joi, 25 iunie 2015

Difteria - Mit si realitate

In Berlin (Germania) a avut loc de curand  a 4-a Conferinta Nationala a Vaccinarii.

Asociatia Libertas Sanitas, printre membrii careia ma numar si eu, ofera de foarte multi ani informatii independente si critice despre vaccinare si a avut propriul stand la aceasta conferinta, cu materiale foarte importante despre mitul si realitatea vaccinarii.

Libertas Sanitas e.V.
Forum pentru problematica vaccinarii, sanatate si un viitor mai bun


Libertas Sanitas a prezentat la aceasta conferinta Cartea neagra a vaccinarii.

Aceasta brosura are 88 de pagini, contine si comenteaza exclusiv informatii din surse oficiale.

Din motive evidente, azi va voi traduce la inceputul acestui articol materialul despre difterie. Retineti, este vorba de comentarii facute strict la publicatiile autoritatilor medicale germane si argumentele se refera la modul de abordare oficial ;-)

TEORIE OFICIALA
"Virulenta patogenului difteriei este data de toxina difterica... Profilaxia consta in imunizarea activa cu vaccinul toxoid." 
Institutul Robert Koch - Brosura pentru medici, Difterie, www.rki.de, actualizat 15.12.2009
(RKI-Ratgeber für Ärzte, Diphtherie, wwwk.rki.de, Stand 15.12.2009)

COMENTARIU
Intrucat vaccinul ofera in mod oficial "imunizare" fata de toxina difterica, nu exista asa-zisa imunitate de turma. Ca atare, este de neinteles faptul ca se vaccineaza impotriva toxinei, in timp ce bacteria respectiva se poate imprastia nestingherita si poate produce toxina in orice organism.

TEORIE OFICIALA cu limite
"Printr-o terapie concomitenta cu antibiotice, microbii care produc toxinele sunt eliminati ... Imunitatea obtinuta cu vaccinul toxoid previne in mare masura imbolnavirile, insa nu infectia sau colonizarea, astfel incat si vaccinatii pot fi purtatorii microbului" [atentie! purtatorii microbului sunt in teoria alopata contagiosi! - n.a.]
Institutul Robert Koch - Brosura pentru medici, Difterie, www.rki.de, actualizat 15.12.2009
(RKI-Ratgeber für Ärzte, Diphtherie, wwwk.rki.de, Stand 15.12.2009)

COMENTARIU
Transmiterea bacteriei nu poate fi prevenita prin vaccinare.
In caz de suspiciune de difterie, vaccinatii trebuie sa primeasca deci antibiotice.
In aceste conditii, este uimitor ca in Germania (si peste tot), difteria este extrem de rara pana la inexistenta. O fi oare o consecinta a vaccinarii?
Sa ne uitam de pilda la urmatoarea statistica: 

Rata de incidenta la difterie in Italia (1952-1987)

Biskin u.a., Epidemiology of pertussis in a developed country with low vaccination coverage:
the Italian experience, Pediatric Infectious Diseases Journal 1962; 11: S. 653-6
Articolul citat mai sus se refera la tusea convulsiva, dar include si acest grafic despre difterie. 

• Pana in 1962 in Italia nu au fost efectuate vaccinuri impotriva difteriei.
• Intre 1952-1962, deci fara niciun vaccin, cazurile de difterie scazusera cu 83 %.
(de la 30/100.000 la aprox. 5/100.000 cazuri).
• Dupa introducerea vaccinarii obligatorii avem o incetinire a scaderii cazurilor de difterie!!
• Cu o masura medicala eficienta ar fi fost de asteptat o accelerare a scaderii cazurilor.
• Autorii afirma ca boala ar fi fost "eradicata" la 5 ani dupa introducerea vaccinarii. De ce trebuie sa credem ca incidenta nu ar fi scazut la fel si fara vaccinuri?
• Ce inseamna "eradicare"? Autorii vorbesc de "eradicare" cand in 1968 incidenta era inca de 2 la 100.000 de locuitori. Pentru Germania asta ar fi insemnat 1.600 de cazuri!
• Este evident ca pe atunci estimarea riscurilor era altfel, ca si la pojar.

REALITATE
Informatiile pentru stabilirea morbiditatii si mortalitatii au frecvent dezavantajul ca nu contin date relevante despre inceputul campaniilor de vaccinare si despre ratele exacte de acoperire vaccinala, mai ales la adulti.

Iata si un prim studiu reprezentativ despre statutul vaccinal al adultilor in Germania:

Bader/Egler, Initiative pt cresterea acceptarii vaccinurilor in Schleswig-Holstein.
Protectia vaccinala la adulti, BGesBl. 12/2004 (Buletinul Federal de Sanatate), pag. 1204-15

Statutul vaccinal actual al adultilor cu privire la tetanus si difterie este mai solid decat acum 10 ani; cu toate acestea 28,6% din populatie ar fi inca "neprotejati" fata de tetanos, iar 42,9% nu au facut in ultimii 10 ani niciun vaccin antidifteric.
Poethko-Müller / Schmitz, Statutul vaccinal al adultilor in Germania, Buletin Federal de Sanatate 5/6/2015
(Poethko-Müller / Schmitz, Impfstatus von Erwachsenen in Deutschland, BgesBl. 5/6/2015)

COMENTARIU
Din tabelul de mai sus se vede clar cat de mica este acoperirea vaccinala in Germania.

Grupa de referinta cuprinde ca. 50 milioane de adulti. 11,3% (deci ca. 5,65 milioane) nu au primit niciodata vreun vaccin antidifteric. 
7,7% (deci aprox. 3,85 milioane) nu au fost primovaccinati cu toate vaccinurile.

42,5 % (deci ca. 21,25 milioane) nu au niciun fel de protectie vaccinala dupa criteriile oficiale (vaccin  sau rapel in ultimii 10 ani).
Cu toate acestea, Oficiul Federal de Statistica German a inregistrat timp de 22 de ani inainte de realizarea studiului (1981-2002) doar 29 de cazuri de difterie, deci in medie 1,3 imbolnaviri pe an. Toate acestea in ciuda faptului ca vaccinul NU ofera "imunitate de turma" si vaccinatii pot fi purtatorii microbului (vezi mai sus).

Ce parere aveti de aceste paradoxuri? Sa va ganditi la aceste cifre cand cineva va mai arata drobul de sare :-) 

* * * * * * * * * *

Completez acum cu informatii de pe un site francez:

Difteria este un alt exemplu frapant al disparitiei unei boli inainte de vaccinarea sistematica. In Australia, inca din 1923, K.R. Morre remarcase ca difteria regresase in acelasi ritm in localitatile cu vaccinare recomandata ca si in localitatile unde nu se vaccinase. Studiul sau a aparut in Buletinul Ministerului de Igiena Publica in 1926. De atunci, statisticile OMS au aratat o descrestere identia in Germania, Ungaria, Elvetia, Polonia si SUA.



Cat despre Japonia fara vaccinuri si Canada cu vaccinuri, incidenta nu este aceeasi, dar descresterea numarului de cazuri este totusi spectaculoasa. Intre 1944 si 1952, Japonia, care incepuse o campanie de vaccinare, a stopat campania in urma a 40 de "accidente vaccinale cu consecinte fatale" [ce frumos redenumesc ei intotdeauna genocidul vaccinal - n.m.]. In ciuda stoparii campaniei de vaccinare, declinul bolii a fost remarcabil, fiind inregistrate de 11-15 ori mai putine cazuri (morbiditate si mortalitate), chiar in perioada cand Japonia inca suferea de pe urma consecintelor infrangerii in cel de-al doilea razboi mondial: subnutritie si saracie extrema. QED. Vaccinurile nu au nicio influenta pozitiva.

Dupa cum descrie Fernand Delarue in cartea sa Intoxicarea vaccinala, «daca vaccinarea a parut sa faca miracole in Canada, atunci nevaccinarea a facut si ea miracole in Japonia».

In Franta, intre 1945-1950, numarul de decese a scazut de la 1839 la 121 la copiii intre 1-14 ani (vaccinati) si de la 517 la 34 la copiii sub 1 an (nevaccinati). Avem aici un declin de 93% in ambele cazuri! Declinul natural al difteriei este considerat meritul vaccinarii, in realitate este vorba de un fenomen spontan de regresie epidemica in toate tarile europene, fie ca se vaccina, fie ca nu.
In graficul de mai jos se poate vedea clar ca nici in Anglia si Tara Galilor vaccinarea antidifterica nu a avut vreun efect benefic asupra scaderii incidentei.


* * * * * * * * * *

Haideti sa vedem acum ce ne spun sursele oficiale despre istoria vaccinarii antidifterice.

In Biblioteca Nationala de Medicina Americana gasim povestea descoperirii "antitoxinei miraculoase"; acolo ni se spune ca antitoxina fusese inventata ca si antidot impotriva simptomelor difteriei, dar doctorii au recunoscut potentialul profilactic (cum ?!?!?) si au inceput sa administreze antitoxina tuturor celor care venisera in contact cu vreun om "infectat".

Acum devine interesant. Ni se spune ca "o injectie conferea imunitate pentru aproximativ trei saptamani". Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand citesc asemenea enormitati nu mai stiu daca sa rad sau sa plang.

Apoi, se admite deschis (probabil ca aveau atat de multe cazuri incat lucrurile nu mai puteau fi musamalizate) urmatoarea realitate:

"Ca si multe alte miracole, antitoxina a venit cu un impediment:  boala serica. La anumiti pacienti, injectarea antitoxinei ducea la o reactie imuna caracterizata prin febra, urticarie, inflamarea ganglionilor si dureri articulare. In 1905, pediatrii austrieci Clemens E. von Pirquet si Béla Schick au publicat rezultatele investigatiilor lor asupra acestui fenomen, in lucrarea lor intitulata "Boala serica" (Serum Sickness).
Cercetarile lor au demonstrat ca pacientii injectati in mod repetat cu serul antidifteric sufereau nu numai accese de boala mai puternice cu fiecare injectie succesiva, dar in unele cazuri injectia cu antitoxine cauza socuri anafilactice periculoase. Ceea ce experimentau pacientii era de fapt o reactie alergica la proteinele de cal prezente in serul antidifteric.  (Von Pirquet si Schick au inventat termenul de “alergie” in 1906.)

Nu mai e nevoie sa combatem nimic, sursa oficiala ne spune de data asta tot ce e nevoie sa stim, nu-i asa? Trebuie doar sa citim si sa gandim.

Iata din alta sursa guvernamentala informatii despre cum era produs "miraculosul" vaccin antidifteric:

1. Oamenii de stiinta cultiva in laborator bacteria care cauzeaza difteria si recolteaza toxina.

Comentariu: Pe ce fel de cultura se cultiva? S-au facut si experimente de control ca sa se demonstreze daca nu cumva conditiile de laborator cauzau efectele puse in carca bacteriei? Cum si unde s-a publicat si demonstrat stiintific ca bacteria cauza difteria? Cum se recolta toxina?

2. Apoi, cercetatorii injectau toxina difterica in cai. Ca raspuns imun, sangele animalului produce antitoxina difterica.

Comentariu: Cum si unde a fost demonstrat si publicat ca un cal dezvolta imunitate la toxine? Cum si unde a fost demonstrat ca reactia calului era "raspuns imun" si nu doar o reactie alergica normala de imbolnavire la injectia cu material genetic strain? Unde s-a demonstrat ca un cal devine imun la otrava? 

Comentariu Dr. Johann Loibner"Toxicologul german Louis Lewin a reusit [...] sa darame ipoteza conform careia organismul uman ar fi capabil sa produca antitoxine. Citat Lewin: "Nu exista absolut nici o otrava cunoscuta chimic care sa poata fi introdusa animalelor si sa provoace in sange producerea unui antidot care a) sa contracareze efectul otravii sau b) sa previna efectul vreunei otravi. In experimentele mele am demonstrat printre altele pe exemplul ariciului, despre care se stie ca are o rezistenta innascuta impotriva unor otravuri, ca aceasta capacitate nu se afla in sange si ca un ser obtinut din sangele ariciului si injectat altor animale nu le protejeaza pe acestea de o otrava la care ariciul ar supravietui... Nu exista nici un alcaloid si nici un glicozid, nici o substanta otravitoare de oricare alta natura cunoscuta din categoria substantelor anorganice sau organic-sintetice care sa poata fi prevenite prin serologie." (Louis Lewin, Otravuri si otraviri, a 6-a editie, 1992, Ed. Haug; Gifte und Vergiftungen6. Aufl. 1992, Haug-Verlag)."

3. Oamenii de stiinta colecteaza sange de la cai si separa serul bogat in antitoxine.

Comentariu: Cum il separau, cu ce tehnici? Cum se asigurau ca serul nu era contaminat? Unde sunt publicate experimentele de control? 

4. Apoi, cercetatorii purificau serul cu antitoxina pentru a-l utiliza ca medicament pentru oameni.

Comentariu: Cum il purificau? Cum se asigurau ca serul nu era contaminat? Unde sunt publicate experimentele de control?



* * * * *

Si acum, mai multe detalii din istoria vaccinului antidifteric, explicate de medicul naturopat Patrick Rattigan.

In anii treizeci, din cauza numarului de cazuri de difterie aparute la persoanele vaccinate, a fost necesar sa se introduca practica re-diagnosticarii [cunoastem de la polio - n.m.]. Persoanele incomode, cum ar fi medicul militar de la Wath-On-Dearne, nu erau deloc de folos, cu comentarii de genul: "Unde s-a imunizat cel mai mult, acolo au cele mai multe cazuri de difterie."[1] 

In 1927, Ministerul Sanatatii din SUA a venit cu ideea de a folosi "testul de cobai" pentru a reduce rusinea: la pacientii cu difterie evidenta trebuia sa se demonstreze ca aveau in nas sau in gat bacili difterici suficient de puternici pentru a ucide un cobai (!?!?!?).

Intrucat aproape 40% dintre pacienti cu difterie nu aveau bacteria, iar restul puteau foarte bine sa nu aiba bacili suficient de puternici pentru a ucide un cobai si tinand cont si de faptul ca testul de cobai era total nesigur, respiratia suieratoare a victimelor (wheezing) a avut efectul foarte binevenit de a oferi posibilitatea de a-i re-diagnostica pe vaccinatii care faceau difterie, punand diagnostic de "amigdalita" sau "durere in gat" [rosu in gat??? – n.m.].

O mana de ajutor in frauda a dat-o si testul Schick. Din surse oficiale aflam urmatoarele despre cum functiona acest test Schick. Va las pe voi sa ganditi cu propriul cap despre "stiintificitatea" acestui test:

Doctorii injectau o cantitate mica de toxina difterica intr-o solutie salina (1/50 din doza minimala letala pentru un cobai) in bratul pacientului care urma sa fie testat [?!?!?!]. Pe post de control, celalalt brat era injectat cu aceeasi cantitate de toxina intr-o solutie salina, mixata cu suficienta antitoxina incat sa neutralizeze efectul [?!?!?].  Intre 24-48 ore, pacientii care nu fusesera niciodata expusi la difterie prezentau o roseata la locul de injectare a toxinei, in timp ce corpul construia raspunsul imun la substanta neobisnuita. Acest test “pozitiv” Schick identifica pacientii care urmau sa beneficieze de pe urma unei doze de ser preventiv de antitoxina.

Testul Schick fusese dezvoltat de intreprinzatorul Béla Schick si apoi interzis in Austria, tara lui de bastina, datorita plangerilor parintilor cum ca acest test le ucidea copiii. Dupa ce testul a fost interzis in Europa, Schick "... l-a adus in America, unde stia ca doar concernele medicale lipsite de scrupule domina domeniul de sanatate. O recolta bogata a fost promisa si tehnica de presiune obisnuita a fost pornita, iar publicul exploatat a fost folosit si abuzat din nou... Testul Schick si antitoxina difterica continua sa distruga vieti in timp ce oficialii nostri alesi si protectori publici (?) inchid ochii."[2]

Dupa ce acest test periculos, total fraudulos si frecvent letal a fost „spalat” de baietii cu drogurile din SUA, Schick a putut sa-l importe iar la re-diagnosticienii primitori din Europa, unde, in combinatie cu testele de cobai, a adus bani frumosi cauzei vaccinarii. Astfel, in Birmingham 70% din cazuri au fost re-diagnosticate. "Din 441 inregistrati cu difterie in 1933, 285 au fost in cele din urma diagnosticati cu amigdalită."[3]

Dr. JH Parish, angajat la producatorul de vaccinuri Wellcome Research Laboratories [precursorul firmei GlaxoSmithKline!! – n.m.], a sugerat ca difteria „aparenta” ar trebui "diagnosticata ca amigdalita la cei care ies negativ la testul Schick."[4] Pentru a contracara problema antitoxinei difterice letale, re-diagnosticienii au fost din nou angajati, de data aceasta pentru a veni cu o versiune revizuita a statisticilor mortalitatii infantile de la difterie.


Inainte de introducerea antitoxinei in 1895, diagnosticul de difterie era pus doar pe baza de simptome clinice, deci cei care murisera de difterie au fost inregistrati ca decese datorate difteriei. Din 1895, diagnosticul a inceput sa fie pus pe baza probelor luate din gat. Intrucat foarte multe victime nu prezentau bacteriile necesare diagnosticului, s-a considerat ca murisera din alte cauze, iar statistica arata un declin clar al numarului de decese de difterie dupa introducerea antitoxinei in 1895 [acelasi truc ca si la polio: redefinim boala, schimbam criteriile de diagnosticare si gata si „declinul” bolii in urma vaccinarii – n.m.]. 

Ca un stimulent suplimentar pentru industria difteriei, oamenii sanatosi ieseau uneori pozitivi la test, cu bacterii de difterie in nas sau in gat; despre acele persoane se spunea ca, desigur, "supravietuisera difteriei datorită eforturilor medicilor dedicati". «Ca urmare a acestei schimbari de perspectiva, cazurile de dureri in gat usoare sunt acum clasate ca difterie - cazuri care se vor vindeca in orice caz, indiferent de tratament; si astfel fatalitatea difteriei va fi redusa in consecinta. »[5]

Germania a inceput vaccinarea obligatorie antidifterica in 1939. Cand s-au epuizat dozele de vaccin s-au inregistrat 150.000 de cazuri de difterie.[6]
Rezistenta francezilor fata de vaccinare a fost incheiata de catre ocupatia germana, ceea ce a dus la 47.000 de cazuri de difterie.[2]
Norvegia a refuzat vaccinul si a avut 50 de cazuri de difterie.[6]
QED.

Referinte:
1. South Yorks Times, Mar 11 1938
2. The Poisoned Needle McBean E., 1974
3. Birmingham Infectious Disease Hospital report 1932
4. Lancet Mar 16 1935
5. Lancet Nov 14 1909
6. Vaccines do not Protect, McBean E.

* * * * * * * * * *


Ca atare, dragii mei, va redau in incheiere ceea ce am comentat la o alta postare, unde se facea mare valva cu privire la copilul spaniol diagnosticat cu difterie.

Conform medicinei alopate, difteria ar fi cauzata de "otrava" (toxina) bacteriei respective, da? 

Am vazut mai sus ca inca din secolul trecut medicina alopata tot jongleaza cu diagnosticele in functie de interesele de moment ale industriei farma.

Ei bine, simptomele pentru care se pune diagnostic de "difterie" sunt multiple (si aici incepe bajbaiala medicinei alopate): inflamarea laringelui, a gatului, a nasului, a amigdalelor, inflamarea ganglionilor limfatici, febra etc. Ca atare, diagnosticul alopat "difterie" este doar o eticheta pe borcan (ca si la pojar), inglobeaza la gramada mai multe simptome si nu ne ajuta la constientizat cauza simptomelor. Trebuie analizat ca intotdeauna fiecare simptom individual, tesuturile afectate etc. Cine cunoaste Noua Medicina Germanica stie ca fiecare tesut dezvolta propriul sau program biologic special si nu are nimic de-a face cu alte procese biologice.

Ca atare, nu putem sti exact ce are acel copil doar fiindca a scris la ziar ca ar avea "difterie".

Apoi, conteaza mult si istoria medicala anterioara a copilului diagnosticat cu "difterie", conteaza mult si ce "tratament" i s-a administrat si daca nu cumva medicamentele au agravat starea lui, asa cum a fost cu copilasul din Germania care a fost declarat ca "decedat de pojar", dar in realitate el murise din cauza unei afectiuni cardiace peste care primise toate vaccinurile, plus medicamentele administrate la primul spital, unde starea i s-a agravat fatal si a fost transportat de urgenta la clinica Charité din Berlin pentru a musamaliza probabil malpraxis-ul!

Ca fapt divers, o mamica de copil nevaccinat imi povestea ca ajunsese la spital cu fetita ei care tusea, iar in spital i s-au facut copilei TREI teste de tuse convulsiva doar-doar o iesi vreunul pozitiv, pentru a se putea apoi bate toba prin presa ca "un copil nevaccinat a facut tuse convulsiva".


Niciodata nu trebuie sa subestimam conflictele de interes ale celor implicati in astfel de povesti mediatizate.


Eu zic ca e bine sa filtram totul si sa nu inghitim pe nemestecate povestile isterizante servite de mass media.

* * * * *

UPDATE 2 iulie 2015

Epidemiologii italieni de la Societatea italiana de pediatrie preventiva si sociala au analizat minutios cazul copilului spaniol diagnosticat cu difterie si decedat cu cateva zile in urma.

Este deci o luare de pozitie oficiala a autoritatilor medicale italiene!

Un pasaj din articolul lor ne-a atras atentia in mod special si va lasam sa va puneti si voi intrebarile pe care ni le-am pus si noi.

"Este util să amintim elementele critice ale acestei povești, în scopul de a evalua acțiunile care ar trebui puse în aplicare pentru a reduce riscul de experiențe similare:

***** copil de 6 ani nevaccinat: este aparent un caz izolat, nesemnificativ statistic într-o țară care, conform datelor OMS, în 2013 a avut o acoperire vaccinala de 3 doze de DPT de 96% [8]; colegii copilului spaniol la care exsudatul ieşise pozitiv pentru C. diphtheriae fusesera toti vaccinaţi.

***** întârziere în diagnosticul clinic si de laborator: abia după 7 zile de la debutul simptomelor a fost identificată oficial prezența C. diphtheriae. [CE s-a intamplat cu acest copilas in aceste 7 zile??? CE alt "tratament" medicamentos i s-a administrat?? Nu cumva "tratamentul" a declansat simptome mult mai grave si s-a cautat un motiv de a musamaliza acele simptome?? Bacteria de difterie o avem cam toti in organism si nu devine "virulenta" decat in anumite conditii care stimuleaza inmultirea numarului de bacterii C. diphtheriae din organism; de asemenea, CUM de s-a asteptat SAPTE zile cu administrarea de antibiotice, cand in mod normal ele sunt prescrise si la un simplu rosu in gat???? - n.m.]

***** întârziere în terapie: succesul tratamentului la difterie este legat de administrarea rapidă a antitoxinei, in combinaţie cu antibiotice. Antitoxina se poate lega la toxină doar atunci când aceasta circulă și nu s-a fixat în ţesuturi sau a pătruns în celule [9], [10]. Tratamentul cu antitoxina difterică la 48 de ore de la debutul simptomelor sistemice toxice are un impact limitat asupra pronosticului clinic [11]. Antitoxina difterică este în lista medicamentelor esențiale recomandate de OMS care trebuie să fie disponibile în orice moment, în cantități adecvate și în forme adecvate de calitate garantată [12]. In Spania nu au fost de găsit, iar alte ţări de vârf din UE, cum ar fi Franța și Germania, nu au fost în măsură să ofere decât un medicament expirat. Incidența redusă a cazurilor de difterie a dus la o scădere a cererii mondiale de antitoxină difterică, motiv pentru care cele mai multe companii au stopat producția acestei antitoxine [se urmareste cumva un boost al vanzarilor la firmele producatoare de antitoxina difterica??? - n.m.]; ca urmare, multe țări se află în imposibilitatea de a-şi reface stocurile [13] [dar dupa o asemenea propaganda in toate ziarele de pe mapamond, cu siguranta ca toate tarile isi vor reface stocurile, nu-i asa??? - n.m.]. Inițierea tratamentului a fost amânată în continuare, deşi antitoxina trebuie administrată imediat, împreună cu antibioticele, numai în baza suspiciunilor clinice și fără a aștepta confirmarea de laborator." [din nou:  CUM de s-a asteptat SAPTE zile cu administrarea de antibiotice, cand in mod normal ele sunt prescrise si la un simplu rosu in gat???? - n.m.]

Intrebare cruciala: Va amintiti cum a fost lasat si Toni Tecuceanu sa moara pentru a promova vaccinul impotriva gripei porcine?? Va mai amintiti, da?

* * * * *

UPDATE 6 iulie 2015

Vreau sa va redau in incheiere un articol exceptional gasit pe activenews.ro.

Anatomia unei strategii de comunicare: Reapariţia difteriei în Spania este pusă pe seama nevaccinării, în timp ce decesele la copii vaccinaţi înregistrate în Brazilia sunt ocultate

Când cineva încearcă să spună despre vaccinuri altceva decât că sunt minunate şi foarte necesare, se confruntă aproape invariabil cu „argumentul” că numai experţii au dreptul să vorbească despre asta.

Ceea ce ar fi un argument relativ acceptabil, dacă ar fi vorba despre lucruri precum structura moleculară a cristalelor descoperite în vulcanii de pe Marte.

Însă, în realitate este vorba despre lucruri care îl privesc direct pe fiecare şi pe baza cărora fiecare trebuie să ia decizii care îi vor influenţa direct atât propria sănătate, cât şi pe a celor dragi. Şi nu îţi trebuie doctoratul în imunologie ca să faci anatomia unei strategii de  comunicare şi să citeşti printre rânduri ceea ce nu se spune. Din păcate, însă, majoritatea oamenilor nu sunt cititori atenţi. Ei reţin doar ceea ce se sugerează în titlu şi eventual în prima parte a unei ştiri.

Dar să exemplificăm, bazându-ne pe un caz recent. De curând, în presa globală a apărut o ştire care relata moartea unui băiat într-un spital din Barcelona. Cazul a fost prezentat ca o spectaculoasă reapariţie a difteriei după 28 de ani de la eradicarea ei în Spania. Ştirea a fost repede preluată pe „blogurile de sănătate” sub titluri de genul: „Difteria revine în Spania din cauza nevaccinării”. Desigur, nimeni nu a mai stat să observe că este un nonsens, în condiţiile în care aceleaşi materiale şi experţii pe care îi citează arată că rata de vaccinare contra difteriei în Spania este foarte bună (95%). Exact acesta este şi procentul de vaccinare recomandat de OMS pentru realizarea acelei „herd immunity” (herd – „cireadă”), adică imunitate de masă critică (noua teorie adoptată de oficialităţile din sănătatea publică globală susţine că imunizarea nu oferă protecţie individuală garantată, ci este eficientă doar dacă se atinge în societate o masă critică a celor imunizaţi – un pretext excelent pentru instaurarea dictaturii medicale prin eliminarea dreptului pacientului de a refuza un tratament, fie el şi profilactic).
Dar să disecăm unul din articolele care relatează despre cazul de difterie din Spania: este vorba despre acesta.

Versiunea in engleză se găseşte aici.[1]

Cel nevaccinat e făcut ţap ispăşitor pentru noile cazuri de difterie
În primul paragraf al ştirii se afirmă că băiatul decedat, care avusese difterie, nu fusese vaccinat contra acestei boli. Prin urmare, se subînţelege că de aceea a contractat boala care l-a ucis. 
În al doilea paragraf se relatează că analizele făcute la 57 de persoane din anturajul copilului au relevat alte opt cazuri de infectare asimptomatică. Se afirmă că aceste cazuri sunt asimptomatice tocmai pentru că au apărut la copii care erau vaccinaţi. Se mai spune că acestora li s-au administrat antibiotice şi li s-a recomamdat să stea acasă, „pentru a evita contaminarea procentului de 3% dintre persoanele din zona localităţii Olot, care erau nevaccinate”. Afirmaţia este menită a induce o oarecare stare de panică, ce poate fi totuşi înţeleasă până la un punct.

Dar adevărata întrebare este de ce s-au infectat cei opt copii vaccinaţi? Nu ar fi trebuit să fie protejaţi de vaccin? 
De ce părinţii se tem de vaccin?

Următorul paragraf relatează regretul profund al părinţilor care, la căpătâiul copilului, se simţeau vinovaţi de decizia de a nu-l fi vaccinat şi „induşi în eroare” de ceea ce se subînţelege a fi propaganda celor care se opun vaccinării.

Desigur, motivaţia pentru care părinţii au ales să nu îşi vaccineze copilul este trecută cu vederea, considerându-se că nu este suficient de întemeiată pentru a fi prezentată. Dar merită menţionat că studiile au demonstrat că părinţii care refuză vaccinarea sunt în general persoane bine educate şi bine informate. 

Cu siguranţă, şi părinţii acestui copil au văzut că vaccinul împotriva difteriei face parte dintr-un vaccin plurivalent, care vine la pachet cu alte două tulpini infecţioase sau toxine aferente unor infecţii: DPT (DtaP – difterie, tetanus, pertussis/tuse convulsivă). Şi probabil că s-au informat că, pe lângă încărcătura toxică şi infecţioasă de trei ori mai mare decât a unei imunizări obişnuite, la aceste vaccinuri se adaugă şi mai mulţi adjuvanţi şi conservanţi, despre care se ştie că sunt puternic alergenici şi pot afecta sistemul neurologic. 

Formula împotriva tusei convulsive din vaccinul trivalent DPT [2] reprezintă imunizarea care a înregistrat cele mai multe dovezi  [3] despre efectele sale adverse – efecte foarte severe, care merg până la leziuni ireversibile pe creier şi chiar moarte. Mai nou, s-a adăugat la acest vaccin şi componenta de imunizare contra poliomielitei, vaccinul devenind DPTP, unul tetravalent (cu patru componente de imunizare).

Se admite adevărul că, de fapt, sursa infectării nu s-a identificat încă

Abia în a doua parte a materialului se spune negru pe alb că oficialii din sănătate încă monitorizează cazul, pentru a găsi sursa contaminării. Aşadar, deşi de la bun început articolul efectiv afirmă (sau sugerează cu măiestrie) că băiatul nevaccinat este sursa infectării, cei care au avut răbdare să citească până aici află acum că, de fapt, încă nu se cunoaşte cu certitudine cauza acestei epidemii locale de difterie.

ECDC spune că cei vaccinaţi sunt purtători ai bolii. De ce nu şi surse de infectare?

Dar să lăsăm deoparte contradicţiile interne ale articolului citat şi să urmăm sfatul conform căruia numai experţii pot vorbi în cunoştinţă de cauză. Aşadar, să lăsăm experţii să vorbească. Din raportul [4]dedicat cazului respectiv de către ECDCD – Centrul European pentru Controlul Bolilor, aflăm lucruri care ne deschid o cu totul altă perspectivă.

Raportul spune: „Nu este ceva neobişnuit un caz de difterie apărut într-o populaţie cu rată mare de protecţie (prin vaccinare – n. red.), deoarece cei vaccinaţi pot fi purtători asimptomatici ai bacteriei toxigene Corynebacterium diphtheriae”.

Aşadar, ECDC recunoaşte că vaccinul transformă persoanele vaccinate în purtători asimptomatici ai infecţiei. Iar copiii vaccinaţi la care s-a descoperit infecţia nu s-au contaminat neapărat de la prietenul lor bolnav, ci puteau purta de mult infecţia în organism, aceasta datorându-se vaccinării. O admite autoritatea supremă în domeniul controlului bolilor la nivel european. În acest caz, întrebarea legitimă care se iveşte este dacă nu cumva copilul nevaccinat a luat boala de la cei vaccinaţi!

ECDC: două decese în Brazilia, la copii vaccinaţi

În raportul ECDC menţionat mai sus se mai arată: „Cazuri grave, printre care şi două decese, s-au înregistrat de curând în Brazilia, la copii vaccinaţi conform schemei complete de vaccinare”.

De reţinut că presa nu a scris nimic despre moartea de difterie a doi copii din Brazilia – poate copiii brazilieni sunt mai puţin importanţi decât cei spanioli; sau poate că e incorect politic să fluieri în biserica vaccinaţionistă, mai ales că decesele au avut loc în urma unei forme mai agresive a bolii decât în mod normal.

Deci nu este deloc neobişnuit ca cei vaccinaţi să dezvolte chiar boala împotriva căreia se presupune că vaccinul oferă protecţie. Conform ediţiei din 24 septembrie 1976 a ziarului Washington Post, dr. Jonas Salk, creatorul vaccinului anti-poliomielitic în formula cu viruşi morţi, folosită în anii 1950, a depus mărturie [5] că virusul viu atentuat folosit ulterior în SUA între anii 1960 şi 2000 a fost „cauza principală, dacă nu chiar unică” a tuturor cazurilor de poliomielită înregistrate în SUA din 1961 încoace. Documente oficiale din anii 2000 ale OMS  şi CDC recunosc această realitate referitoare la vaccinuri, mai ales în privinţa vaccinului oral [6] cu virus poliomielitic atenuat, care, fiind mai accesibil ca preţ, a făcut multe victime după ce a fost folosit în India şi ţările africane, unde au existat multe cazuri de poliomielită rezultate tocmai în urma vaccinării.

După ce citeşti un document precum cel de aici [7], nu poţi să nu te gândeşti că vaccinurile ar putea deveni un adevărat risc pentru sănătatea publică [8], iar ştiri „doftoricite” precum cea exemplificată şi disecată mai sus nu încearcă altceva decât să apere acest secret bine păstrat.
***
Alte surse din articol:
[1] http://23on.com/30-years-after-its-eradication-diphtheria-reappears-in-spain/
[2] http://thinktwice.com/dpt.htm
[3] http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/089529463X/optimalwellnessc
[4] http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/diphtheria-spain-rapid-risk-assessment-june-2015.pdf
[5] http://www.thinktwice.com/Polio.pdf
[6] http://usatoday30.usatoday.com/news/world/2009-08-14-nigeria-polio_N.htm
[7] http://www.who.int/immunization/diseases/poliomyelitis/endgame_objective2/oral_polio_vaccine/VAPPandcVDPVFactSheet-Feb2015.pdf
[8] http://vactruth.com/2013/02/23/17-examples-of-vaccine-failure/


* * * * *
Sursa
Sursa
Sursa
Sursa

luni, 22 iunie 2015

Chimioterapia esueaza in 97% din cazuri - DE CE mai este administrata?

Cine nu cunoaste Noua Medicina Germanica probabil ca inca se teme de cancer.

Sursele de propaganda platite de industria farmaceutica ne tot bombardeaza cu campanii de frica pentru a ne convinge ca 1) oricine se poate imbolnavi peste noapte de cancer, ca 2) practic nu mai exista oameni sanatosi ci doar oameni care inca nu si-au facut analizele de rigoare si ca 3) un cancer este practic o sentinta la moarte. Cu aceste credinte gresite, omul modern se duce de bunavoie la moarte.

Autoritatile medicale nu ne vor informati, ci speriati! Atunci suntem usor de manipulat! Omul care nu intelege ca sanatatea radianta vine doar din interiorul nostru este prins intr-o gramada de frici si va deveni un pacient ideal pentru protocoalele de citostatice ("prajiturica", dupa cum li se spune in jargon oncologic, probabil fiindca te prajeste pe dinauntru).



In primul video de mai jos, Peter Glidden, doctor naturopat, citeaza un studiu publicat in Journal of Clinical Oncology, care a descoperit ca pe o perioada de 14 ani chimioterapia a esuat in 97% din cazurile de cancer la adulti.

De fapt, ar fi corect sa precizam ca "tratamentul" cu chimioterapie nu numai ca "esueaza" (asta ar implica tacit ca pana la urma tot cancerul ar ucide oamenii), dar deja se stie acum ca tocmai chimioterapia contribuie activ la moartea oamenilor diagnosticati cu cancer!


Daca deci pana si in studiile oficiale se admite ca chimioterapia esueaza in 97% din cazuri, de ce mai este folosita???  "De ce se foloseste chimioterapia? Exista un singur motiv, unul singur: BANII", ne explica Peter Glidden.



Dr. Glidden subliniaza ca -daca medicii nu au avantaje financiare directe atunci cand prescriu medicamente (desi noi stim ca avantajele "indirecte" sunt uneori chiar luxurioase!)-, ei bine, citostaticele se bucura de un statut unic, caci medicii le cumpara de la firmele farmaceutice si le vand pacientilor, facand si ei profit din asta!!

Citostaticele sunt singurele medicamente de pe urma carora medicul care le prescrie are si el un profit direct”, explica Glidden. “Singurul motiv pentru care chimioterapia este prescrisa este acela ca doctorii fac bani din asta — punct. Nu functioneaza in 97% din cazuri. Daca firma Ford ar construi un automobil care ar exploda in 97% din cazuri, oare ea ar mai fi pe piata? Cu siguranta ca nu."

Acesta este doar varful aisbergului in ce priveste controlul pe care cartelul farmaceutic il are asupra noastra”, spune Glidden. “Medicina [...] este o industrie pentru profit. Majoritatea oamenilor nu constientizeaza acest lucru, majoritatea oamenilor se inchina la altarul medicinei high-tech controlate de doctori si farma.”

Dealtfel, chimioterapia nu numai ca nu ajuta oamenii, dar chiar agraveaza cancerul!

In al doilea video, doctorul naturopat Leonard Coldwell explica un punct de vedere similar, numind chimioterapia "agentul Orange al profesiei medicale.



"Daca ai o gradina cu flori, tufisuri, copaci, iarba si ceva buruieni si arunci agentul Orange si ucizi TOT, atunci moare totul, iar tu ramai cu speranta ca doar ceea ce era bun isi va reveni", afirma Coldwell. "Ei bombardeaza intregul organism si apoi sustin ca vezi Doamne cancerul ar fi in remisie."

Coldwell arata ca statisticile despre eficienta protocoalelor oncologice se refera la ratele de supravietuire pentru cinci ani. "Practic distrugi orice functie bioelectrica si biochimica in organism pe care o poti distruge fara sa ucizi omul (dar adesea ucizi si omul!), iar dupa aceea vreo trei ani nu mai functioneaza nimic in corp, ti se spune >vezi? cancerul n-a mai crescut, nu mai ai cancer, esti vindecat<. In maximum cinci ani esti mort, dar altfel esti vindecat."

Coldwell sustine ca radioterapia poate cauza vatamari similare. “Este un atac cu o arma fatala”, spune el. “Cand iradiezi pe cineva, acest lucru produce cicatrici. O cicatrice nu se mai transforma la loc in tesut sanatos. [...] O persoana care face radiatii arata pe dinauntru asa cum arata pe dinafara o persoana care a fost arsa.”

Problema, conform lui Coldwell, este modul cum sunt pregatiti doctorii. "Nici un medic nu invata despre cum sa vindece ceva. Ei invata despre interventii chimice sau chirurgie pentru a suprima simptomele. Nu merg la cauza bolilor."

Coldwell subliniaza ca medicii au cam cea mai mare rata de sinucidere din toate profesiile (!!!). Un studiu publicat in JAMA a descoperit ca rata de sinucidere la medicii de sex masculin este cu 70% mai mare decat la celelalte profesii. La femei-medici, rata de sinucidere este chiar cu 250-400% mai mare decat a altor profesii! Doctorii au de asemenea o rata foarte mare de abuz de alcool si de droguri. "Saracii de ei ajung in timp sa-si dea seama ca nu au niciun fel de instrumente de vindecare si ca de fapt isi omoara (si si-au omorat) pacientii", afirma Coldwell. "Ei sunt oameni buni cand intra in profesia medicala. Intri in profesia medicala, in primii doi ani esti entuziasmat, esti plin de elan, dai tot ce poti, pana iti dai seama ca -indiferent ce faci tu- starea pacientului se inrautateste... sau pacientii se vindeca singuri. Acestia sunt doctorii care constientizeaza ca nu au cu ce sa ajute. Profesia medicala este o religie."

Daca doriti sa cititi din experientele directe tragice ale oamenilor distrusi de chimioterapie, aruncati un ochi AICI.

* * * * *
Sursa

marți, 16 iunie 2015

OMS: Sa vindem vaccinuri dupa modelul Coca-Cola



~~ 13 aprilie 2015, de Lawrence Solomon ~~



     Pentru a invinge rezistenta impotriva vaccinurilor la nivel mondial, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a recrutat echipa de marketing a Aliantei Internationale a Producatorilor de Alimente si Bauturi, ai carei 11 membri includ cele mai de succes branduri din lume, Coca Cola Company, PepsiCo si McDonalds. OMS a agreat aceasta strategie  si, intr-un raport de mare amploare, publicat toamna trecuta, a decis sa accepte recomandarile industriei alimentare: sa ignoram datele, sa vindem vaccinuri la fel cum se vinde Coca-Cola, pe baza de emotii.
      Cuprinzatorul raport OMS, intitulat "Raportul grupului de lucru SAGE despre nehotararea cu privire la vaccinare", isi are originea intr-o intalnire din noiembrie 2011 a Grupului consultativ strategic de experti (SAGE) pe tema  imunizarii, unde "SAGE a remarcat cu ingrijorare impactul refuzului de imunizare asupra asimilarii vaccinurilor, atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare. Aceste rapoarte au determinat SAGE sa solicite crearea unui grup de lucru care sa studieze cauzele ezitarilor cu privire la vaccinare."

     Trei ani mai tarziu, raportul grupului de lucru al OMS este gata. Printre deliberarile sale, "grupul de lucru a explorat abordari din sectorul privat pentru modelarea comportamentului, precum si strategii utilizate de alte organizatii pentru a schimba comportamentul. Grupul de lucru a auzit de la Alianta Internationala a Producatorilor de Alimente si Bauturi (IFBA) despre strategiile de marketing folosite in aceasta industrie... Mesajele-cheie preluate din IFBA de catre grupul de lucru au inclus urmatoarele: "

  •  Tot ceea ce conteaza este puterea [emotionala] a povestii.
  • Pe consumatori ii intereseaza beneficiile, nu informatiile pe care se bazeaza acestea.
  • Ratiunea duce la concluzii, in timp ce emotia duce la actiune (ca atare, schimbarea vine de la sentimente, nu de la fapte).
  • Intreaga strategie de comunicare trebuie sa se bazeze pe o idee majora. Doar unul sau doua mesaje pot fi comunicate - restul trebuie sacrificat.

     Grupul de lucru al OMS a recomandat ca aceasta strategie de marketing gen Coca-Cola, fara date, dar incarcata de emotie, sa fie impusa tuturor "lobby-urilor internationale pro-vaccinare", inclusiv panopliei de birocratie pro-vaccinare internationala coordonata de OMS: UNICEF-ul, partenerul de baza al OMS la capitolul vaccinuri, la Natiunile Unite; de asemenea, strategia trebuie impusa si altor organizatii internationale, cum ar fi Banca Mondiala; statele membre si comitetele lor consultative regionale si nationale cu privire la imunizare.

     Ajutata de aceasta strategie dupa motto-ul "Totul cat mai simplu, prostilor", OMS spera ca vrajitoria marketingului care functioneaza pentru gigantii industriei alimentare si a bauturilor va ajuta miscarea pro-vaccinare sa depaseasca reticenta publicului fata de vaccinuri. Raportul declara cu optimism: "Unele mesaje care au rezonat  in mod special cu Grupul de lucru au inclus focusarea pe beneficiile imunizarii, bazandu-se pe valorile emotionale legate de sanatatea copilului."

     Sloganul Coca Cola din acest an este "Fa-ti-o fericita!" [Lumea este asa cum ti-o faci! Fa-ti-o fericita]. Asteptam sa vina si lozincile miscarii pro-vaccinare.

luni, 8 iunie 2015

Minciunile profitabile ale stiintei (Partea a V-a): Analizele de sange

Dragilor, iata ca a sosit timpul sa mai daramam un mit profitabil al sistemului medical!

Am vrut de foarte mult timp sa scriu un articol despre afacerea cu analizele de sange. Pe toate grupurile de pe Facebook vad mereu mamici speriate de valorile analizei X si Y si W, se agata de cifrele alea de pe o hartie de parca ar fi primit o condamnare la moarte. Tot aud de multi bebelusi traumatizati prin acest act de agresiune fizica prin care li se ia sange (act facut exclusiv pentru linistea mamei, sa fim bine intelesi!!). Tot citesc de parinti panicati care nu-si mai gasesc linistea dupa ce afla rezultatele unor analize, de parca in acele analize sta intreaga lor viata!

Cum s-a ajuns pana aici? Cum am ajuns sa ne legam singuri la ochi si sa exteriorizam absolut tot controlul asupra vietii si perceptiilor noastre, punandu-l in mana doctorilor si valorilor artificiale de laborator?? Ma ingrozeste aceasta mentalitate neajutorata si reductionista! Dragii mei, maturizati-va emotional si informati-va cum trebuie despre tot ceea ce inseamna manipularea prin frica si ce consecinte grave poate avea ea asupra vietilor voastre!

Mare mi-a fost deci bucuria cand am descoperit un articol extraordinar, scris de medicul englez dr. Patrick Quanten, un om pentru care am o admiratie nemarginita!

Cititi-l si luminati-va, dragilor!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

De la introducerea analizelor de sange ca modalitate ajutatoare in diagnosticarea bolilor, numarul de lucruri pentru care se testeaza a crescut in mod dramatic, la fel ca si numarul asa-numitelor „teste de rutina”. Acestea din urma sunt analize de sange efectuate cand nu exista niciun simptom, iar pacientul nu are probleme. Si totusi, noi credem ca este necesar sa facem analize de sange; in primul rand pentru ca sunt "doar un pic invazive" si in al doilea rand pentru ca noi credem ca ne vor aduce informatii foarte valoroase despre sanatatea noastra. "Paza buna trece primejdia rea" este o fraza auzita frecvent. 

Desi ne prefacem ca o analiza de sange ar fi un lucru minor, nu putem ignora costurile enorme pe care aceste analize le produc in bugetul asigurarilor de sanatate. Acest sacrificiu financiar facut de noi ca si comunitate este justificat la exterior prin faptul ca un rezultat normal chipurile ar "preveni" o boala intr-un mod pe care nu l-am putea realiza altfel. Doar printr-o analiza de sange normala putem fi siguri ca suntem sanatosi. Oare?




 

Intrucat nimeni nu pare sa puna sub semnul intrebarii validitatea rezultatelor, merita sa examinam mai indeaproape realitatea acestor analize de sange. Intotdeauna merita sa punem cateva intrebari pertinente si sa ne uitam cu atentie la ceea ce se face, mai degraba decat sa repetam aceleasi sloganuri pe care le-am invatat in alta parte. Daca dorim cu adevarat sa invatam, trebuie sa constientizam propriile noastre experiente, mai presus de ceea ce ne spune altcineva. Cum interpretam deci rezultatele analizelor de sange? 

Cine este sanatos?


Fiecare lucru pentru care se testeaza are un standard care este cunoscut ca si "valoare normala". Aceste cifre indica limitele inferioare si superioare a ceea ce este normal. Aceste valori nu le-am gasit in "Manualul de viata" care ne-a fost inmanat atunci cand am intrat in aceasta viata fizica. Nu, le-am inventat noi. Ne-am uitat la rezultatele analizelor de la o multime de oameni pe care i-am considerat a fi sanatosi si am luat media acestor rezultate. 

Remarcabil si ciudat este ca, inainte de a se folosi analizele de sange pentru a determina sanatatea, era deja decis cine era sanatos si cine nu! Caz in care se pune intrebarea: atunci de ce mai avem nevoie de un test de sange care sa ne spuna ceea ce stim deja

De asemenea, cand exista o discrepanta intre cele doua, cum decidem care parametru este corect? Persoana considerata sanatoasa este tot sanatoasa chiar daca rezultatul analizelor nu se incadreaza in limitele stabilite de oameni? Sau persoana cu simptome si analize normale este complet sanatoasa in ciuda simptomelor? 

Noi suntem cei care decidem ca analizele ar fi mult mai valoroase decat orice alt barometru. Eu spun "noi", dar de fapt decizia este luata de industria farmaceutica, cea care beneficiaza de statutul nostru de „bolnavi”. De asemenea, aceeasi industrie ne face dependenti de ea, are putere asupra noastra, caci se pare ca noi nu mai putem realiza daca suntem sau nu sanatosi. Astfel, stabilirea unor niveluri artificiale de normalitate ne limiteaza propriile observatiile personale asupra vietii. Nu ni se mai permite sa vedem analize "anormale" si sa nu reactionam cumva la ele. Sistemul medical considera ca ar fi imoral sa nu tratam orice abatere de la definitia lor de normal.

Se sustine ca analizele de sange ar arata o imagine clara a modului in care sistemul functioneaza si ce organe sunt in tensiune sau suprasolicitate. Daca gasim un nivel ridicat de hormoni, deducem ca glanda care ii produce este hiperactiva. Daca vom gasi un nivel scazut de substante nutritive precum mineralele sau vitaminele, concluzionam ca trebuie sa suplimentam. Privim rezultatele analizelor ca un indicator al modului de functionare a glandelor si organelor. Prin acele rezultate decidem care parte a corpului se deterioreaza, ce activitate trebuie sa suprimam si pe care trebuie s-o sprijinim. Haideti sa ne gandim cum functioneaza toate aceste chestiuni in realitate.


Ce tip de sange se analizeaza?


Cand luam sange, il luam din vena, nu din artera. Autoritatile medicale ne spun ca arterele transporta nutrientii si oxigenul spre celulele corpului, iar venele preiau si duc apoi la plamani sangele uzat, spre oxigenare, caci acel sange contine oxigen putin si multe deseuri (bioxid de carbon, produsii de catabolism tisular), dupa care sangele merge la organele de detoxifiere pentru a fi curatat. Acest lucru are trei consecinte imediate:
  • Daca testam sangele pentru nutrienti, vom obtine un nivel existent dupa ce celulele si-au luat ceea ce le trebuie! Asta inseamna ca atunci cand vom gasi un nivel ridicat, celulele au luat foarte putin, iar un nivel scazut inseamna ca celulele si-au obtinut tot ce le trebuia. Nu exista nici o modalitate de a afla prin acest test daca in sistemul nostru exista prea putini nutrienti, doar pentru ca celulele si-au luat deja tot ce aveau nevoie. Este ca si cum am gasi farfuriile goale pe masa si am concluziona ca oamenii sunt flamanzi.
  • Cand gasim un nivel ridicat de reziduuri, decidem ca acel organ nu isi face treaba in mod corespunzator. Cu toate acestea, venele prin definitie transporta deseurile din celule, iar cand organele lucreaza din greu se vor produce mai multe deseuri. Acest lucru nu inseamna ca organul nu lucreaza bine, ci inseamna de fapt ca celulele sunt chiar foarte capabile in a-si face treaba. Este ca si cum constatam ca o fabrica produce o multime de deseuri si decidem astfel ca ea nu ar functiona cum trebuie.
  • Nivelurile de hormoni gasite in proba de sange nu reprezinta cantitatea de hormoni care provin din glande si sunt dusi la celule pentru a fi folositi. Nu, acela este sangele care vine de la celule dupa activitatea celulara. Cu alte cuvinte, cantitatea de hormoni gasita in proba de sange sugereaza numarul de hormoni pe care insesi celulele i-au produs. Aceste hormoni provin direct din celule, fiindca de acolo vine si sangele, prin capilare.
Inteligenta celulelor

Deci pana la urma care este motivul pentru aceasta abordare cu susul in jos?? Ceea ce arata ca o deficienta este in realitate dovada unei bune productivitati, iar ceea ce arata ca o supraproductie este de fapt o activitate incetinita. Cum se poate? Ei bine, daca medicii ar fi luat in seama ceea ce au descoperit tot cercetatorii din medicina, ar fi inteles inca de la inceputul anilor '80 ca toate celulele produc tot ce au nevoie atunci cand au nevoie. Nu exista nicio unitate de productie centralizata pentru nimic si nici vreun sistem de distributie complex, responsabil cu mentinerea in viata a intregului sistem.

Sistemul de comunicare priveste gestionarea deseurilor, nu este despre nutritie. Fiecare celula produce ea insasi ce-i trebuie - hormoni, proteine, vitamine, minerale, apa, grasimi. Stimulul care ii spune celulei ce sa faca este un impuls vibrational. Celulele comunica cu lumea exterioara si cu ele insele prin intermediul vibratiei, prin unde de energie. Ca urmare a tuturor acestor impulsuri, celulele opereaza si functioneaza, astfel transformand energia vibrationala in activitate fizica. Toate activitatile rezulta de asemenea in productia de deseuri, si exact aceste deseuri sunt luate de limfa si de sangele care trece prin capilare si vene.

Deci, sangele din vene transporta rezultatul final al activitatii celulare; in acel sange, totul ne indica de fapt activitatea celulelor. Cu cat nivelurile constatate sunt mai mari, cu atat mai multa activitate a avut loc in celule. Cu cat gasim mai multa glucoza (zahar) in sange, cu atat a fost deja mai mare consumul de energie in celule, deci cu atat mai putina glucoza isi vor lua celulele din sange. Cu cat gasim mai multi hormoni tiroidieni, cu atat mai mare este nivelul de activitate a celulelor, cu atat mai mult sunt stimulate sa ramana active. Cu cat gasim mai multi markeri hepatici, cu atat este mai mare activitatea ficatului in fiecare celula, ceea ce nu indica deloc faptul ca organul, ficatul, nu mai poate face fata volumului de munca.

Nivelele coborate indica activitate celulara scazuta. Poate pentru ca nu este nevoie, sau poate pentru ca celulele nu o mai pot face. Deci, cand avem o activitate foarte scazuta dupa o perioada de activitate foarte mare, iar nivelul de stimulare nu s-a schimbat, abia atunci stim ca celulele au probleme si nu mai pot face fata cererii. Ori de cate ori ne asteptam la un nivel ridicat de activitate celulara intr-o anumita parte a organismului si gasim niveluri scazute ale acelei activitati in sange, putem concluziona cu certitudine ca persoana este la mare ananghie. Inainte de acea faza, o refacere este intotdeauna posibila, fiindca celulele inca raspund la stimuli. Reduceti presiunea energetica si sistemul va repara tot.

De unde provin informatiile?

Daca venele transporta deseurile celulare, atunci cu siguranta acestea vor varia in organism, caci nu toate celulele fac aceeasi munca in acelasi timp. Ca atare, locul de unde obtinem proba de sange o sa ne dea rezultate diferite. In mod traditional, se ia sange din brat, la nivelul cotului sau uneori de la incheietura mainii. Sangele din acele vene transporta deseuri de la degete, de la mana si antebrat. Din acea proba de sange putem deduce cum functioneaza celulele din acea parte a corpului. Primim insa prea putine informatii (si nu directe) despre activitatea celulara in abdomen, in zona pelviana sau in picioare. Un asemenea test de sange pentru a determina de exemplu functia hepatica sau renala nu poate fi niciodata foarte specific.

Practic, toate celulele corpului obtin informatii din doua surse diferite: generale si locale. Informatiile generale sunt energia care spune organismul in ce mediu traieste si cum poate reactiona la acest mediu ca un intreg, in armonie. Ca atare, per total celulele corpului vor arata un anumit nivel de activitate si pentru a determina acest nivel printr-o analiza de sange nu prea conteaza din care vena se ia proba de sange. Daca persoana respectiva traieste in conditii extrem de stresante, atunci toate celulele vor arata semnele acestui stres. 


Cu toate acestea, informatiile locale pot modifica anumite niveluri de deseuri in conformitate cu ceea ce se intampla in acea zona a corpului. Traumatismele locale vor modifica activitatea celulara in anumite zone, la fel cum si cererile locale specifice vor modifica activitatea si presiunea. In functie de locul de unde se ia proba de sange, rezultatele testului vor fi variabile. De aici putem concluziona ca daca procesul de boala este o chestiune locala, este foarte putin probabil ca sangele luat din brat sa arate semnele bolii, astfel medicul te va declara perfect sanatos. Acum stim insa ca in momentul in care celulele din mana si bratul tau si-au modificat functionalitatea si dau semne de boala generala, intregul tau sistem este deja bolnav, iar boala nu mai poate fi controlata la nivel local. In acel moment intreg sistemul tau energetic incepe sa cedeze!

Ce reprezinta acele valori?


Modul in care se efectueaza analizele de sange este inca o dovada pentru faptul ca celulele care isi indeplinesc singure propriile nevoi, precum si variatiile in activitatea lor, indica niste impulsuri energetice care conduc o astfel de activitate. Nivelele ridicate sau scazute ale anumitor elemente sunt rezultatul a ceea ce au facut celulele, dar sa consideram un anumit nivel ca fiind prea mare sau prea mic este doar interventia noastra, a oamenilor. In ceea ce priveste celulele, nivelele sunt intotdeauna "corecte", ele fiind rezultatul direct al impulsurilor energetice care au determinat acea activitate. 

Nivelele sunt un indicator; nu exista nici "bun" nici "rau" in ele ca atare. Judecam nivelul doar atunci cand un alt om ne spune cum vrea el sa fie acel nivel. Natura face ceea ce trebuie sa faca, fara sa ceara permisiunea de la acel om. Daca unul dintre ei greseste, acela va fi omul, nu celula; gresita este doar judecata, nu activitatea celulara in sine. Iar daca asa stau lucrurile, atunci ar fi mai intelept sa lasam celulele sa faca orice este nevoie, fara a interveni noi cu judecati de valoare menite sa induca frica.

Celulele fac intotdeauna ceea ce le cere mediul

Indiferent cum decid laboratoarele sa "masoare" anumite nivele, acestea sunt intotdeauna exprimate in cifre care indica valoarea maxima. Pe langa ca modul in care masuram are efecte majore asupra rezultatului testului, cum ne-a invatat Einstein, interpretarea expresiei masuratorilor este o alta variabila in plus. Toate gandurile pe care le indreptam spre acele cifre aflate in fata ochilor nostri sunt desprinse de realitatea celulelor noastre. Celulele nu „gandesc”, ca noi, ele nu au nicio motivatie de a-si justifica in fata noastra modul cum se comporta. Totul este asa cum este, pentru ca asa trebuie sa fie, avand in vedere conditiile in care celulele isi desfasoara activitatea. Daca suntem inteligenti si dorim sa le "ajutam", atunci ne vom stradui sa schimbam conditiile, terenul, decat sa incercam sa intervenim peste functionarea celulelor.

Poate ca toate acestea ne arata ca, atunci cand privim mai atent modul in care se efectueaza si se interpreteaza analizele de sange, valoarea acestora poate fi foarte usor pusa la indoiala. Poate ca nu avem nevoie de asemenea analize pentru a stabili daca suntem sanatosi sau nu. Poate ca aceste analize sunt o modalitate foarte insuficienta de a detecta vreo boala in stadiu incipient. Poate insasi definitia bolii si disfunctiilor nu este asa cum ni s-a spus si este timpul sa reevaluam modul de a interpreta rezultatele analizelor pe care le facem.

Analizele de sange - un instrument util in domeniul asistentei medicale sau doar o modalitate de a ni se rapi puterea personala si de a ne face mereu sa credem ca am fi bolnavi?


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Update cu un comentariu foarte pertinent al unui cititor: "Sa nu omitem si faptul ca sangele analizat este scos din mediul sau, din corpul viu, si ca, cel mai probabil, nu mai are proprietatile intacte fiind pus intr-o eprubeta!"

Dragilor, sa va fie de folos aceste informatii! Multa sanatate si intelepciune va doresc!