, care ar exista dar ar fi inofensiv, iar testul ar fi valabil si ar demonstra cu adevarat ca omul ala testat pozitiv e in pericol de moarte.  

Monika Berger-Lenz: Si Eleni? Ea ce zice de toate chestiile astea? Mai aveti contact?

Dr. Stefan Lanka: In prezent nu mai avem contact, am rupt legatura in 1997. Eu il demascasem deja pe Duesberg si minciunile lui, deci cred ca intreaga poveste devenise deja prea „fierbinte“ pentru ea. Stiu doar ca anul trecut [2009 - n.t] a avut loc in Australia un proces spectaculos despre SIDA. Un barbat a fost acuzat ca ar fi infectat cu buna stiinta niste femei cu HIV. Eleni a fost invitata ca experta si nici acolo nu a spus tot adevarul, s-a pierdut in detalii din domeniul biologiei moleculare. Gallo a fost si el martor si tribunalul imediat a acceptat argumentele lui, extrem de slabe si superficiale, ca SIDA ar fi o boala recunoscuta international si ca ar exista ca atare. Dupa el, ar fi irelevant daca virusul HIV a fost vreodata izolat complet sau nu, caci oricum mai toti „pozitivii“ mor, deci ceva-ceva e acolo.

Christopher Ray: Toate argumentele astea nu au nici cap nici coada, dar se vede treaba ca e deja regula internationala sa nu se mearga in profunzime cu analiza. 

Dr. Stefan Lanka: Evident. Asta imi aminteste de Rita Süßmuth. O intamplare de pe vremea cand artistul ala impachetase cladirea Reichstag-ului din Berlin. Era acolo un cort mare, vezi Doamne se facea munca de informare. Süßmuth era acolo si era intervievata de un jurnalist cu privire la SIDA. Intrebata daca exista dovada ca HIV ar cauza SIDA, ea ii raspunde: „Si chiar daca porniti de la premiza ca HIV e ceva endogen“ [prezent in corpul tuturor oamenilor - n.t.], „nici dvs. nu puteti sa dovediti acest lucru.“

Karl Krafeld: Dupa care a adaugat: „In orice caz, stim deja ca exista oameni care inainte erau negativi si dupa aceea pozitivi… si asta vorbeste mai degraba in favoarea faptului ca virusul...“, dupa care a inceput sa se balbaie si zice: „Cred ca acum terminam cu SIDA“. Din pacate, nu a terminat cu SIDA, ci doar cu interviul.

Monika Berger-Lenz: Si din nou apare intrebarea: CE anume testeaza ei acolo? Ce se intampla de fapt la un asemenea test?

Dr. Stefan Lanka: Asta nu am cum sa-ti spun, fiindca toata compozitia si mecanismul testului sunt secret industrial protejat de lege, deci nu am cum sa stiu.

In principiu, ei afirma ca ar fi un test de anticorpi. Numai ca daca nu am „corpul“, adica OZN-ul – sau mai bine zis VZN-ul (virus zburator necunoscut) – nu pot sa afirm ca ceva care se leaga la el ar fi “anticorpul”. Dar ei continua sa afirme chestii din astea schizofrenice. De fapt, e schizofrenie dubla, caci pana atunci afirmasera ca anticorpii ar demonstra protectie!

Monika Berger-Lenz: Da, asa am invatat si eu, ca suntem vaccinati ca sa facem anticorpi si sa devenim „imuni“ la boala respectiva. 

Dr. Stefan Lanka: Ei, la SIDA este pe dos. E un retrovirus care intra pe din dos, adica mai ales la homosexuali, un fel de virus poponar.

Monika Berger-Lenz: Da, imi amintesc ca la inceput ii „infecta“ doar pe homosexuali.

Karl Krafeld: Pai da, logic. La HIV totul e pe dos. Inainte, medicina alopata ne spunea ca anticorpii ar fi semnul ca suntem protejati. La HIV insa te imbolnavesti imediat, iar anticorpii ar fi semnul sigur al bolii. Ei, si un asemenea virus pe dos evident isi va cauta in primul rand oamenii care sunt si ei pe dos. E logic, nu?

Monika Berger-Lenz: Nu demult a aparut un filmulet despre care se sustine ca ar arata cum se „naste“ un virus HIV. Vrei sa spui ca nici asta nu e o dovada? E vorba de Nolwenn Jouvenet, Paul Bieniasz si Sanford Simon, care sustin ca au filmat “biogeneza HIV”, deci cum se naste un invelis proteic printr-o tehnica in care asa-zisa proteina-gag (o proteina-matrice) care ar fi responsabila pentru structura respectiva, a fost inainte colorata cu o „vopsea“ fluorescenta. Toata treaba s-ar fi petrecut dupa o infectare cu HIV, drept pentru care ei concluzioneaza ca aceasta structura ar fi invelisul virusului. 

Dr. Stefan Lanka: Eu am mari indoieli ca au filmat ceva de genul asta si mai ales live. Imaginea despre care se sustine ca ar arata „nasterea“ unui asemenea HIV este facuta intr-un microscop electronic cu scanare. In acest tip de microscop electronic suprafata este prezentata tridimensional. Toate tipurile de microscoape electronice au in comun faptul ca raza de electroni poate doar in vid sa obtina o rezolutie mult mai puternica fata de microscopia optica.

Iar pentru a filma celule in vidul microscopului electronic, acele celule trebuie sa fie inainte fixate puternic in mod chimic-mecanic, deshidratate si modificate la abur cu un strat metalic. Astfel, celulele isi pierd absolut toate caracteristicile formei lor obisnuite. Aici este vorba in mod clar de artefacte, adica ceea ce este aratat pe post de celula in acel microscop electronic cu scanare nu mai are absolut nimic de-a face cu o celula reala.

Christopher Ray: Dar totusi ceva s-a vazut acolo. Cum altfel a putut o revista prestigioasa ca Nature sa publice asa ceva?

Dr. Stefan Lanka: Un lucru e clar: ceea ce au aratat ei acolo nu are cum sa fie un proces biologic, deoarece acele celule nu pot fi prezentate in microscopul electronic decat daca au fost fixate chimic si complet deshidratate, altfel ar exploda in vacuum si nu s-ar mai vedea absolut nimic.

Presupun ca aceasta afirmatie, cum ca s-ar fi filmat in microscopul electronic cum se „naste“ un virus HIV, filmare unde orice student este capabil sa vada frauda, este menita sa inabuse iar in fasa criticile fata de teoria HIV si SIDA.

Monika Berger-Lenz: Pe website-ul respectiv exista insa un video, o inregistrare, care pt. amatori arata a ceva din Calea Lactee. 

Dr. Stefan Lanka: Ce se arata acolo este cum un colorant fluorescent introdus in celula paraseste celula fixata chimica, adica omorata, iar veziculele acelea fluorescente sunt etichetate ca HIV. Avand in vedere ca HIV nu a fost niciodata izolat si orice om care cunoaste biologie si medicina stie ca asa ceva nu are cum sa existe, in aceste filmulete este vorba in mod evident de artefacte.

Autoarea spune ca a introdus intr-o celula niste proteine, despre care ea si altii sustin ca ar fi particule de HIV. Aceste proteine au fost incorporate cu un colorant fluorescent. Ei afirma ca introducerea acestor proteine in celule ar duce la aparitia unor structuri “virus-like” (asemanatoare cu virusul), care dupa aceea ar parasi celula. Asta e pentru ei HIV.

Cand se vad petele de colorant la suprafata celulei fixate chimic, desi tot ei au afirmat ca apar doar structuri “virus-like”, se sustine ca asta ar fi biogeneza HIV. Mai schizofrenic de atat nici nu se poate.

Monika Berger-Lenz: Pentru un amator nu e asa usor de distins. Si se pare ca nici pentru multi biologi.

Dr. Stefan Lanka: Dar ar trebui sa fie. Cine cunoaste biologie, stie cum sunt construite celulele. Structurile care au transferat asupra celulelor intregul lor metabolism si au ramas doar cu un invelis exterior (o parte a acidului nucleic) ar trebui sa se numeasca “foste bacterii”. Este cazul mitocondriilor, pe care inca le putem identifica si cu ajutorul carora putem respira.

Sau capul polar, care de asemenea nu are metabolism propriu, cu exceptia mobilitatii. Nu are nici acid nucleic; acest acid apare ca din nimic, inainte de a se diviza. Asemenea structuri pot fi vazute doar la organisme unicelulare si la foarte multe tipuri de bacterii.

Cand se distrug niste bacterii foarte lent, ele sporuleaza, produc spori care pot supravietui milenii intregi. Daca sunt distruse foarte rapid, ele nu au timp sa sporuleze, asa ca produc doar niste particule minuscule, cu acid nucleic infasurat in proteine; acestea servesc apoi ca si sursa de proteine sau de energie pentru alte structuri.

Acidul nucleic este energie stocata in stare aproape pura. Asa ceva vedem la bacterii, la unele ciuperci, la alge unicelulare, chlorella, parameci. Asta se poate vedea la microscop. E vorba de un simbiont care poate parasi celula, in timp ce celelalte nu mai pot parasi celula. Nucleul nu poate nici el parasi celula, la fel si mitocondriile. Peste tot unde avem tesut celular, deci granite tisulare, substantele care ies din celula nu mai au cum sa reintre in celula. Se pierd. Nu se pot vedea.

Microscopul electronic a fost introdus pe piata dupa al doilea razboi mondial, de catre firma Siemens. Dupa aia s-a facut liniste printre “virologi” timp de vreo sapte ani. Caci pana atunci toti tipasera ca toate tipurile de cancer ar fi fost cauzate de virusuri. De aici s-a nascut si ideea absurda a cancerului de col uterin cauzat de un "papilloma virus". Numai ca virusurile astea nu au fost vazute de nimeni niciodata.

Dupa aceea genetica a livrat argumentul ca virusurile ar exista doar sub forma de acid nucleic. De aici s-a nascut ulterior ideea “genelor cancerului”, apoi ideea retrovirusurilor, care se rescriu, care dormiteaza in celule samd. O groaza de idei, dar niciun pic de stiinta.

Monika Berger-Lenz: Si totusi, tu esti singur pe frontul asta. Esti singurul biolog din toata lumea care pune intrebari incomode. Sau inteleg ca de fapt intrebarile le pune Karl Krafeld, sunteti o echipa: tu ca biolog, Karl cu aspectele juridice. Cum v-ati gasit?

Karl Krafeld: In 1995, guvernul german facea reclame la TV si se ofereau sa raspunda la orice intrebari despre SIDA. Am luat oferta lor in serios, ce sa fac… Pe atunci tocmai fusese publicata lucrarea lui Stefan in care demonstra ca HIV nu fusese niciodata izolat. Asta m-a socat. Mi-am spus: ori Stefan este un om f. periculos, care ii indeamna pe oameni sa nu mai foloseasca prezervative si astfel sa se sinucida, ori toata treaba era o escrocherie gigantica, prin care oamenii erau manipulati sa ia medicamente fatale, fara vreo baza stiintifica. Pe scurt, ma gandeam asa: ori Lanka asta e nebun de legat, ori guvernul nostru participa la o crima organizata impotriva umanitatii.

Asa am ajuns sa pun intrebarea catre autoritati: Unde a fost publicata fotografia asa-zisului virus de SIDA izolat? Am explicat dinainte ca izolarea unui virus este un proces de tehnica biologica, in cadrul caruia fotografierea obiectului izolat este indispensabila. Am scris autoritatilor ca nu gasesc nici la Gallo, nici la Montagnier o fotografie a virusului izolat.

Centrala Federala pentru Informare despre Sanatate mi-a raspuns ca trimisesera intrebarea la Institutul Robert-Koch. Ulterior am primit raspuns de la Institutul Robert Koch: “Fotografiile virusului izolat se afla in publicatiile lui Gallo si lui Montagnier”. Adica exact cele pe care le numisem si eu, explicand ca nu gasisem nicio fotografie in ele. Evident, trebuie precizat ca Gallo doar a furat ceea ce descoperise Montagnier.

Pe 21 octombrie 1994 a fost publicat raportul parlamentar despre scandalul hemofililor din Germania, unde la pagina 61 scrie ca laboratorul lui Gallo nu a facut decat sa cultive substantele trimise de Montagnier si sa publice rezultatele. Montagnier ii trimisese lui Gallo cu luni in urma materialele lui, spre verificare. Studiul facut de Montagnier fusese publicat in Science in mai 1983, iar in septembrie acelasi studiu fusese discutat fierbinte la o conferinta de specialitate din Cold Spring Harbour in SUA. Pana la acel moment niciun cercetator nu sustinuse ca Montagnier ar fi descoperit vreun virus mortal. 

La aceasta conferinta fusese si Gallo prezent. Scrie la pagina 63 din raportul parlamentar. La acea conferinta, Gallo l-a atacat vehement pe Montagnier sustinand ca ceea ce gasise acesta era un artefact de laborator, deci o frauda (!). Ca sa fac un rezumat, practic parlamentul german a afirmat asta deja in acel raport, inca dinainte de a fi publicat Stefan lucrarea lui cum ca HIV, cu Gallo ca “descoperitor”, era doar un artefact de laborator si mai era si furat pe deasupra. Singurul lucru facut de Gallo a fost sa ia substanta provenita de la Montagnier si sa adauge in cultura respectiva hidrocortizol (un accelerator biologic). Cu alte cuvinte, guvernul german stia deja asta demult.

Iata de ce doar studiul lui Montagnier din 1983 este relevant aici. Fiindca Gallo doar a furat totul, si-a apropriat munca lui Montagnier. Da, in studiul lui Montagnier apare si o fotografie. Eu insa am intrebat de o fotografie a unui virus izolat, ori izolat inseamna curatat de orice fel de substante straine. Iar virusurile, conform definitiei, sunt structuri egale intre ele ca marime, nu au voie sa fie diferite.


Orice elev de scoala primara poate sa identifice ca in fotografia facuta de Montagnier nu exista particule care sa aiba aceeasi forma si aceeasi marime. Daca alea sunt virusuri, habar nu am. Dar oricine poate vedea cu ochiul liber ca nu e vorba de particule izolate. Se vede o bucata mai mare si cateva bucatele mai mici, rotunde, despre care se sustine ca ar fi virusuri. Adica le izolasera cate 3-4 deodata sau cum? Caci eu intrebasem de izolarea unui singur virus, ori aceea nu era fotografia unui virus izolat.

Cand o institutie medicala vrea sa faca munca de informare despre SIDA si HIV, se presupune ca ei stiu ce inseamna un virus izolat. Iar cand eu mai scriu de la bun inceput ca fotografia din publicatia lui Montagnier nu reprezinta un virus izolat si ca izolarea este un simplu proces de tehnica biologica, atunci era clar ca intrebarea mea avea un scop precis. Centrala Federala de Informare ar fi trebuit sa aiba toate datele, nu? Intinzi mana, iei brosura sau lucrarea din raft si o copiezi si i-o trimiti cetateanului interesat.

Monika Berger-Lenz: Da, asa ar trebui. La milioanele de oameni asa-zis infectati in toata lumea, ar trebui sa fie posibil sa existe macar o singura fotografie a unui virus izolat.


Fotografie primita de la dr. Hartmann (Univ. Heidelberg)


Karl Krafeld: Da, asa ar trebui. Si fotografia sa fie disponibila la institutiile care fac munca de informare despre SIDA si HIV. Dar ei ce fac? Trimit intrebarile la Institutul Robert Koch, care imi raspunde exact cu titlurile publicatiilor despre care deja le spusesem ca nu contin nicio fotografie a vreunui virus izolat. 

In 1998 a avut loc in Geneva congresul mondial SIDA, iar Stefan Lanka si dr. Heinrich Kremer au incercat acolo sa obtina dovada stiintifica pentru HIV de la autoritatile publice in domeniul SIDA, in special de la cercetatoarea de la Bayer, prof. dr. Rübsamen-Waigmann. Reactiile au fost una mai penibila decat alta. Seful american al SIDA, specialistul in boli infectioase Anthony Fauci, a raspuns doar la intrebari care nu i se pusesera si in final a parasit in fuga podiumul. Cercetatorul David Ho amutise. Luc Montagnier, primul “descoperitor” al fictivului HIV, intepenise, iar experimentatul in frauda Robert Gallo, co-descoperitor al asa-zisului “agent patogen” al SIDA si creatorul testului HIV (fost lucrator al Institutului National de Cercetare in Cancer) a incercat in fata camerelor de luat vederi sa distraga atentia de la esenta discutiei, luandu-l pe Lanka de umeri si spunandu-i “Avem nevoie de oameni ca tine in cercetarea SIDA”. Astfel, Gallo s-a eschivat de la intrebarea pusa de Stefan: “De ce ati manipulat testul standard pt. HIV adaugand hidrocortizol pentru a accelera reactiile?“

Cercetatoarea-sefa pt. SIDA (escroaca angajata la Bayer), prof. dr. Rübsamen-Waigmann, incepuse sa se balbaie in fata camerelor de luat vederi cand Stefan a intrebat-o unde sunt dovezile stiintifice pentru existenta HIV, pe care ea le anuntase public, dar nu le oferise concret niciodata. In stil tipic de deturnare a atentiei, prof. dr. Rübsamen-Waigmann a afirmat: „Nu inteleg de ce nu credeti inca in existenta HIV. Vedeti doar aici (arata spre geam, spre oamenii diagnosticati „HIV-pozitiv“ care faceau afara greva foamei pt. a solicita dovezile existentei HIV), vedeti cum oamenii mor ca mustele. Va asigur, eu cred cu toata convingerea in HIV“. Lanka a confruntat-o imediat: “Doamna profesor, dar pentru credinta avem alte facultati. Unde sunt dovezile pentru existenta HIV? Unde este fotografia virusului HIV izolat si unde sunt fotografiile proteinelor HIV cu care au fost testati de exemplu grevistii care se infometeaza afara??”. Prof. Rübsamen-Waigmann: „Maine vine Gallo, el a sustinut in 1984 ca a izolat HIV, eu nu mai am ce sa va spun. Intrebati-l pe el - eu nu mai vreau sa am nimic de-a face cu treaba asta“.

Monika Berger-Lenz: Ciudat, si din partea autoritatilor se pare ca intrebarile tale nu au fost luate in serios. Desi ele erau foarte concret formulate.

Karl Krafeld: Ei, pentru intrebarile astea mai e si o poveste anterioara. A fost chiar o coincidenta uimitoare faptul ca tocmai dr. Marcus [de la Institutul Robert Koch - n.t.]. Fusesem odata in vizita la mama, s-o ajut cu transportul unui dulap pe care voia sa-l dea cuiva din Dortmund. Persoana aia era un profesor de sociologie. Facandu-i eu lui un favor, l-am rugat la randul meu sa trimita o scrisoare la Directia de Sanatate Publica Berlin si sa ceara informatii pentru un seminar. Ma gandeam ca el lucreaza cu viitori asistenti sociali, deci avea nevoie de informatii serioase, in caz ca aceia vor lucra candva in domeniul SIDA.

“Scrie-le ca nu ai gasit dovezi suficiente cum ca HIV ar cauza SIDA si ca ai auzit de unul, prof. Duesberg, care sustine ca nu s-a demonstrat ca HIV ar cauza SIDA. Spune-le ca ai nevoie de acele dovezi.” 

Dupa catva timp ma suna si-mi spune: “O veste buna, una proasta. Unu: ai avut dreptate. Doi: nu au trimis nimic.” A povestit ca il sunase un dr. Marcus, care ii explicase: “Nu exista dovezi ca HIV ar cauza SIDA.”

Profesorul imi spune: “Am avut impresia ca stau de vorba cu cineva care vrea sa ma convinga ca bebelusii sunt adusi de barza. Dar se astepta sa cred bazaconiile”. Profesorul este un om care se bazeaza pe stiinta si nu pe credinta, asa ca a redactat un scurt memo despre convorbirea avuta cu dr. Marcus si i-a trimis-o acestuia ca sa semneze de confirmare. Marcus a facut insa corecturi, cum ca virusul ar fi fost dovedit, insa in rest a confirmat ca nu exista dovezi cum ca HIV ar cauza SIDA.

Asta s-a intamplat inainte sa-l cunosc pe Stefan. Deci aveam deja “dovada”, dar nu in sensul in care sustineau ei. Intre timp, auzisem ca nu exista nicio fotografie. I-am scris profesorului, cu copie pentru dr. Marcus, ca as vrea sa vad fotografia. Si dr. Marcus a raspuns. Atunci l-am sunat direct pe Stefan si i-am spus: “Gata, am primit poza cu HIV.”


Gelderblom

Dr. Marcus imi trimisese o poza in plic. Deci nu o copie din vreo publicatie, ci o poza reala, lipita pe o foaie, adica orice amator care ar fi primit asa ceva de la Institutul Robert Koch ar fi spus: “Gata, clar, Lanka e nebun, e un sarlatan periculos. Fotografia exista.”

Ii spun deci lui Stefan la telefon ca am poza in fata ochilor. El imi zice sa-i citesc ce scrie dedesubt. Ii citesc: “Gelderblom, Institutul Robert Koch, sectiune subtire in rasina, fotografiat…” … Nu am apucat sa citesc mai departe, am crezut ca-mi crapa telefonul in mana, atat de tare radea Stefan la celalalt capat.

Dupa aceea Stefan m-a invatat putina biologie. Eu, ca inginer, nu stiam mare lucru despre biologie, virologie. Stefan mi-a explicat ca dupa regulile stiintei un virus este o structura stabila, deci nu e nevoie de nicio procedura de sectionare subtire a unei probe fixate in rasina, dar consensul stiintific a stabilit -avand in vedere ca gasisera o particula cu proeminente (knobs)- ca ala ar fi HIV. Dupa aceea mi-a zis sa solicit totusi o fotografie a virusului izolat.

De aceea am formulat intrebarea in mod foarte precis. Dr. Marcus stia prea bine ca intrebarea se referea la virusul izolat, deci nu mai putem pretinde ca a fost vorba de vreo eroare. Dar in fine, m-am gandit ca in orice firma sau institutie mai exista si angajati incapabili, asa ca am intrebat mai departe, la Centrala Federala pentru Informare despre Sanatate, unde fusese publicata fotografia cu HIV izolat. Ei bine, ei au trimis cererea mea mai departe, la acelasi dr. Marcus.

Impotriva acestei fraude am pornit o petitie, deoarece Centrala Federala refuzase sa-mi raspunda concret la intrebare. Iar daca nu-mi pot raspunde ei, atunci sa ma trimita la niste autoritati competente, nu la femeia de servici.

Luand in serios drepturile mele de cetatean, am depus plangere parlamentara. Dreptul meu in conformitate cu art. 17: orice cetatean are dreptul, de unul singur sau in comunitate, sa apeleze cu cereri sau plangeri la reprezentantii poporului. La asta am primit o luare de pozitie de la Ministerul Sanatatii, cum ca reprosurile mele sunt complet nejustificate, caci doar mi se trimisesera còpii ale publicatiilor respective. Pai dupa criteriile astea ar fi putut la fel de bine sa-mi trimita reviste porno. Asa ca am facut o noua plangere, la care Stefan a adaugat cate o analiza a fiecarei fotografii, din perspectiva biologului.

Intre timp, citisem ceva mai atent raportul parlamentar despre scandalul cu hemofilii si am dat peste anexa 36. Acea anexa contine o scrisoare de la Robert Gallo din septembrie 1983, deci dupa conferinta din Cold Spring Harbour, adresata profesorului Deinhard de la Institutul Pettenkofer din München.

In acea scrisoare, Gallo se plangea ca auzise in timpul unei calatorii in Europa ca ar exista niste afirmatii cum ca el ar considera ca HTLV1 ar fi cauza SIDA. De fapt, in aceeasi revista medicala in care publicase si Montagnier in 1983, Gallo relatase ca gasise la anumiti pacienti ceea ce el numea HTLV1. In acea publicatie, el afirmase ca acel HTLV1 ar cauza leucemie si ca vezi Doamne el descoperise asta pe nu stiu care insula japoneza. Duesberg a scris undeva un comentariu muscator despre asta, spunand ca Gallo a confundat probabil consecintele tarzii ale bombei atomice cu un virus. Din punct de vedere omenesc si personal, pe undeva e de inteles ca Gallo era obsedat sa descopere “virusul” leucemiei, din moment ce sora lui murise de leucemie in copilarie. Dar asta nu e o scuza pentru a comite frauda stiintifica.

Gallo scrie mai departe catre profesorul Deinhard: “Eu nu am vazut niciodata virusul descris de Luc Montagnier”. Deci, in Cold Spring Harbour, Gallo insusi numeste descoperirea lui Montagnier un “artefact” de laborator. Anexa respectiva am trimis-o impreuna cu alte documente in plangerea mea parlamentara. 

Cu alte cuvinte, le-am trimis o luare de pozitie a unui biolog si ca anexa propriul lor document. Iar ei ce fac? Resping plangerea si mint in continuare cu nerusinare: “Nici aici nu exista vreo dovada ca intrebarile nu ar fi primit un raspuns adecvat”. Eu am continuat sa expun minciuna, fiindca daca guvernul minte cu atata tupeu, asta e sfarsitul democratiei noastre. Ce sanse mai avem sa traim intr-un stat democratic? 

Monika Berger-Lenz: Deci chestiunea a capatat si aspecte politice. Dar poate ca toti acesti amatori sunt pur si simplu depasiti, nu? Adica in ziua de azi orice Gheorghita poate intra pe Wikipedia, vede o poza si crede ca ala e HIV. Cu asta treaba e clara pentru el. Ce-l intereseaza pe el daca virusul a fost sau nu izolat?

Dr. Stefan Lanka: Pai daca eu ca om de stiinta sustin ca un virus exista, atunci trebuie sa arat ca am multe particule din astea intr-un lichid cum ar fi sperma sau sangele. Asta e pasul unu. Dar ei nu fac asta. Tot ceea ce fac ei, iar Gelderblom a admis asta ulterior, este sa arate niste celule pe care le-au cultivat de asa natura incat sa supravietuiasca o perioada in eprubeta. Iti arata niste vezicule pe celula sau in celula, pe care le prezinta drept virusuri.

Daca ar fi un virus, ceea ce teoretic ar fi posibil, atunci trebuie sa-l putem izola, din sange, din alte lichide corporale cum ar fi sperma, unde ei sustin ca ar exista milioane de asemenea virusuri. E ca si cand am avea o pusculita, in care am si monede de 1 euro. Sunt usor de izolat, arata toate la fel, pot numara cate am inauntru etc. Dar daca am tot felul de chestii in pusculita aia, adica nasturi, guma de mestecat, omul de la ghiseu de la banca imi spune ca nu poate sa izoleze niciun euro si ma trimite acasa.

Gelderblom, expertul in microscopie electronica al Institutului Robert Koch, a marturisit mai tarziu ca toate fotografiile lui au fost facute in culturi artificiale de celule cancerigene si ca virusul nu a fost vazut niciodata in celulele sau lichidele corporale ale vreunui om.


Gelderblom

Christopher Ray: Deci acel ceva a fost cultivat in laborator in mod artificial, pus sub microscop, fotografiat si apoi publicat?

Dr. Stefan Lanka: Corect. Ca exemplu, sa ne imaginam placenta unei femei, care produce extrem de multe vezicule si multa substanta care trebuie transmisa spre fat, acolo se vad o multime de particule, de toate marimile posibile. Dar nu pot sa izolez asemenea particule.

Virusul este prin definitie o structura care are aceeasi „constructie”, aceeasi marime, aceeasi compozitie, si care contine substanta genetica. Nimeni nu a aratat asa ceva.

Si asta ar fi doar primul pas. Sa arat ca am ceva. Dupa aia urmeaza sa desfac acea structura si sa demonstrez ca este alcatuita din atatea si atatea proteine de o anumita marime etc. La final arat acidul nucleic. Astia sunt pasii doi si trei. Nici pe astia nu i-a facut nimeni.

Dar deja primul pas lipseste in totalitate, adica sa arat ca am ceva. Hai sa nu zicem HIV, sa zicem multe OZN-uri mititele care cauzeaza SIDA. Pai atunci trebuie sa arat OZN-urile alea si nu o prajiturica impachetata in rasina si sectionata, despre care sustin ca da, toate veziculele si basicutele de diverse forme sunt virusuri. Nu e nevoie sa fii expert. Te uiti si vezi imediat ce ai acolo, la toate structurile care indeplinesc criteriile unui virus – adica de o mie de ori mai mici decat o bacterie si fara metabolism propriu.

Prin centrifugare despart particulele pana cand raman doar cele mai mici. Ramane deci o eprubeta plina cu structuri din astea mititele, scot o parte din ele, pun sub microscopul electronic, bag un strop de colorant, usuc totul, iar dupa zece minute ma uit din nou si pot vedea milioane de particule.

Monika Berger-Lenz: Si cum ramane cu celelalte virusuri? Rabia, gripa, toate alea…

Dr. Stefan Lanka: La toate este aceeasi sarlatanie.

Argumentul criticii stiintifice aduse teoriei cu SIDA este ca HIV nu a fost izolat, nu a fost fotografiat, nu a fost caracterizat biochimic si deci din punct de vedere nu a fost demonstrata existenta lui.

Testele HIV nu sunt standardizate, ca atare niciun test HIV nu este valabil pentru detectarea HIV, acest lucru este deja mentionat in prospectele testelor!



Cel mai "slab" argument pt. a critica teoria SIDA este faptul ca "inventatorului" HIV, Robert Gallo, i-a fost refuzat premiul Nobel. Cel mai puternic argument este acela ca Institutul Robert Koch a admis ca nu exista la HIV asa-numitul "standard de aur" (izolarea si caracterizarea biochimica) si ca in cazul HIV nu poate fi solicitat asa ceva, fiindca ar fi un standard nejustificat stiintific" (!). Dovada fraudei consta in faptul ca nu exista nicio publicatie stiintifica in care sa fie afirmate si dovedite izolarea si caracterizarea biochimica a HIV.

La inceputurile isteriei cu HIV, activitatea unei polimeraze celulare absolut normale a fost presupusa ca fiind dovada indirecta pentru prezenta asa-ziselor retrovirusuri, iar crearea particulelor de transport celular (exocitoza) a fost data drept HIV.

Mai tarziu, acizii nucleici proprii celulei au fost patentati drept "particule ale genomului HIV", inainte ca proiectul Human Genome sa descopere ca acesti "enhancer" (Sequenzen) sunt endogeni, adica prezenti in toti oamenii.

Chiar si in ziarul BILD din 17 aprilie 1993 a aparut stirea, bazandu-se pe descoperirea profesorului Racz, care descoperise primul in Germania "endogenitatea" HIV in fiecare om.

Bioloaga austriaca Christl Meyer scrie si ea:
"Testul reactioneaza la peste 50 de "substante" diferite, printre altele la hormonii de sarcina, la malarie, tuberculoza, herpes, hepatita sau vaccinuri. De asemenea, toti oamenii pot fi testati pozitiv daca proba de sange nu este diluata puternic, iar asta indica in mod clar faptul ca moleculele respective exista in toti oamenii, dar in concentratii diferite (conditii specifice).
"Dovada virala" in organism prezinta doar molecule precum ARN sau proteine, dar in niciun caz vreun virus intreg. Aceste molecule sunt simple particule celulare. Cineva poate iesi "pozitiv" la testul HIV daca de exemplu este alergic la proteine straine, ceea ce se poate intampla si dupa o transfuzie de sange, la hemofili sau prin sperma straina, la homosexualii cu rani anale de la sexul anal neprotejat. Mai pot reactiona "pozitiv" la testul HIV si oamenii cu boli autoimune. Testul nu este specific si nu este bun la nimic in afara de speriat populatia."
In lucrarea lui Montagnier din revista Science 220 (1983), pentru a primit in 2008 (!!) premiul Nobel, el spune clar ca "rolul acestui virus in etiologia SIDA ramane a fi determinat", ca "virusul lui" este doar un co-factor printre multi alti factori care ar contribui la epuizarea pacientilor, iar daca studiem atent fenomenul de transcriptaza inversa, constatam ca Montagnier nu a demonstrat decat o activitate endogena.

Montagnier a pornit in experimentele lui de la premiza ca masurarea celulelor T ar avea vreo insemnatate, desi deja in 1981 profesorul James S. Goodwin publicase o lucrare (JAMA Vol 246, No. 9, pag. 947-948), in care demonstrase ca aceasta premiza e gresita si avertizase ca testele de masurare a limfocitelor si a subseturilor de limfocite nu au absolut nicio insemnatate pentru starea de sanatate a unui om. Desi Montagnier intre timp a admis clar ca la "SIDA" nu exista o singura cauza, el tot a ramas victima ideii gresite ca ar exista o slabiciune imunitara masurabila.

Monika Berger-Lenz: Stefan, tu esti atat de sigur de afirmatiile tale, incat ai oferit o recompensa celui care ti-ar aduce dovada existentei virusurilor patogene.  

Dr. Stefan Lanka: Prima recompensa o oferisem pentru HIV, erau pe vremea aia 10.000 de marci. Dupa aceea 10.000 de euro pentru virusul variolic.

Cand a fost circul cu gripa aviara, un bavarez i-a oferit public primarului din orasul sau 10.000 de euro daca ii aduce o publicatie care sa arate macar un singur virus de influenza, adica o publicatie in care sa scrie: asa arata virusul in organism, asa arata in saliva, asa arata in secretia nazala, iata cum l-am izolat (cu toate etapele procesului respectiv) si iata din ce componente este alcatuit. Primarul s-a infuriat rau de tot, dar banii nu i-a primit. 

Am preluat ideea si am scris ca ofer 100.000 de euro oricarei persoane (primar, scoli, ziare) care furnizeaza dovada. Am contact cu o persoana de afaceri care ar fi dispusa sa achite suma. Numai ca nu exista nicio sansa sa scap de banii astia, fiindca nu exista o asemenea publicatie.

Dupa circul facut de autoritati cand s-a dus Karl peste ei cu actiunile juridice si plangerile parlamentare, Gelderblom a incercat sa se acopere juridic. A inceput sa admita in diverse publicatii ca nu e posibila izolarea HIV si intr-o propozitie strecurata la gramada prin text a adaugat ca intr-adevar, alea sunt doar celule artificiale, ca niciuna nu provine dintr-un organism uman.

A mai fost dupa aceea o informatie pe care noi am pus-o online, din anul 2001, si anume parlamentul german admitea ca HIV nu a fost niciodata izolat in sange, dar ca pe cercetatori nu-i intereseaza asta, deoarece parerea majoritara porneste de la ideea ca SIDA este o boala infectioasa. Au adaugat ca vezi Doamne doar in prima faza si in stadiul terminal ar exista concentratia necesara de virusuri in sange pentru a putea fi fotografiate, ca nu exista virologi care sa fi gasit acea concentratie si ca nici nu ar exista vreun interes in acest sens; iar eu, Stefan Lanka, as reprezenta o minoritate neglijabila, din moment ce majoritatea (consensul!) au cazut de acord ca HIV exista si cauzeaza SIDA.

Dovada ultimativa a furnizat-o Ulla Schmidt [fosta ministra a sanatatii – n.t], care i-a raspuns unui deputat din raionul Neumarkt. El ii solicitase publicatiile la care se referea guvernul cand vorbea despre HIV, iar ea nu a avut ce sa-i trimita, caci publicatiile lui Montagnier si Gallo erau deja compromise la acel moment. Asa ca i-a scris celebra fraza „Evident ca HIV este considerat a fi demonstrat, in consens international”.

Gallo afirmase ca nu gasise nimic la Montagnier si ca totul era un artefact. Ulterior a iesit la iveala ca fotografiile publicate de Gallo ca „dovada” pentru HIV fusesera furate de la Montagnier, francezul avea inca negativele!

Un alt aspect care nu este prea cunoscut ar fi acela ca in 1987 deja povestea cu SIDA risca sa se evapore, fiindca guvernul francez voia neaparat castigurile de pe urma patentelor, pe care le solicitasera pe baza publicatiei lui Montagnier, dar nu le primisera. Patentele fusesera solicitate si imediat acordate chiar in ziua conferintei de presa in care guvernul american a anuntat ca „a fost descoperita cauza probabila a SIDA”. Patentele fusesera acordate celor mai mari cinci concerne farmaceutice americane (!).

A fost incheiat atunci un contract guvernamental, in mod ciudat intre presedintele SUA, Ronald Reagan, si primarul de atunci al Parisului, Jacques Chirac. Acest contract stabilea ca ambele echipe de cercetatori urmau sa fie considerati co-inventatori sau co-descoperitori si atat Gallo cat si Montagnier urmau sa incaseze 10% din castigurile cu patentele. 80% intrau intr-o fundatie comuna. De asemenea, se obligau sa renunte la orice fel de alte actiuni legale. Numai ca francezii nu s-au lasat, iar in octombrie 1998 au primit in sfarsit toate drepturile.

~~ Va urma ~~